Deschidem la întîmplare Cronica observațiilor astronomice ro­mâ­nești de Vasile Mioc și Damaschin Mioc (Editura Științifică și Enciclopedică, 1977). Cartea se deschide la pagina 247, unde citim: „În 1687, în a opta duminică după Sfînta Treime, seara la ora 8 au zburat trei norișori de foc deasupra Brașovului și peste așa-nu­mitul Tîmpa, care au fost văzuți în toată Țara Bîrsei“. Pentru a ne lămuri înțelesul celor citite acolo, ne-am adresat profesorului X, reputat cercetător independent și unul dintre pionierii meteorologiei alternative de la noi. (Din motive ce țin de o anume încordare în relațiile sale cu presa, profesorul X a dorit să-și păstreze anonimatul, așa încît i-l vom păstra nealterat.)

 

Mai întîi, stimate domnule profesor, ce este meteorologia alternativă?

Pe scurt, meteorologia alternativă (sau parameteorologia) este un vlăstar încă fraged, dar viguros al meteorologiei clasice. Ea s-a desprins recent din trunchiul oarecum secătuit de sevă al acesteia și crește năvalnic, aspirînd cu îndreptățire la statutul de arbore matur care i se cuvine și pe care, fără doar și poate, îl va dobîndi în viitorul apropiat. Mai pe larg, meteorologia alternativă se ocupă cu studierea și prognoza acelor fenomene meteorologice ignorate, ba chiar negate cu obstinație de adepții unei meteorologii vetuste, cantonată pentru totdeauna, pa­re-se, în zona de confort mental a pre­cipitațiilor sau a caniculei și pe care a­șa-zisele buletine meteo le trec cu vederea. E vorba, ca să vă dau numai cîteva exemple, de ploile atipice (de la ploaia de goluri în poarta lui Tătărușanu pînă la picăturile care umplu periodic paharul), de viscolul monetar însoțit de masive depuneri de zăpadă în conturi, de furtunile cvasi-shakespeariene care smulg ropote de aplauze din rădăcini, strivind sub greutatea lor diverse corole de minuni, abia iscate din bube, mucegaiuri și noroi etc. Asta așa, ca să vă faceți o idee despre amploarea fenomenelor pe care le studiem.

Înțeleg, din ce-mi spuneți, că demersul dvs. nu este unul singular.

Cîtuși de puțin. Sîntem un grup de en­tuziaști, mare parte din noi trecuți bi­nișor de vîrsta inocenței și răspîndiți prin cotloanele obscure sau slab luminate ale realității. Ceea ce ne unește, din­colo de inevitabilele divergențe de opinii cu privire la redefinirea lapoviței, de pildă, este sentimentul că avem datoria de a pătrunde mai adînc în substanța vremii pentru a-i desluși starea. Iar pentru a nu crea nedorite paralelisme care ne-ar umbri perspectiva și ne-ar îngusta orizontul, am convenit să ne aplecăm fiecare asupra unui teritoriu parameteorologic bine delimitat, circumscriind mai apoi concluziile noastre aceluiași țel. Astfel, unii s-au consacrat cu precădere meteorologiei spațiilor închise și încearcă să descopere cauzele taifunului de apartament, în timp ce alții și-au îndreptat interesul către gastrometeorologie pentru a investiga natura ninsorilor stomacale. În ce mă privește, mi-am ales ca obiect de cercetare un fenomen mai rar studiat, deși au existat tentative de a-l aborda în treacăt, acela al norișorilor de foc.

Ajungem, iată, la esența acestei convorbiri și ne oprim la cele petrecute, în 1687, deasupra Brașovului.

Avem de-a face, aici, cu un fenomen parameteorologic deosebit de interesant, atît prin mărimea ariei sale de manifestare („aproape toată Țara Bîrsei“, după spusele lui Joseph Teutsch, citat de autorii volumului), cît și prin numărul norișorilor de foc implicați în eveniment. De obicei, norișorii de foc apar singuri, rareori cîte doi (iar atunci sînt soț și soție). Din cîte știu, un grup de trei norișori de foc a mai fost observat doar o dată, pe 22 noiembrie 1963, deasupra comunei Ciulnița din județul Ialomița, vestindu-le ciulnițenilor iminenta asasinare a președintelui american J.F. Kennedy. Cei trei norișori au traversat agale comuna și au coborît în ograda unui gospodar din satul Ghimpați, unde au mistuit coroana unui gutui. Gospodarul, care ședea pe prispa casei și discuta de la egal la egal cu o sticlă de țuică, a exclamat: „Băi, s-a zis cu alde Kennedy!“, dar nu l-a auzit nimeni (sau așa s-a crezut pînă de curînd), nevastă-sa fiind plecată la cuscri să le ducă niște mălai. Și, cu siguranță, acest incident semnificativ ar fi rămas necunoscut marelui public dacă în urmă cu patru ani, cînd mi-am început investigațiile, n-aș fi avut șansa de a pune mîna pe transcrierea discuției dintre gospodarul ciulnițean și sticla lui de țuică, a cărei înregistrare s-a păstrat, din fericire, în arhivele CNSAS.

Așadar, norișorii de foc – fie solo, în duet sau trio – anunță întotdeauna ceva?

Exact. Aceasta le e menirea, de asta se ivesc pe cer în anumite momente cruciale pentru omenire. De-a lungul anilor pe care i-am consacrat înțelegerii acestui fenomen, n-am întîlnit vreun norișor de foc, oricît de minuscul, care să fie mut, care să nu aibă de spus un lucru esențial despre ce va să fie.

V-aș ruga să revenim acum la cei trei norișori de foc semnalați deasupra Brașovului în 1687. Nu de alta, dar cititorii noștri sînt nerăbdători să afle ce-i cu ei.

Revenim îndată, că tot am luat-o pe calea veșnicei reîntoarceri. Și revenind, v-aș atrage atenția asupra unor perechi de cifre din cuprinsul relatării care mi se par grăitoare: „a opta duminică“ și „ora 8“, „Sfînta Treime“ și „trei norișori“.

Care credeți că ar fi semnificația acestor cifre?

N-am nici cea mai vagă idee, eu sînt parameteorolog, nu paranumerolog. Dar sper să existe, în rîndurile cititorilor dvs., o minte îndeajuns de luminată ca să ne explice, în cheie numerologică, sensurile interacțiunii brașovene dintre un dublu 8 și un dublu 3. Pînă atunci, întrucît spațiul pe care-l avem la dispoziție este limitat, dați-mi voie să atac frontal chestiunea norișorilor de foc, spunîndu-vă următoarele: a) un norișor de foc obișnuit (cel mai adesea, un cumulus cu miezul purpuriu și cu margini de culoarea aramei topite) ia naștere din ciocnirea unei mase de aer fierbinte cu un strat de nepăsare, pe fondul unor erupții atmosferice îndelung neglijate, de intensitate medie spre mare; b) în cazul norișorilor de foc speciali (un nimbus oranj, de pildă, cu o coamă trandafirie, sau un nimbus roz cu copite portocalii), apariția acestora se datorează, în bună măsură, emanațiilor de gaze provocate de împrăștierea unei mulțimi nemulțumite și, într-o măsură ceva mai redusă, apropierii Lunii de perigeu, în zilele cînd astrul nopții e în călduri, cum a fost ziua aceea de la cumpăna istoriei cînd Zamolxe și-a scrîntit glezna; c) atît norișorii de foc obișnuiți, cît și norișorii de foc speciali evoluează pe bolta cerului urmînd un traseu în zigzag, cu popasuri de cîteva minute deasupra punctelor de inflexiune a magnetismului terestru pentru a se alimenta, din mers, cu energii telurice; d) norișorii de foc obișnuiți (cu excepția norișorilor de foc obișnuiți în formă de cîine sau de castravete) vestesc îndeobște schimbarea paradigmei: dacă paradigma era aspră, ea va căpăta moliciune și invers, dacă era o paradigmă cu aspect de aluat, ea se va transforma într-una de granit; e) în schimb, norișorii de foc speciali (chiar și aceia care nu se deosebesc de norișorii de foc obișnuiți decît printr-un contur mai puțin incandescent, dar mai gros) anunță convulsii sociale, crize, penurii, destabilizare și regres. Ori, dimpotrivă, pace, bunăstare și progres, depinde cum îi privești și din ce unghi li te adresezi. Cîteodată, norișorii nu-s ce par a fi. Iar cei trei norișori de foc văzuți la Brașov, în 1687, erau speciali, toți trei.

Și ce anunțau?

Ce se vede. 

a consemnat Dan STANCIU