Inteligența artificială (AI) a părăsit distopiile SF și a intrat deja în viața noastră. Ne bucurăm deja de tot felul de device-uri smart: ceasuri, telefoane, ochelari, proteze, case. Mai mult decît atît, există roboți chirurgi, roboți sexuali, roboți hostese cu care poți avea, cît de cît, o conversație, computere care te fac praf la șah, mașini care se conduc singure, entități de supraveghere și predicție a fenomenelor sociale și economice în baza activității umane în rețele…

Dar cît de departe poate sau ar trebui să meargă umanitatea atît de motivată, dependentă deja, obsedată de-a dreptul de progresul tehnologic? Dacă tot explorăm spațiul căutînd inclusiv forme de existență extraterestră sau non-umană, dacă tot am descifrat clonarea organică, de ce n am crea și entități non-organice? Este existența, orice formă de existență, un dat sau un creat? De ce n-am fi noi înșine creatori de viață artificială și inteligentă?

Elon Musk, cel mai faimos vizionar al momentul, spunea că va face totul ca omenirea să colonizeze planeta Marte. Întrebat de ce, a răspuns că, în acest punct al evoluției noastre, avem nevoie de un vis mai mare, mai îndrăzneț, mai nebun, altfel nu vom rezista ca specie. Față de propria noastră planetă, care ne-a dat viață, am devenit atotputernici (ne stă în putere și, probabil, în cele din urmă o vom distruge – de altfel, din cauza impactului uman, Pămîntul este deja o planetă hibrid, al cărui ecosistem nu mai este 100% natural), dar totodată sîntem și perfect neajutorați, și nici măcar în fața Universului, ci în fața propriului corp.

Dar dacă AI este tocmai șansa supraviețuirii noastre ca specie, într-o formă sau alta? În fond, la ce bun inteligența umană dacă idealul ei nu este să creeze ceva încă și mai inteligent: o inteligență superioară și, eventual, autonomă?

Dacă de AI depinde nu atît salvarea speciei în chip de colonizatoare a altor planete, dar îndeplinirea visului călătoriei în timp, să zicem, n-ar merita să încercăm? Chiar și cu riscul ca aceasta să fie ultima noastră dorință (îndeplinită).

P.S. Mulțumesc Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti, pentru sprijin.

Ilustraţie de Ion BARBU