Amintesc doar cîteva lucruri cu care ne-am confruntat foarte recent sau în anii din urmă: alarma potrivit căreia protestatarii antiguvernamentali din Piața Victoriei de astă-iarnă ar fi fost supuși unei radioactivități crescute cauzate de existența unui mamut radioactiv în subsolul Muzeului de Geologie din apropiere; răspîndirea unei „informații“ despre așa numite unde psihotronice cu care ar fi fost bombardată Piața Victoriei tot în perioada amintitelor proteste, unde emise de organizații oculte și malefice, „informația“ avînd drept rezultat apariția unor manifestanți cu coifuri din foiță de aluminiu (preventiv sau ironic?); alarma privind un cutremur iminent, de gradul 10 pe scara Richter (nici nu există așa ceva), difuzată printr-o aplicație cu pretenții de seriozitate; organizarea de manifestații publice în 2008, de către lideri ai Partidului Conservator, împotriva inaugurării acceleratorului de particule al CERN, din Elveția, pe motiv că, odată intrat în funcțiune, acesta ar fi putut provoca o gaură neagră; mediatizarea intensă din deceniul trecut, la unele posturi de televiziune, a unui ins care prevestea, cu mare precizie (după cum spunea el), cutremure catastrofale; răspîndirea curentului de opinie împotriva vaccinării copiilor la o cotă care a determinat guvernul să ia în considerare măsuri legislative; protestele unor persoane apropiate cercurilor ultra-îndoctrinate religios împotriva „cipului din buletin“ și a codurilor de bare pentru scanarea prețurilor de pe produsele comerciale.

Dincolo de manipulare, exemplele astea sînt de natură să dezvăluie ignoranța masivă cu care societatea se confruntă, raportarea greșită la ideea de știință și teama de noile tehnologii. În sine, dezvăluirea nu e surprinzătoare, nu e ceva nou. Noutatea ultimei perioade constă mai degrabă în amestecul la scară mare, chiar prin intermediul noilor tehnologii, dintre certitudinile științifice și certitudinile pseudo-științifice, în înlesnirea accesului la aiureli și la exprimarea lor în mod public, în egalizarea care se produce între cuvîntul specialiștilor și părerile novicilor sau ale impostorilor. Iar acolo unde oamenii de știință nu au răspunsuri definitive, sînt ezitanți și dilematici, conștienți de sfera necunoașterii lor, cîștig de cauză pot avea opiniile tari, exprimate vehement de impostori sau ageamii, acele „legiuni de imbecili“, cum le-a zis Umberto Eco. Cum am mai scris și altă dată, s-ar putea ca la un moment dat să ajungem să stabilim prin vot dacă unu plus unu fac doi, ori dacă e bine ca mamuții să fie radioactivi sau nu. Riscurile acestea pîndesc, după cum se vede, nu doar în România, ci și restul lumii.

Analiza pericolelor la care este expusă știința și a gradului în care aceasta e acceptată și prețuită în zilele noastre e făcută în paginile care urmează de oameni pricepuți în ale științei și tehnologiei. Ceilalți vor avea ocazia, oricum, să se exprime în mediile de socializare.

Ilustraţie de Ion BARBU