Cine a inventat adolescenţa?

Publicat în Dilema Veche nr. 504 din 10-16 octombrie 2013
Cine a inventat adolescenţa? jpeg

Sîntem obişnuiţi să credem că adolescenţa a existat dintotdeauna. Dacă ar fi să-i dăm crezare istoricului Philippe Ariès, nici copilăria n-a existat din toate timpurile, este o „invenţie“ a secolului al XVI-lea. În Evul Mediu, copilul era văzut ca un adult în miniatură. Copilăria dura foarte puţin, pînă ce micuţul dobîndea independenţa de mişcare şi de hrănire. După 6-7 ani era considerat adult şi tratat ca atare.

Istoricii şi antropologii care s-au ocupat cu studiul vîrstelor vieţii au constatat că, de la un timp la altul şi de la o cultură la alta, acestea sînt altfel definite, clasificate şi ierarhizate. Giovanni Levi şi Jean-Claude Schmittt, coordonatorii volumului Istoria tinerilor în Occident (trad. românească 2001) afirmă că adolescenţa reprezintă o „construcţie socială şi culturală“ proprie Occidentului. Potrivit acestei opinii, adolescenţa este în primul rînd un „produs cultural“ şi doar în subsidiar o etapă distinctă în procesul fiziologic al maturizării.

Antropologii au pus în discuţie teza universalităţii adolescenţei. Societăţile arhaice nu cunosc adolescenţa ca perioadă aparte a vieţii: trecerea are loc de la copilărie direct la vîrsta adultă, prin intermediul riturilor de iniţiere, ceremonii publice prin care băieţilor şi fetelor le era recunoscut statutul de adulţi. În controversata carte rezultată în urma cercetărilor efectuate de Margaret Mead în insula Samoa (1925), aceasta pretindea că fetele de acolo nu treceau prin criza adolescenţei precum „surorile“ lor occidentale (din cauza unei mai mari libertăţi sexuale şi a riturilor de iniţiere).

Termenul adolescenţă provine din latinescul adolescere, „a creşte“ – nu avem referinţă la o vîrstă anume. Adulescens erau denumiţi tinerii între 17-30 de ani. Societatea greacă antică a cunoscut şi ea elaborate rituri de iniţiere care marchează, simbolic, integrarea copiilor şi a tinerilor în rîndul bărbaţilor (iniţiere războinică, solidaritatea masculină etc.). Evul Mediu nu a recunoscut adolescenţa ca pe o clasă de vîrstă aparte.

În Renaştere, expansiunea burgheziei a însemnat, pe lîngă consecinţele economice, şi o treptată transformare a vieţii private, a relaţiilor între membrii familiei. Apare un nou tip de familie, în care există egalitarism între cei care o alcătuiesc (spre deosebire de relaţiile ierarhice, autoritare, de o anumită răceală, ce se manifestau în interiorul familiilor aristocratice). „Proto-adolescentul“ apare în mediile burgheze. Vom vedea că una din explicaţii ar fi faptul că, în mediile burgheze, copiii sînt trimişi la şcoală, unde sînt împreună în colegii şi licee, devin un grup omogen, în timp ce aristocraţii angajează preceptori, izolîndu-i pe tineri acasă, cu educatori particulari.

În secolul Luminilor, Rousseau sesizează apariţia acestei noi clase de vîrstă şi descrie, în Émile, manifestările „vîrstei ingrate“: adolescentul trece printr-o „revoluţie furtunoasă“, „izbucniri frecvente“, „e ca un leu în fierbere“. Portretul adolescentului se conturează acum, la finalul secolului al XVIII-lea. Cuvîntul nu apare decît la sfîrşitul secolului următor, cînd psihologul american Granville Stanley Hall preia ideile rousseau-iste ale vîrstei ingrate.

Sfîrşitul secolului al XIX-lea este momentul de apogeu al acestor reprezentări negative ale crizei juvenile, mai ales în cazul băieţilor: adolescentul rebel, aflat în criză morală, tulburat de frustrări sexuale, imprevizibil. În consecinţă – recomandau pedagogii –, acesta trebuia reprimat, supravegheat şi adus pe calea cea bună. Adolescentului trebuiau să-i fie controlate pînă şi lecturile, cu o atenţie specială în cazul fetelor. Tinerele fete burgheze erau ţinute în internate, nu numai pentru a fi educate, ci mai ales pentru a fi sever supravegheate. Tot acum se produce şi medicalizarea adolescenţei: medicii, psihologii, pedagogii îşi propun să-i observe cu ochi clinic pe tineri şi încep să teoretizeze conceptul de adolescenţă.

Atunci cînd frecventarea şcolii devine obligatorie, perioada adolescenţei devine tot mai bine conturată. Sistemul colegiilor şi al liceelor se deschide, la începutul secolului al XX-lea, şi pentru fete. Sînt admişi şi copiii muncitorilor. Are loc încă o lărgire a acestei clase de vîrstă (deşi fenomenul se va produce masiv abia la mijlocul secolului al XX-lea). Tocmai încadrarea tinerilor în învăţămîntul secundar a contribuit decisiv la „inventarea“ adolescentului!

Şi astăzi, trecerea de la adolescenţă la vîrsta adultă este marcată prin diverse rituri. Absolvirea liceului are loc în urma examenului de bacalaureat, tot un fel de rit de trecere. Îmi amintesc că, atunci cînd am terminat liceul, ne-am rupt unul altuia uniformele, sfîşiind cu năduf şi numerele matricole. Pentru băieţi urma serviciul militar, care era o ruptură brutală cu tot ceea ce fusese înainte. Se spunea că a fi „om cu armata făcută“ echivala cu un certificat de maturizare, erai bun de însurătoare. Cam pe cînd apărea albumul Am să mă întorc bărbat, a dispărut şi serviciul militar obligatoriu, acest rit de trecere masculin.

Deşi atenţia acordată astăzi adolescenţei ca vîrstă privilegiată, ca vîrstă fantasmată, atît pentru copii, cît şi pentru bătrîni, ne poate face să credem că adolescenţa este o invenţie recentă. Cei din vechime o cunoşteau, dar erau departe de a o percepe în regimul de obsesie în care este trăită astăzi. De fapt, există de foarte multă vreme diviziuni ale vîrstelor omului ce recunoşteau un interval distinct numit adolescenţă. De exemplu, Sf. Augustin şi Isidor din Sevilla distingeau şase vîrste ale lumii, puse în raport cu şase vîrste ale omului (sex aetatis mundi et hominis). Acestea erau infantia (pînă la 7 ani), pueritia (între 7 şi 14 ani), adolescentia (de la 14 la 28), juventus (între 28 şi 50), gravitas (de la 50 la 70) şi ultima, senectus, de la 70 pînă la sfîrşitul vieţii.

Şi în spaţiul românesc, în Îndreptarea legii (1652) găsim un decupaj asemănător al vîrstelor, „cătărîgul“ putînd fi asimilat adolescentului: „Cocon iaste deacă naşte pînă la 4 ani; băiat să cheamă de la 4 ani pînă la 14; cătărîg iaste de la 15 ani pînă la 22; voinic de la 23 la 42; bărbat iaste de la 42 la 56; bătrîn iaste de la 56 pînă la 69; iară mator de la 70 pînă la 80. De aicea mai multă neputinţă şi durere şi boale.“

Astăzi, nu mai avem ştiinţa de a trece senini prin toate vîrstele. Credem că putem să alegem, mulţi am dori să ne petrecem viaţa într-o perpetuă adolescenţă. Rimbaud ştie de ce: „La ani şaptesprezece, nu eşti prea serios, / Cînd ştii că sînt atîţia tei verzi pe promenadă.“ 

Alexandru Ofrim este conf. univ. dr., predă cursuri de istorie culturală la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Străzi vechi din Bucureştiul de azi, Humanitas, 2011.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
ISIS amenință să se răzbune pe Putin pentru torturarea suspecților de terorism care au ucis 137 de oameni în sala Crocus. „Asasinii” au fost bătuți, electrocuți și mutilați
Gruparea jihadistă Stat Islamic i-a amenințat pe rușii „sălbatici“ cu „masacrul” , inclusiv pe Vladimir Putin, pentru torturarea bărbaților suspectați că au ucis 137 de persoane într-un atac terorist la o sală de concerte de lângă Moscova, vineri, 23 martie.
image
Economist șef al BNR: „Nu vă mai așteptați să vă crească nivelul de trai. Sortați plasticele, mergeți mai mult cu mijloacele de transport în comun”
Economistul șef al Băncii Naționale Române. Valentin Lazea, recomandă românilor să sorteze plasticele din gospodărie și să renunțe la zborurile cu avionul, pentru a avea un nivel de trai mai bun.
image
Surpriză de proporții în dosarul tragediei de la 2 Mai: procurorii cer strămutarea cauzei. De ce nu mai au încredere în judecători
Deși, de regulă, părțile dintr-un dosar recurg la cereri strămutarea a unui proces, sperând in sentințe favorabile, de această dată Parchetul a făcut această cerere, unul dintre motive fiind acela că se fac mari presiuni din partea opiniei publice.

HIstoria.ro

image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene. 

image
Bacalaureatul de tip nou din 1948: „Aspecte de la un examen care nu mai seamănă cu cele din trecut“
În 1948, elevii şi cadrele didactice erau puse în faţa Bacalaureatului de tip nou.
image
Cine a fost cel mai impunător reprezentant al vechii boierimi?
Tânărul Cantacuzino va urma cursurile Facultății de Drept din Paris, unde își ia și doctoratul în 1858.