Beţia celestă

Publicat în Dilema Veche nr. 657 din 22-28 septembrie 2016
Beţia celestă jpeg

A fost o noapte în care m-am hotărît, din motive care astăzi nu îmi mai sînt prea clare, să dorm afară. Pentru prima oară în viața mea. Era august și neobișnuit de cald pentru altitudinea de peste o mie de metri la care ne aflam, dar nu chiar atît de cald încît să renunț la cîteva măsuri de prevedere. De cu seară am făcut un foc cu lemne din cîteva crăci, așa cum văzusem prin westernuri, iar cînd s-a întunecat m-am așezat lîngă el într-un sac de dormit, pe o saltea subțire de neopren. Focul mă încălzea și mă tenta pe o parte, dar trebuia să fiu și atent să nu mă ard, și mi-am amintit de teoria focului pe care o face Melville în Moby Dick. Din cînd în cînd, mai puneam cîte un lemn. O vreme m au fascinat scînteile care săreau în sus odată cu fumul negru, pe care doar îl bănuiam ridicîn­du se în întuneric. Urmăream culorile albastre și galbene ale flăcărilor, într-o reverie care părea să mă ducă înspre ținutul lui Morfeu. Știam că spre dimineață aveam să mă trezesc plin de rouă, că sacul va fi ud pe deasupra și la fel, probabil, și unele părți descoperite ale corpului meu. O talangă se auzea din cînd în cînd, abia perceptibil, din depărtări, iar din pădurea învecinată veneau tot soiul de zgomote: strigăte cam înfiorătoare de la cine știe ce păsări de noapte, foșneli și trosnete înfundate, greu explicabile. Pădurea nu doarme. Avînd în vedere condițiile astea, trebuie să recunosc că, de fapt, pînă la urmă nici eu n-am prea dormit. Dar, într-o stare de veghe fiind, am avut ocazia să-mi concentrez privirea asupra cerului înstelat. Am făcut, adică, ceea ce te îndeamnă astăzi un graffiti apărut pe mai multe ziduri cenușii: „Privește cerul!“ Cerul acela extraordinar, de august, în claritatea aerului de munte. Atunci am avut revelația spectacolului bolții cerești. Scena universului pe care foarte multe se mișcau. Erau sclipirile de metronom ale avioanelor, cu luminile lor roșii și verzi din cele două borduri, erau mișcările liniare ale sateliților care traversau firmamentul pe traiectoriile lor imperturbabile și, uneori, lumina efemeră a cîte unei stele căzătoare, ca un fel de soră mai mare a multelor scîntei ce săreau din focul meu de pe P(p)ămînt. Am văzut atunci limpede că unele stele aveau străluciri verzui, altele erau roșii, unele erau mai galbene, altele mai albe, exact cum scrie în cărțile de astronomie.

Era cerul însuși, acela care, în ciuda nenumăratelor teorii științifice și a progreselor tehnologice, rămîne la fel de inexplicabil. Constelațiile: Orionul pe care-l găsesc de obicei cel mai repede, Cassiopeea, Carul Mare… În­tr-un fel de colț strălucea Carul Mic, misterios și geometric. M-am gîndit că între acele stele aparent apropiate, prin prisma ochiului omenesc, sînt de fapt niște distanțe enorme, pe care mintea nici nu le poate pricepe. Pînă la urmă ce o fi, de fapt, toată construcția asta? O simplă iluzie optică pe care noi ne străduim s-o descifrăm cu un aparat științific din ce în ce mai complicat? Sau o poveste? Cum adică sute și mii de ani-lumină pînă acolo? Cu cît vedem mai departe în spațiu, ne spun fizicienii, cu atît vedem mai departe și în timp. Adică eu, din sacul meu de dormit, vedeam în timp cu sute sau mii de ani în urmă? Uau! Și poate, adică, cineva de pe altă planetă o să vadă focul meu de pe Pămînt peste o mie de ani? Atît de importantă și durabilă putea să fie acea biată flăcăruie din crăci de fag? Mă fascina și spațiul negru dintre stele. Infinitul lui e, de fapt, nimicul absolut. Dintr-odată, mi a picat o fisă: cerul nopții nu poate să fie ceva fizic… E metafizic, e doar filozofie.

În unele momente aproape că adormeam, în altele simțeam un fel de atracție înspre abisul înstelat. Era un fel de senzație de cădere printre stele, într-o stare de o luciditate ireală. Mă aflam acolo, parcă la un pas de a dezlega întregul mister. Universul. În mijlocul lui, mintea mea făcea „blinc!“, într-un soi de limpezime pe care uneori o descriu și cei care se droghează. La un moment dat, cînd chiar credeam că sînt foarte aproape să aflu totul, să-l prind pe Dumnezeu adică, filmul s-a întrerupt. Cînd am redeschis ochii, cerul era gri. Apoi a căpătat nuanțe de roz spre răsărit. Sacul era ud de rouă și la fel și părul meu. Țin minte că în noaptea următoare, întrucîtva îngrijorați, ai mei s-au chinuit să mă convingă să dorm totuși în casă. Dar dormitorul mi se părea prea mic. Și casa mi se părea prea mică. Aveam impresia că nici nu încap în ea. Eu eram deja integrat în Univers și mă simțeam la fel de mare ca el.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.