Cererea pentru ora de religie - o revoluţie tăcută şi apolitică

Radu CARP
Publicat în Dilema Veche nr. 579 din 19-25 martie 2015
Cererea pentru ora de religie   o revoluţie tăcută şi apolitică jpeg

În România a avut loc o revoluţie tăcută, încheiată pe data de 6 martie. Peste două milioane de părinţi, reprezentînd în jur de 90% din total, au depus cereri pentru ora de religie. Efectul Klaus Iohannis: nimeni nu a anticipat această masivă ieşire din casă pentru exprimarea opiniei. Am avut parte de un veritabil referendum ad-hoc, cu dezbateri publice, cu intervenţii la televiziuni din ambele tabere şi cu multe erori de înţelegere a felului în care funcţionează sistemul educaţional.

Disciplina Religie a intrat în şcolile româneşti imediat după Revoluţia din decembrie 1989: Constituţia din 1991 a prevăzut, la art. 29, alin. 6, că „Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine“. Ulterior, Legea învăţămîntului nr. 84/1995 prevedea că religia este parte a trunchiului comun, iar la solicitarea părinţilor elevul poate să nu frecventeze orele de religie. Legea nr. 1/2011 a păstrat această formulare. Religia a căpătat astfel statutul de disciplină obligatorie (parte a trunchiului comun), cu posibilitatea transformării în disciplină opţională pentru cei care nu vor să urmeze orele de religie. 

Modelul românesc este unul din cele şase modele de studiu al religiei practicate în Europa: confesional cu statut obligatoriu, dar cu posibilitatea retragerii pe temeiuri de conştiinţă; non-confesional cu statut obligatoriu; non-confesional cu statut opţional; confesional sau non-confesional cu statut obligatoriu sau opţional; non-confesional, în cadrul altor discipline. Modelul practicat în România mai este folosit în alte şapte state: Austria, Cipru, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Malta. A se observa suprapunerea între modelul practicat în aceste ţări referitor la relaţia Stat-Biserică şi statutul disciplinei religie. Acele state care au un regim de recunoaştere a cultelor în trei trepte (asociaţii, culte, Biserici tradiţionale) au în comun şi modul de a reglementa statutul disciplinei Religie. Germania este singurul stat din cele enumerate fără o religie majoritară, dar cu două astfel de religii care au un număr aproape identic de credincioşi. Ţările cu diversitate religioasă mai mare sau mai secularizate au instituit şi modele mai flexibile de predare a religiei, în special prin oferirea unor discipline alternative. 

Curtea Constituţională a avut ocazia să se pronunţe de trei ori asupra statutului disciplinei Religie. Prima dată, prin Decizia nr. 72/1995, a constatat că prevederile Legii nr. 84/1995 sînt conforme cu felul în care Constituţia asigură dreptul părinţilor sau tutorilor de a asigura educaţia copiilor potrivit propriilor convingeri. A doua oară, prin Decizia nr. 306/2012, a fost chemată să se pronunţe asupra aceloraşi prevederi şi asupra celor din Legea nr. 1/2011, cu un conţinut identic – şi de această dată verdictul a fost acelaşi. Părea că problema este rezolvată pînă la o nouă modificare a Constituţiei. 

Iată însă că, în 2014, Curtea Constituţională a fost chemată să se pronunţe din nou asupra prevederilor Legii nr. 1/2011. În mod normal, Curtea ar fi apelat la propria sa jurisprudenţă şi ar fi dat un verdict asemănător, mai ales că motivarea reclamantului era identică. Avocatul Poporului a trimis un punct de vedere potrivit căruia prevederile respective sînt constituţionale, cele două Camere nu au mai trimis nici un punct de vedere, cunoscîndu-se jurisprudenţa Curţii. 

Curtea a oferit argumente extrem de bizare. În primul rînd, a afirmat că, de fapt, „caracterul obligatoriu al Religiei, ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, nu poate fi opus elevilor“ şi, astfel, „obligativitatea disciplinei Religie este opozabilă numai statului care este ţinut de necesitatea organizării învăţămîntului religios“. Dacă materia Religie face parte din trunchiul comun, înseamnă că această realitate este opozabilă tuturor părţilor implicate: părinţilor, elevilor şi statului. Este imposibil ca o disciplină să fie opţională pentru unii şi obligatorie pentru alţii. Curtea nu a înţeles de această dată ce înseamnă obligativitate cu posibilitate de

Religia nu este nici 100% obligatorie (din moment ce se poate opta pentru a nu face această materie), nici 100% opţională (din moment ce face parte din trunchiul comun). Curtea a făcut greşeala să considere că în învăţămîntul românesc există doar discipline obligatorii şi opţionale, cînd de fapt există trei categorii, materia Religie fiind singurul element dintr-o categorie aparte. În al doilea rînd, Curtea a considerat că „acest drept de educare nu aparţine exclusiv părinţilor, statul, căruia i s-a încredinţat controlul asupra întregului sistem şcolar, asumîndu-şi în mod autonom şi concurent o misiune proprie de educare, corelativă cu cea a părinţilor“. Afirmaţia este, în sine, scandaloasă. Statul nu are drepturi în sistemul educaţional, este doar un administrator al banilor pe care părinţii îi investesc, prin taxe şi impozite, în învăţămînt. A spune că statul are menirea să educe copiii este o afirmaţie cu iz totalitar. Statul nu are o „misiune de educare“, ci trebuie doar să asigure că standardele de calitate sînt respectate în şcoli. Nici în perioada comunistă nu s-a mers atît de departe în a acorda statului puterea de a decide în materie de educaţie a copiilor. Dacă am accepta raţionamentul Curţii Constituţionale, ar însemna că un ministru sau un inspector şcolar ar putea să apostrofeze public un anumit profesor pentru conţinutul orelor predate, ceea ce nu este deloc în tiparele democratice uzuale. Curtea avea însă nevoie de teoria statului care are o „misiune de educare“ pentru a concluziona că art. 18, alin. 2, teza întîi din Legea nr. 1/2011, este neconstituţional. A afirma că doar un alineat din cele două ale art. 18 este neconstituţional reprezintă o contradicţie în sine. Dacă doar alineatul 2 este neconstituţional, înseamnă că procedura de înscriere la această disciplină trebuie modificată. Rămîne însă constituţional alin. 1 care spune că Religia face parte din trunchiul comun. Cum să se organizeze în acest caz opţiunea pentru o disciplină care face parte din trunchiul comun?! Înseamnă că se produce o discriminare între materiile din trunchiul comun: pentru unele nu este nevoie de nici o opţiune, însă pentru o singură materie, Religia, este nevoie de a face o opţiune! 

Parlamentul ar fi trebuit să adopte o lege în 45 de zile de la data publicării deciziei Curţii care să pună în acord Legea nr. 1/2011 cu Decizia nr. 669/2014. Nu a făcut-o, însă a agreat un text de lege la nivelul comisiilor. Ministerul Educaţiei s-a grăbit şi a solicitat completarea unei cereri de către părinţi pînă pe data de 6 martie. Rezultatele sînt cele cunoscute. 

Problema statutului religiei în şcolile publice este una din cele mai grele opţiuni cu care se confruntă o democraţie. Este o temă susceptibilă de cele mai clare clivaje ideologice. Democraţia creştină s-a născut în Austro-Ungaria, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg şi Franţa pe baza clivajului între cei care agreau religia în şcoală şi cei care aveau o perspectivă contrară. Guvernele liberale ajunse la putere în a doua jumătate a secolului al XIX-lea au impus transformarea Religiei într-o disciplină opţională sau eliminarea ei, în timp ce partidele conservatoare s-au opus, dar în unele cazuri au avut nevoie de sprijinul laicatului organizat mai mult sau mai puţin în asociaţii reprezentative. În România, această bătălie ideologică nu a avut loc în acea perioadă, datorită unui consens la nivelul partidelor în privinţa religiei, unei slabe organizări a laicatului şi unei puternice tradiţii a învăţămîntului confesional. Este, printre altele, motivul pentru care partidele care se revendică de la democraţia creştină nu au putut să apară decît după 1989.

Ar fi fost firesc ca, din momentul apariţiei unor partide care se revendică de la această tradiţie politică, disputa pe marginea statutului disciplinei Religie să apară şi să fie marcată ideologic, pentru a recupera o temă importantă prin care partidele se pot diferenţia şi atrage atenţia electoratului pe care îl consideră propriu. Partidul de stînga, de la FSN la PSD, nu a considerat importantă această temă. Faptul că prevederile din Constituţie datează din 1991, iar cele din prima lege a educaţiei din 1995, în timpul unor guvernări de stînga, nu are prea mare importanţă: este suficient să analizăm ofertele electorale ale FSN/PDSR şi se va constata că tema religiei în şcoli nu există. Nici partidele de dreapta nu au excelat în a apăra statutul disciplinei Religie. Forma actuală a Legii nr. 1/2011 se datorează ministrului Funeriu, care exprimase iniţial rezerve faţă de forma Legii nr. 84/1995, dar a realizat că orice modificare a legii ar atrage un val de contestări şi controverse şi a renunţat în cele din urmă la opiniile sale personale. 

În 2014, decizia Curţii Constituţionale nu a generat poziţionări ideologice. PSD nu a salutat-o, PNL nu a comentat-o. Reacţia a venit din partea societăţii civile: profesorul Moise şi deputatul Cernea, cărora li s-au alăturat mai multe voci din presă şi din mediul academic, pe de o parte, respectiv Asociaţia Părinţilor pentru Ora de Religie şi alţi lideri de opinie, de cealaltă parte. Astfel, partidele au pierdut şansa să observe revoluţia tăcută care a adunat la şcoli peste două milioane de părinţi, potenţiali alegători… La fel ca şi pe 16 noiembrie 2014, cîştigător a fost alegătorul anonim, dotat cu arme letale: ştampila şi formularul completat. 

Religie, politică şi statul de drept. Secvenţele unei acomodări

Foto: V. Dorolţi

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.