Blocul nu e chiar așa cum l-am pus în carte

Publicat în Dilema Veche nr. 823 din 28 noiembrie – 4 decembrie 2019
Blocul nu e chiar așa cum l am pus în carte jpeg

M-am trezit în Cluj și o să adorm în București, după ce seara mi-am petrecut-o la o întîlnire cu mai mulți liceeni cărora le-am vorbit despre orașul meu, deopotrivă real și ficțional. Am ales să pornim călătoria noastră din Piața Lahovari, care a devenit în ultimii cincisprezece ani punctul zero al spațiului meu. Prima amintire despre acest loc o am din facultate, cînd i-am făcut o vizită, împreună cu mai mulți colegi și cu profesorul nostru, lui Mircea Nedelciu, în blocul rotund în care locuia. Intrasem în puține case de scriitori pînă atunci. Semiîntunericul acela gălbui, în care am stat la un ceai, încă îl mai păstrez ca pe o plantă prețioasă într-un ierbar. Forfota de pe stradă doar o ghiceam, dar mi se părea că am ajuns în intimitatea unui loc de pe hartă prin care mai trecusem și altădată, dar nu-l remarcasem.  

Întîmplarea a făcut să locuiesc apoi în această zonă a Capitalei și lumea mea să graviteze între Bulevardul Magheru și Grădina Icoanei. În fiecare zi fac nenumărate drumuri în acest perimetru, care mi-a devenit întîi extrem de familiar, apoi foarte drag. Știu fiecare imobil și îi recunosc pe oameni, mă salut cu vînzătorii de la magazine și cu chelnerii de la cîrciuma de peste drum. Și, la un moment dat, am simțit că locul în care stau a devenit acasă. Dacă plec mai mult, mi se face dor de buclata stradă Cristofor Columb, de foișorul din Parcul Ioanid și de cum cade lumina pe Dumbrava Roșie.

Cîteodată îmi fac drum la piață, doar ca să revăd Piața Spaniei și ghiveciul imens de flori de la una dintre ferestre. Cresc acolo într-o dezordine atît de firească, încît e posibil să nici nu le observi dacă nu ești foarte atent. Tufa de trandafiri albi, cît gardul înalt al unei case de aici, mă face să-mi înfrîng cu greu dorința de a rupe măcar un fir. Cîinele blănos care nu mă latră niciodată, dintr-o altă curte, dă din coadă ca și cînd m-ar fi așteptat îndelung să vin să-l mîngîi printre ochiurile plasei cu care e împrejmuită curtea lui. Scara pe care m-a fotografiat un băiat, cu soarele intrîndu-mi în ochi, e și ea la locul ei, nemișcată.

La început, cînd am ajuns în mica Piață Gemeni, am intrat în magazinul de brînză al macedonenilor. Telemeaua cu chimen strălucea în galantare și oamenii, cu șorțurile lor impunătoare, mă îmbiau să gust marfa și mereu cumpăram mai multe lucruri decît îmi propusesem. Cînd au apărut „sibienii“, au început să piardă clienți și știu că apreciau fidelitatea noastră. Într-o zi, au închis, și de atunci n-a mai venit nimeni în locul lor. Micul magazin a rămas gol și trist.

Cele mai multe flori le are doamna Maria, ea îmi pregătește de ani întregi mereu cîte un buchet colorat, cu care să plec acasă. Sînt sigură că nici nu-mi cere același preț ca celorlalți clienți. Roșii cumpăr de la domna Flori, ea le lustruiește ca pe niște ouă pe care le pregătește de Paște. Domnul serios cu taraba de mere și de fructe uscate, în timp ce îmi cîntărește marfa, îmi face și un mic inventar al calităților lor pentru sănătate.

De un timp, mă opresc mereu la „zîna“ murăturilor și a conservelor. Castraveciorii ei sînt impecabili, iar dulceața de ardei ar putea îmblînzi și un căpcăun. M‑a convins să încerc și un borcan cu zacuscă, vorbea atît de frumos despre cum o face, că n-am rezistat, și bine am făcut, nu mai e nevoie să-i duc dorul celei de acasă.

Locuiesc și scriu în acest cartier al Bucureștiului. Ficțiunea se contaminează de realitatea lucrurilor pe care le văd și le trăiesc zi de zi. Clădirile pe lîngă care trec au intrat în poveștile mele. S-au transformat și au căpătat fețe și vieți noi. Din păcate, unele nu mai există decît în memoria mea afectivă.

Bucureștiul e orașul meu adoptiv de mai bine de o jumătate de viață. Un amic m-a întrebat la un moment dat dacă blocul cu patru etaje din Pereți subțiri există cu adevărat. I‑am răspuns că da, firește. Doar să nu se aștepte să fie exact așa cum l-am pus eu în carte. Cehov spunea: „Viața nu trebuie arătată așa cum este, ci așa cum o vezi în vis“. Și avea mare dreptate. La fel se întîmplă și cu spațiile care ne sînt dragi și se mută, cu tot ce au ele mai fascinant, în cărțile noastre.

 Foto: Lucian Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.