Campionii protestelor

Publicat în Dilema Veche nr. 356 din 9 - 15 decembrie 2010
Campionii protestelor jpeg

În această toamnă ne-am amintit că francezii ştiu să protesteze. În mai multe rînduri, milioane de francezi au coborît în stradă pentru a cere blocarea proiectului de lege a pensiilor – o reformă  despre care se vorbea de ani de zile şi pe care un alt guvern de dreapta încercase să o adopte încă de acum 15 ani. De la liceeni la pensionari şi de la angajaţii căilor ferate pînă la cei ai poştei, cu mic, cu mare, francezii au protestat, au cerut plecarea lui Sarkozy şi a guvernului, au invadat străzile Parisului şi pe cele ale marilor oraşe. Acţiunea s-a repetat de şapte ori, la un moment dat au început şi greve pe ici-pe colo, mai multe rafinării au fost blocate, exista chiar ameninţarea unei penurii de carburant (protestatarii au pus stăpînire pe rezervele de combustibili), dar guvernul a adoptat destul de repede legea, a trecut-o şi prin parlament, iar francezii par să se fi calmat. 

Ce diferenţă – remarcau unii comentatori de la Bucureşti – între modul de a protesta al francezilor şi cel al românilor! Locuitorii Hexagonului ies în stradă împotriva unui proiect care le măreşte vîrsta de pensionare de la 60 la 62 de ani şi paralizează Franţa cu manifestaţiile lor, în timp ce, în România, protestele faţă de măsurile de austeritate extrem de dure au fost – comparativ – foarte timide. Doar două zile de proteste, care au adunat pe străzi cîteva zeci de mii de oameni (în Franţa au fost milioane).  

Un alt exemplu, tot din această toamnă, care arată diferenţa de cultură a protestului între cele două ţări: în scandalul repatrierii, mai mult sau mai puţin voluntare, a romilor români, ONG-urile rome din România au organizat o singură manifestaţie, în faţa Ambasadei Franţei, la care au venit 60 (şaizeci!) de persoane. În Franţa, mai multe asociaţii au protestat într-o sîmbătă împotriva politicii lui Nicolas Sarkozy faţă de romii români: în stradă au ieşit 100.000 (o sută de mii!) de oameni. 

Revoluţii şi revolte 

Francezii nu ies însă în stradă de azi, de ieri. După cum se ştie, Revoluţia Franceză a avut loc în Franţa, iar Comuna din Paris, la Paris. Unul dintre scopurile  baronului Haussmann (prefect al Parisului la mijlocul secolului al XIX-lea) atunci cînd a reconstruit oraşul era tocmai de a-l dota cu bulevarde largi, aerisite, care să înlocuiască străduţele întortocheate pe care se puteau ridica cu uşurinţă baricade (spre dezamăgirea celor care cred în teoriile conspiraţiei, nu acesta era însă obiectivul lui principal, Parisul chiar avînd nevoie de o regîndire urbanistică; în plus, Comuna din Paris, un adevărat război civil în 1871 soldat cu peste douăzeci de mii de morţi, a avut loc după ce Parisul fusese în mare parte refăcut de Haussmann). Protestele şi grevele au continuat să marcheze istoria Franţei. În 1936, ca urmare a manifestaţiilor din Franţa, muncitorii obţin primele concedii de muncă plătite iar în 1968, tot prin manifestaţii, francezii îl determină pe preşedintele Charles de Gaulle să organizeze un referendum, în urma căruia demisionează. De Gaulle este de altfel autorul celebrei fraze: „Cum poate fi guvernată o ţară care are 350 de tipuri de brînză?“. În 1995, guvernul francez condus de Alain Juppé încearcă să facă o reformă a legii pensiilor şi a cotizaţiilor sociale. O grevă de trei săptămîni paralizează transporturile şi îl obligă pe şeful Executivului să îşi retragă planul. Iar Juppé nu era prim-ministru decît de cîteva luni, în urma victoriei lui Jacques Chirac la alegerile prezidenţiale. Unsprezece ani mai tîrziu, un alt prim-ministru, Dominique de Villepin, e nevoit să retragă un plan de reformă a contractelor de angajare pentru tineri, după ce studenţii şi liceenii opresc cursurile în cea mai mare parte a instituţiilor de învăţămînt.  

Un ziar elveţian ajunsese la concluzia că francezii fac de zece ori mai multe greve decît elveţienii (cifră contestată însă de presa franceză). De ce oare? Dacă e să ne uităm în istorie, putem ajunge pînă la Iuliu Cezar, care credea că galii sînt „prost-crescuţi şi de neguvernat“. Sînt nenumăraţi cei  care s-au exprimat pe marginea gustului pentru ciorovăială şi protest al francezilor. Cioran remarca şi el că francezii par făcuţi doar pentru „întîlniri şi pentru discuţii“, de multe ori în contradictoriu. Un lingvist punea apetitul pentru dispută al francezilor şi pe seama limbii: în germană al doilea verb dintr-o frază e plasat întotdeauna la sfîrşit – e nevoie deci ca interlocutorul să aştepte politicos finalul, înainte de a interveni; în franceză, verbul-ancoră e situat la început, iar interlocutorul poate interveni imediat, tăind vorba celuilalt. De unde, discuţii atît de vii şi aprinse! Glosînd pe marginea apetitului pentru schimbări, revolte şi revoluţii al compatrioţilor săi, Balzac spunea însă sec: „Sigur, francezilor le place să schimbe guvernul, cu condiţia să îl pună în loc pe acelaşi“. 

Greva înainte de toate  

Studiind modul de protest al francezilor, istoricul Stephane Sirot vorbeşte despre o cultură a grevei diferită în Franţa faţă de cea din Germania. După Al Doilea Război Mondial, ţările nordice şi Germania şi-au refăcut raporturile sociale pe principiul „reglementării paşnice“. Cu alte cuvinte, înainte de a se ajunge la o grevă, partenerii sociali discută şi încearcă să rezolve conflictul, fără întreruperea lucrului. Această formulă nu se aplică însă francezilor care au o cultură a „reglementării prin conflict“, moştenită din secolul al XIX-lea. Guvernul (sau patronatele) şi sindicatele încep prin a se confrunta, fiecare încercînd să arate că e mai puternic decît adversarul. În urma constatării raportului de forţe, se poartă apoi discuţii care duc către ieşirea din criză. În plus, în timp ce în Germania sindicatele sînt apropiate de social-democraţie şi sînt reunite în confederaţii puternice, în Franţa sindicatele cele mai active au fost multă vreme nişte prelungiri ale Partidului Comunist şi sînt destul de divizate. Mai există şi un alt paradox: doar 8% dintre salariaţii francezi sînt membri de sindicat – o cifră foarte mică în comparaţie cu alte ţări europene. 

Potrivit unor comentatori, acest lucru ar explica acţiunile violente ale sindicatelor care vor să compenseze prin acţiuni spectaculoase numărul mic de aderenţi.  

Francezii au deci o lungă tradiţie a protestului, o tradiţie culturală, politică, socială ş.a.m.d. După cum am văzut, de multe ori sînt ironizaţi de colegii europeni pentru că una-două ies în stradă.  Mai puţin de data aceasta, cînd, în presa britanică şi în cea americană au apărut mai multe articole care lăudau acţiunile francezilor. The Guardian deplîngea faptul că, deşi măsurile de austeritate ale guvernului britanic sînt dramatice, incluzînd suprimarea a 500 de mii de posturi şi tăieri impresionante din bugetele sociale, sindicatele vor protesta de-abia în… martie 2011. Concluzia jurnalului? „În Marea Britanie ni se spune că nu are rost să protestăm pentru că protestele nu duc nicăieri. Dar, dacă ne uităm peste Canalul Mînecii, vedem că, graţie protestelor şi grevelor, francezii au reuşit să îşi păstreze un sistem de pensii bun, servicii sociale adevărate şi o durată a săptămînii de lucru la care puţini britanici îndrăznesc să viseze.“

Luca Niculescu este redactor-şef la Radio France Internationale-România.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.