Cîndva, am ascultat o voce

Publicat în Dilema Veche nr. 856 din 3 - 9 septembrie 2020
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg

E acolo. E foarte aproape de mine. E o sticluță care bolborosește și-n bolborositul ei aud: „Bea-mă!”.

Am patru ani și stau lipită de scăunelul meu cu spătar maro. Bunica Lola îmi citește Alice în Țara Minunilor. Îl urmăresc pe Iepurele Alb,o urmăresc pe pisica Cheshire. Cu sufletul la gură. Mă strecor în cotloane întortocheate. O aștept pe ducesă. Aștept să zică: Tăiați-i capul! Și Alice să o înfrunte. De fiecare dată cînd mă întorc la mine mică, mă văd încolăcită pe scăunel, ascultînd-o pe Lola, cu vocea ei liniștitoare, care prinde ritmul bătăii inimii lui Alice. E vocea care mi-a apropiat o lume din litere șerpuitoare și desene pistruiate de magie. E vocea care mi-a deschis cartea și mi-a însoțit multă vreme toate lecturile. Ca un ecou fluid. Alice în Țara Minunilor e cartea copilăriei mele. Am ascultat-o de-atîtea ori citită, încît o știam pe dinafară. Uneori, cînd prindeam o respirație mai lungă a bunicii, ziceam eu replicile ca și cum mi-ar fi fost frică să nu se evapore dacă nu sînt spuse la timp. Ca și cum mi-ar fi fost frică să nu se topească o aventură care mi-aș fi dorit să nu se termine niciodată. Mă fascina posibilitatea devenirii continue. Lumina mieroasă care făcea să dispară capul pisicii. Masa cu cești de ceai băute tacticos de iepure. Drumurile care se îmbîrligau continuu. Mîncam din prăjitura lui Alice și creșteam odată cu ea. Beam din sticluța lui Alice și mă micșoram. Cărăruiam cu ea și știam că, de fiecare dată cînd ajung undeva, începe o nouă călătorie. În multe dintre cărțile pe care le-am citit ani de-a rîndul am căutat ceva din năstrușnicia și realitatea de vizuină cu vîrtejuri nebănuite pe care Alice în Țara Minunilor mi le-a impregnat. Am căutat vocea tolănită în poveste a bunicii. Am căutat pisici cu corpuri unduioase, agățate de-un rînjet sculptat. Am căutat camere ale imaginației care se întredeschid. Și uneori mi-am găsit liniștea sau revolta în ele.

Cînd am terminat liceul, am descoperit o carte care mi-a luminat colțurile umbroase ale unei vîrste cu multe așchii: O cameră doar a ei de Virginia Woolf. Ani de zile, în vacanțele de vară, o reciteam. Îmi notam în caiete citate și reveneam febril la ele. O cameră doar a ei mi-a revelat un mod de a citi literatură, conectînd o operă la un context social, economic și politic, la identitatea care o face să vibreze. O cameră doar a ei m-a legat de vocile unor autoare care scriau pe ascuns, tînjind după un spațiu al lor și numai al lor. Un spațiu emoțional care să le dea confortul de a oferi scrisului timp. Un spațiu palpabil și în același timp imaterial. O cameră doar a ei m-a făcut să mă gîndesc la toate camerele pe care am avut privilegiul să le am. În care am putut să mă adîncesc citind. În care am putut să iau pulsul cărților. În care am avut tihna lecturii. Sînt atîtea și atîtea voci care nu au aceste camere. Și care, de multe ori, nu au cum să se audă. Pentru că sînt sugrumate de o istorie a literaturii în care autoarele sînt nevoite să dovedească, iar și iar, că merită să fie filă din marea narațiune care contează. De o literatură în care, așa cum spune autoarea nigeriană Chimamanda Ngozi Adichie, pericolul dominației unei singure povești golește lumea de perspective transformatoare. Or tocmai aceste perspective au nevoie de loc. În O cameră doar a ei, o voce rupe o tăcere, în timp ce mii și mii și mii de alte voci își caută colțuri în camere care le sînt încă refuzate.

Cititul e întîlnire. Și întîlnirea asta e uneori atît de tulburătoare încît iei din ea emoții care te sparg în mii de bucăți. Îți ia o vreme să te faci la loc. Și cînd te faci, simți o nesfîrșită eliberare. În angoasantul an 2020 am citit o carte care mi-a întors liniștea pe dos: Învățare de Tara Westover. E cartea unei deveniri revelatoare. E cartea unei desprinderi care-ți face stomacul ghem. O fetiță  crește într-un mediu masculin toxic, gîtuit de violență și excese, și reușește, în final, să-l lase în urmă. Ca pe o cameră în care ți-ai înghețat de-atîtea ori ființa, încît orice întoarcere te-ar sfărîma.

Am 43 de ani. Nu mai stau lipită de scăunelul meu cu spătar maro. Citesc pe canapea. Citesc în pat. Îi citesc seara copilului meu. Uneori întrebările lui mi-aduc aminte de întrebările mele mică. Și mi-aș dori să-i pot fi voce însoțitoare. Așa cum mi-a fost mie bunica.

Mihaela Michailov este dramaturg și critic de artele spectacolului. Predă la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.