Meseria de doctor este cea mai respectată profesiune în România, conform tuturor studiilor de opinie publică din ultimele decenii, în schimb spitalele sînt instituțiile care ne provoacă cele mai multe resentimente. Aceste două observații nu se contrazic: aroganța instituțională a sistemului medical de azi o întrece cu mult pe cea proverbială a medicilor. Oriunde în lume.

Domnul Lăzărescu, pacientul român model, a experimentat autosuficiența acestui sistem. Pentru mulți bolnavi, asemenea celor imaginați în parodiile serialului TV Little Britain, computerul spune nu, „computer says no“. Un pacient – domnul Lăzărescu? –, infectat concomitent cu virusurile hepatice B și C, cu o reactivare a suferinței ficatului, are nevoie de o intervenție chirurgicală. Angrenajul medical pornește. Pentru „B“ se pot face toate analizele, pentru „C“ nu, trebuie alt bilet, altă internare de zi, conform contractelor cu Casa de Asigurări. Operația nu se programează fără consultul hepatologului și al cardiologului, hepatologul are nevoie de toate analizele, cardiologul de opinia pneumologului și de o baterie de teste, conform algoritmilor medicali în vigoare, care, însă, nu se pot face nici cu bilet de „B“ , nici cu bilet de „C“. Și, oricum, pentru protecția juridică a medicului și a spitalului, înaintea operației trebuie semnat noul consimțămînt informat, care este, însă, impropriu elaborat, după părerea unor experți în drept. „Înțelegeți acest lucru, domnule Lăzărescu?“ Pleacă nemulțumit, i se pare că renumele acestui spital e nejustificat, l-au privit de sus și nu i-au rezolvat problema. Nu poate reproșa nimic unui anume medic, dar computerul i-a spus de prea multe ori nu, fără să înțeleagă de ce.

Nu e vina nimănui. Medicina a devenit o industrie, spitalele sînt numite furnizori de servicii medicale, pacienții sînt consumatori de sănătate, iar îngrijirea bolnavilor e un „job“. Companiile de asigurări stabilesc limite medicilor, iar conducerile spitalelor îi obligă să urmeze ghiduri de diagnostic și tratament. Controalele financiare și procesele de malpraxis sînt comune. În acest hățiș de reglementări și constrîngeri, medicii nu pot oferi adesea bolnavilor tot ce aceștia doresc, iar o relație cu pacientul la nivel personal este greu de stabilit. Aceste lucruri pot crea percepția de aroganță și suficiență a instituției sanitare.

Avantajele acestei practici medicale sînt evidente. Dacă suferi un politraumatism prin accident de mașină sau un infarct miocardic, preferi să intri într-un mare spital, în care ești imediat înconjurat de mai mulți oameni, care nu se prezintă, te privesc cu suficiența rutinei și aplică pe corpul tău un algoritm de manopere, lipsiți de empatie, dar în cele din urmă te salvează. Progresele terapeutice ale științei medicale, în numeroase boli, sînt uriașe.

Dezavantajele sînt mai greu de văzut. Se estimează că 80% din toate si­tuațiile medicale pentru care oamenii solicită ajutor sînt fie autolimitate, adică se ameliorează semnificativ sau se vindecă repede, fără nici o intervenție, fie dincolo de posibilitățile medicinei. Totuși, și acești pacienți, majoritari, se simt mai bine, mai ușurați, după vizita la medic și respectarea prescripțiilor lui. Conversația, diversele medicamente și alte manopere terapeutice ușurează suferințele pacienților, dincolo de dovezile științifice. Acești patru din cinci bolnavi simt cel mai mult autosuficiența și aroganța sistemului medical, care le etalează în față legile științei, ale economiei sau ale jurisprudenței, ce guvernează industria sănătății, dar care nu le folosesc nicidecum pentru alinarea durerii lor.

Pe de altă parte, imaginea medicului arogant și suficient este tot mai estompată azi. Asaltul împotriva doctorilor, condus de Molière, și-a pierdut din vigoare. Figura medicului pedant și stupid, bolborosind în latină o erudiție vastă și irelevantă, prețios și inabil, și-a pierdut popularitatea. A dispărut pînă și inofensiva prețiozitate a marilor vizite din vremea studenției mele, cu parada pe coridoarele clinicii a alaiului condus de profesorul-general, urmat de conferențiarii-maiori și, tot așa, pînă la trupa de studenți.

Aroganța medicilor poate fi distructivă, dar și benefică, vindecătoare.

Delăsarea, insolența, bădărănia sînt adesea comportamente însușite înaintea medicinei, dar o decizie de a le considera criterii de eliminare la admiterea în facultate ar arunca, probabil, în haos învățămîntul medical. Aceste defecte, din păcate, se pot deprinde și mai tîrziu. Autosuficiența medicilor, infatuarea și indiferența sînt transmisibile. Există secții sau clinici în care comportamentele proaste se învață de la o generație la alta, ele fiind norma locului. Dimpotrivă, sînt unități medicale în care bunul-simț profesional și atitudinea onestă și empatică a medicilor sînt generalizate. În medicină, efectul cursurilor și seminariilor din timpul facultații este efemer, iar exemplul doctorilor reputați din jurul tău, în primii ani de practică, determinant.

Două fiice își îngrijesc de mai multe săptămîni mama, în spitalul unde lucrez. Are o boală gravă, un cancer într-un stadiu foarte avansat. Mai multe consulturi ale unor medici experimentați, oncologi, chirurgi și interniști, care au verificat și au interpretat științific toate informațiile, au hotărît că nu se mai poate face nimic curativ și au recomandat îngrijire paliativă. Familia, agățîndu-se de orice speranță, a cerut și sfatul unui alt chirurg, din alt spital. „Dacă ați fi venit la mine de la început, era salvată. Eu aș face și acum operația și poate scapă cu viață.“ S-au întors în serviciul nostru dezorientați, anxioși, îndoiți de deciziile lor, telefonînd în dreapta și în stînga. Încrederea acestui medic în posibilitățile lui terapeutice este neîntemeiată, iar vanitatea cu care și-a prezentat oferta a creat o confuzie dureroasă în mijlocul acestei familii, în ultimele zile alături de mama lor. Autosuficiența acestui medic se află în convingerea lui că e omnipotent, cînd, de fapt, are doar ceva putere. În medicină, incompetența este imorală.

Aroganța benefică, vindecătoare, este reprezentată uneori de ceea ce bolnavii descriu ca autoritarism, atitudine paternală, dominatoare a doctorului. Pacienții sînt tot mai informați, solicită cele mai avansate servicii și pun tot mai multe întrebări. (Privindu-i pe unii bolnavi ai zilelor noastre, Sfîntul Anselmo ar spune: Internetul – cartea – în mîna unui ignorant e la fel de periculos ca și o sabie în mîna unui copil.) Medicii explică tot mai mult toate opțiunile de diagnostic și tratament, toate avantajele și riscurile. Bolnavii aleg cu dificultate, copleșiți de informații pe care nu le înțeleg. Doctorul nu este un vînzător, nu etalează pe tarabă opțiunile și spune: „Luați ce vă place!“ El recomandă, propune un drum, pe care îl consideră, după zeci de ani de carte și practică, bun. Desigur, pacientul acceptă sau nu. Aroganța benefică a medicului stă în puterea de a alege pentru tine. Aceasta poate părea o înfumurare pentru unii, dar vindecă pe mulți.

Doctorii sînt acuzați frecvent, mai ales de adepții diverselor forme de medicină alternativă, că fac recomandări, cu o încredere neîntemeiată, în boli despre care știința nu știe mai nimic. Ca și în alte activități umane, și în medicină se acționează uneori fără dovezi, mai ales în situații de urgență. Suficiența nu stă în această atitudine, ea apare doar dacă nu recunoști limitele procedurii tale. Doctorii buni sînt totdeauna cu ochii deschiși, conștienți de cît de puțin știu despre multe dintre suferințele pacienților lor.

În urmă cu aproape o mie de ani, medicul Ibn Jumay era chemat de sultanul său, faimosul Saladin, să explice de ce, în întreg califatul, oamenii se plîng atît de mult de doctori. Răspunsul este întins între coperțile unei cărți (Tratat pentru Saladin privind renașterea artei medicale). Identifică mai multe defecte ale medicilor, că nu citesc destul și înlocuiesc cunoștințele cu haine scumpe, parfum și vorbe complicate sau că nu-și asumă riscuri. Dar principalul motiv pentru care se plîng oamenii, crede Ibn Jumay, este următorul: bolnavii nu știu cum să aleagă un doctor bun. E greu și azi. Spitalele moderne asigură că sînt dotate cu ultimele tehnologii și oferă servicii medicale aprobate de știință, legale și cost-eficiente, dar toate acestea par o autoîncredere nejustificată în puterea lor, cîtă vreme nu răspund acestei permanente întrebări: cine este cel mai bun doctor, pentru mine?

(Un secret: remediul homeopat pentru aroganță este Platina. Nici un medic nu și-l poate permite!) 

Nicolae Rednic este medic.