Cerul ca un pergament înstelat

Publicat în Dilema Veche nr. 726 din 18-24 ianuarie 2018
Cerul ca un pergament înstelat jpeg

„Prefer ignoranța înstelată…“ (Victor Hugo)

Contemplarea Cerului

Astăzi nu mai avem timp să privim cerul și cu atît mai puțin să‑l contemplăm. Cerul nostru, cel de toate zilele, plin de sateliți (care încearcă să ajungă pe Lună sau să spioneze Pămîntul), ne interesează mai ales ca un banal reper meteo! Am putea rămîne uimiți aflînd că, în vechile civilizații (babiloniană, egipteană etc.), simplul fapt de a contempla Cerul putea însemna un act religios, adică un gest capabil să reveleze „transcendența“ și majestatea divină, celestă. În religia sumeriană, cel mai important zeu, An, personifica Cerul. Modelele templelor preexistau în cer și puteau fi „accesate“ prin visuri vizionare. Cetățile babiloniene își aveau tiparul divin în constelații: Sippar în Rac, Ninive în Carul Mare, Assur în Arcturus etc. (M. Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, I, București, 1981). În Egipt, la Heliopolis, bolta înstelată era întruchipată de frumoasa zeiță Nut, soția lui Gheb, zeul pămîntului. Picturile și basoreliefurile o reprezentau în chipul unei femei suple, ale cărei picioare ating orizontul răsăritului, iar trupul înstelat se curbează deasupra pămîntului, atingînd cu mîinile hotarele apusului. Lecția contemplativă a imaginii-simbol arată că între Cer și Pămînt, între divin și uman există o permanentă comunicare. Ordinea celestă domină deasupra ordinii terestre.

Cerul și podoabele lui

În cufărul cu tradiții populare ro-mâ-nești găsim o mulțime de credințe, legende și povești despre cer. Fabuloase, amuzante, poetice. De exemplu, se spune că „La început Cerul nici nu exista“. De aceea, Soarele și Luna, mergînd prin văzduh, l-au rugat pe Dumnezeu să le facă și lor o punte pe deasupra pămîntului. Dumnezeu a mai creat Cerul și pentru ca sfinții și îngerii să nu se mai amestece cu oamenii (M. Olinescu, Mitologia românească, București, 1944). Cerul avea „uși“ și „toarte“ și, incredibil pentru moderni, era de fier. 

Cerul mai era asemuit cu un uriaș clopot așezat deasupra pămîntului. Soarele, strălucind în adîncurile lui, asemeni cu limba clopotului. Toarta sau cercelul de care se sprijină acesta se numea Toartă a cerului. Credințele spun că prin ea zburau caii năzdrăvani ai Feților-Frumoși. Pe vremea potopului, tocmai de această toartă a cerului s-a apucat un uriaș, ca să nu‑l înece apele (Tudor Pamfile, Cerul și podoabele lui, după credințele poporului roman, București, 1915, p. 33). 

Colindele ardelenești descriu Cerul în chip de creație divină: „Domnul… Lucru mare că-mi făcea, / Făcu ceru-n două zile (…) Patru stîlpi l-a rezemat, / Patru -stîlpi tot de argint / Mai frumos l-a-mpodobit / Tot cu stele/ Mărunțele, /Mai pe sus cu mai marele, / Soarele cu razele / Luna cu luminile“ (Alexiu Viciu, Colinde din Ardeal).

„Cerul e așternutul picioarelor lui Dumnezeu. El a fost făcut din piatră scumpă. S‑a făcut o pînză ca sticla sprijinită pe șapte stîlpi de piatră preţioasă şi apoi s‑au urcat şi aşezat ce Cer, Soarele şi Luna“ (Elena N. Voronca, Datinile şi credinţele poporului român, Cernăuţi, 1903). Frumuseţea cerească era sporită şi de faptul că existau nouă (sau şapte) ceruri, aşezate unele peste altele. Toate din piatră scumpă. Locul Domnului era în al nouălea (sau al şaptelea) cer. Tot acolo era şi Raiul. De aici şi expresia „a te simţi în al nouălea cer“ – „a fi fericit“. Măreaţa şi nepătrunsa taină a lumii de sus putea fi întrezărită pe pămînt doar la anumite sărbători (la Paşti, în Ajunul Crăciunului, în noaptea de Sf. Vasile, la Bobotează), cînd „se deschid cerurile“. Potrivit tradiţiei, tainele cereşti nu puteau fi văzute decît de oamenii cu inimă bună şi cugetul curat. Căci, vorba poetei Emily Dickinson, „Nu revelaţia se lasă aşteptată, / Ci privirea neînarmată“ („Scrisori“, februarie 1863). Pe alocuri, la deschiderea cerului se vede prin mijloc o cărare luminoasă. Este Calea Lactee, numită în popor şi Drumul Robilor, „tărîm celest pe unde se vor duce oamenii la Judecata de Apoi“.

Cerul interior

C.G. Jung  s-a preocupat intens de graiul stelelor, adică de astrologie. În opinia sa, celestele simboluri zodiacale aparţin categoriei arhetipurilor inconştientului colectiv, reprezentînd o zestre a imaginarului comună umanităţii. Pentru Jung, figurile zodiacului (Soare-Apollon, Luna‑Diana, Marte-Ares, Venus-Afrodita, Mercur-Hermes, Saturn-Cronos, Pluton-Hades, Jupiter-Zeus) reprezintă personificări simbolice ale unor experienţe psihice interioare cărora li s-a atribuit puterea de a influenţa destinele oamenilor. Din punct de vedere astrologic, psihismul uman poate fi conceput ca un Cer interior. În acest sens putem spune că fiecare fiinţă conţine în sine Luna – emoțiile, sensibilitatea, Soarele – personalitatea, Mercur – inteligenţa, comunicarea, Venus – facultatea de a iubi, Marte – acţiunea, conflictul, Jupiter – idealismul, dreptatea, Pluton – dorinţa de putere, sexul, demonismul, Saturn – filozofia, avariţia etc. Despre aceeaşi perspectivă celestă răsturnată vorbise înaintea lui Jung şi medicul, astrologul şi filozoful naturii Paracelsus (1493‑1541): „Nu există Saturn deasupra noastră, ci doar Saturnul interior, din noi, este cel care ne chinuie“. Manifestarea influenţelor astrale nu se bazează pe un determinism, direct, cauzal, ci pare să exprime o interdependenţă subtilă între astre şi fiinţa umană, în sînul unităţii cosmice divine, am putea adăuga evocînd afirmaţia evanghelistului Luca: „Căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru“ (Luca, 17, 21). Oricum, despre tîlcul unor asemenea corespondențe scria, pe la 1475 (Paracelsus nu se născuse), și  poetul mistic indian, Kabir: „Înăuntrul nostru există cel Tainic, / Unul / Planetele tuturor constelaţiilor îi trec prin mîini, precum mătăniile“.

Cerul care nu există

Oricît ar părea de straniu, putem vorbi şi de Ceruri care nu există. Din punct de vedere astrologic, desigur. Tratatele despre un cer care nu există, planisfere şi hărţi cereşti fanteziste, vehiculînd tot felul de erori şi absurdităţi, au dominat imaginarul antic şi medieval mai mult decît am putea crede. La începutul secolului al XVI-lea, oamenii mai erau convinşi că pămîntul se află în centrul universului, este plat, iar Soarele, despre care Anaxagoras spunea că „nu-i decît o pietricică incandescentă“, se învîrte, deloc majestuos, în jurul Terrei. În secolul al X‑lea, eruditul Papă Silvestru al II-lea studia cu sîrg cerul, simţindu-se probabil inspirat de poziţia sa centrală din univers, unde era convins că se află Terra. Ajunsese la concluzia că Pămîntul era înconjurat de nouă sfere concentrice, adică cele şapte sfere planetare, sfera stelelor fixe şi acel primum mobile al lui Aristotel, pe care îl asimila cu Dumnezeu. De fapt, “nebunia sferelor cerești“ începuse din antichitate, cu precădere cea greacă. De pildă, în sistemul cosmogonic a lui Pitagora (cel care a numit cerul „cosmos“), Pămîntul sferic şi nemişcat se află în centrul universului, înconjurat de şapte sfere concentrice. Cele şapte ceruri sferice corespundeau celor şapte note muzicale. „În ce curioasă stare se va fi simţit omul lui Pitagora“, observă Constantin Noica, un om „învăluit de cele şapte ceruri sferice, prizonier al unei lumi de şapte ori ferecate“ (De Caelo. Încercare în jurul cunoașterii şi individului, Humanitas, 1993). Meditînd la „o istorie a cerului care să pună accentul pe eroare“, el dedică admirabila sa carte „tuturor celor care au alcătuit tratate despre un cer care nu există“ (Aristotel, Averroes etc.). Servituţii „omului care se închipuia ferecat în atîtea bolţi de ceruri“ îi pune capăt matematicianul şi astronomul grec, născut în Egipt, Claudius Ptolemeu, care în veacul al II-lea înlocuieşte sistemul de sfere conceput de Aristotel cu o serie de traiectorii circulare ale astrelor, păstrînd însă, ca pe un totem magic, Pămîntul în centrul universului. El este şi autorul unui tratat asupra astrologiei, Tetrabiblos, care s-a bucurat mai bine de o mie de ani de autoritatea unei „biblii“ printre astrologi, deşi se baza pe o cosmologie geocentrică. Interesant este că şi celebrul astrolog polonez Nicolaus Copernicus, care a revoluţionat lumea cu lucrarea  De Revolutionibus Orbium Coelestum (Despre Revoluţia Sferelor Celeste), chiar în anul morţii, 1543, afirma că nu Pămîntul, ci Soarele se află în centrul universului. Fiind și un bun astrolog, practica astrologia pe baza  sistemului geocentric al lui Ptolomeu. Nu‑i vorbă că și alți astronomi celebri ai secolului al XVI-lea (Tycho, Brahe, Johannes Kepler), fiind și astrologi, utilizau cu succes sistemul geocentric.

Cerul, pergament înstelat

Una din cele mai frumoase şi tainice viziuni celeste, pe care astăzi o privim doar că pe o metaforă, este aceea a Cerului ca pergament înstelat. Imaginea este de inspiraţie biblică. Ea evocă ideea unei scrieri celeste, a unei „cărți“ tainice, sacre, despre care relatează capitolul 6 din Apocalipsă: „Iar cerul s-a dat în lături ca o carte de piele pe care o faci sul“ (Apocalipsa, 6, 14). Această dispariţie a cerului, precum o carte care se închide, marchează cosmic sfîrşitul lumii şi Judecata de Apoi. Este ca şi cum „cronica celestă“ a istoriei lumii se încheie. Reprezentarea Cerului ca pergament înstelat, pe cale de a fi înfăşurat, strîns într-un sul, apare în fresca Judecăţii de Apoi, pe peretele vestic al mănăstirii Voroneţ. În planul superior al compoziţiei, îngerii deschid Porţile Împărăţiei Cerurilor, dezvăluind Chipul Creatorului în slavă, înconjurat de un curcubeu circular. Fundalul imaginii este cerul, unde sînt figurate cele douăsprezece zodii. La cele două capete ale picturii se văd îngerii care strîng cerul înstelat cu toate zodiile, înfăşurându-l asemeni sulurilor de pergament. Ceva se sfîrşeşte! Rien ne va plus, cum anunţa crupierul sfîrşitul jocului de ruletă. Nimeni nu mai poate face nimic pentru a-şi ameliora soarta. Noroc că nu a venit încă sfîrşitul lumii. 

Silvia Chițimia este doctor în etnologie și arte vizuale, și scriitoare.

(Foto: Ioana EPURE)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.