Cîrmaciul, guvernatorul şi cibernetica

Ioana COSTA
Publicat în Dilema Veche nr. 333 din 1-7 iulie 2010
Cîrmaciul, guvernatorul şi cibernetica jpeg

Către sfîrşitul primei cărţi a Războiului peloponesiac, în discursul prin care Pericle îi convinge pe atenieni să le dea un răspuns autoritar spartanilor, citim o frază pe care orice filolog clasic o percepe ca sentinţă a propriei sale discipline, ce nu îngăduie să fie practicată la întîmplare, ca o anexă, ba chiar nu îngăduie pe lîngă ea nici o altă preocupare. Pericle defineşte de fapt, în aceşti termeni, navigaţia, deprinsă de atenieni generaţii la rînd şi transformată într-un avantaj deopotrivă practic (stăpînirea mărilor, cu insulele şi ţărmurile pe care le ating ele) şi didactic, pentru că un asemenea meşteşug nu poate fi învăţat în pripă, în ajunul unui război. „Meşteşug“ este un termen care acoperă sensul vechi al unei perechi de cuvinte cu urmaşi iluştri în vocabularul modern: grecescul techne şi latinescul ars, sîmburii lexicali ai tehnicii şi artei, se găsesc în acest pasaj din Tucidide şi în prima lui transpunere într-o altă limbă, făcută de Lorenzo Valla, la mijloc de Quattrocento. 

O meserie care te devorează, nelăsîndu-ţi timp şi energie pentru vreo ocupaţie secundară, pare prea puţin ademenitoare. Concentrarea îndelungată asupra unui domeniu care nu are strălucirea noutăţii şi nu se lasă parcurs în fugă se transformă într-o barieră dincolo de care puţini vor să treacă. Se pot emite spontan zeci de argumente împotriva studiilor de filologie clasică şi le-am auzit formulate sau le-am simţit plutind difuz şi impregnînd curricula zilelor noastre. Cui îi mai poate folosi acum filologia clasică? Sinelui şi vremii de acum – chiar dacă pare o formulare excesivă. Puţine studii sînt mai potrivite decît ea spiritului acestui secol. Cele două componente, cea grecească şi cea latinească, sînt inseparabile pentru că au un trunchi comun, trăiesc şi se explică una prin cealaltă. Originea indo-europeană, istoria comună (în cele mari şi cele mici ale ei), literatura aflată în rezonanţă în întregul spaţiu greco-latin, asumarea unui rol fondator în domenii diferite, răspunzînd unui mod de viaţă specific fie grecilor, fie latinilor, domenii pe care le-am moştenit solidar – toate acestea sînt încadrări majore ale Antichităţii greco-latine şi, la fel de mult, argumente ale dependenţei noastre de ea. 

Cam tot ce ne înconjoară, dacă vrem să privim cu adevărat, pînă în străfunduri, se desface şi creşte din sfera filologiei clasice. Ameţiţi de întîmplările prezentului, ne regăsim echilibrul privind totul în desfăşurare: şi cuvintele, şi faptele, şi intenţiile, şi rezultatele. Cunoştinţele pe care le adunăm din textele rămase de la antici ne ajută să înţelegem unde sîntem şi cum am ajuns aici – iar cei mai abili dintre noi vor pricepe încotro mergem. La rîndul ei, calea pe care am străbătut-o pentru a aduna aceste cunoştinţe ne-a format, ne-a disciplinat organic: filologul clasic ajunge să fie la locul său în oricare domeniu se întîmplă să lucreze. Domeniile acestea pot fi dintre cele mai variate, rămînînd totuşi în parametrii filologiei clasice, cea care suprapune „tehnica“ şi „arta“, în care „literatura“ acoperă tot ce s-a scris sau se poate scrie (de la un text funerar la un tratat de meteorologie), iar cuvintele călătoresc mereu cu alte sensuri, părîndu-le noi celor grăbiţi şi arătîndu-se întregi celor care vor să le privească. Un cibernetician, să zicem, ar putea privi detaşat spre filologia clasică, zicîndu-şi că este maestru într-o disciplină la care anticii nu visau. Şi ar avea dreptate, dacă nu ar fi cuvintele şi poveştile lor, care îl fac, măcar în nume, frate cu cîrmaciul grecilor (cybernetes) şi văr cu un guvernator, de vreme ce romanii au împrumutat termenul tehnic grecesc ca gubernare, la propriu şi la figurat. 

Pericle îşi încheie discursul într-o notă fantastică: gîndiţi-vă, le spune el atenienilor, aflaţi în pragul războiului cu spartanii – oameni ai pămîntului –, dacă noi am fi locuitorii unei insule, am fi de necucerit. Experimentarea unui domeniu dur, cu stăruinţă şi concentrare, nu poate fi rezultatul întîmplării şi, cu atît mai puţin, al supunerii la moda zilei. Tinerii care vin astăzi înspre filologia clasică merg împotriva curentului, sînt nonconformiştii pe care nu îi descoperim dintr-o privire, pentru că nu detaliile aspectului sînt altfel. Şi ei, şi alţii ca ei vor rămîne autonomi, ca insularii la care visa Pericle: oamenii pămîntului depind de pămîntul pe care se află, iar dacă pierd o bucată din el, rămîn împuţinaţi; oamenii mărilor au deprins o artă care îi face stăpîni pe tot uscatul atins de ape. Ei nu pot fi împuţinaţi, pentru că ştiinţa lor le deschide toate căile. Rămîn întregi. Integri.  

Ioana Costa, profesor dr. la Catedra de Filologie Clasică, Universitatea București, este autoarea, printre altele, a  Foneticii istorice latine (2003, 2008). A coordonat/tradus integrala filozofică Seneca, enciclopedia lui Pliniu cel Bătrîn.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.