Aşteptîndu-l pe Moş Crăciun

Publicat în Dilema Veche nr. 101 din 22 Dec 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În ceea ce mă priveşte, încetasem de mult să-l mai aştept. Cînd eram mică, îi pîndeam venirea în toiul nopţii, prefăcîndu-mă că dorm. Mă prefăceam însă atît de bine, încît adormeam buştean. Cu toate astea, mă încăpăţînam cu înverşunare, an de an, să-l văd la faţă măcar o dată, să-l prind de poalele hainei lungi, să-l trag de mustăţi şi să-i atîrn globuri colorate în barbă. Vroiam să am o discuţie serioasă cu el şi să lămurim o dată pentru totdeauna, la cîte un pahar cu lapte şi o farfurie cu fursecuri, existenţa lui. Visam, bineînţeles, şi la celebritatea pe care mi-ar fi adus-o un asemenea interviu, şi la titlurile bombastice de ziar, scrise cu litere de-o şchioapă: "Fetiţa care l-a întîlnit pe Moş Crăciun"; "Interviu în exclusivitate"; "Senzaţional! Misterul a fost descifrat!". Cum însă n-am reuşit niciodată să-l prind, am fost nevoită, timp de mai bine de 25 de ani, să mă prefac a accepta jalnicele explicaţii pe care mi le dădeau adulţii şi să pretind că nu-l mai caut. Ajunsesem chiar să mă joc şi eu de-a adultul şi să rîd la unison cu ceilalţi, de-un leat cu mine, de existenţa Moşului. Cînd renunţasem aproape de tot şi la visul de a-l intervieva, mulţumindu-mă doar cu subiectele jurnalistice terre-à-terre s-a întîmplat ceva. Era o dimineaţă de noiembrie. La redacţie se discuta alcătuirea unui dosar de Crăciun. Spiriduşi, feerie, tradiţional, comercial. După şedinţă, Iaromira Popovici, coordonatoarea numărului, a venit la mine şi mi-a întins un număr de telefon: Vrei să faci un interviu cu Moş Crăciun? Va daţi seama, bineînţeles, de reacţia mea. Moş Crăciun? Adică, Moş Crăciun? Adică toate visele copilăriei acolo, la doar un pas, sau mai bine zis, un telefon depărtare de a se îndeplini? Tensiunea mi-a crescut brusc, m-am înroşit toată, dar am căutat totuşi să disimulez fîstîceala şi, prefăcîndu-mă sigură pe mine, am luat numărul, încercînd un "da", indiferent, şi un "am să-l sun, să văd ce iese" cît mai puţin tremurat. Imediat după asta, mi-am luat haina, am ascuns bine numărul în portofel, mi-am salutat colegii pe grabă şi-am pornit întins spre casă. Am închis uşa cu grijă, mi-am pregătit cîteva rînduri pe o foaie (eram convinsă că în clipa în care Moşul va răspunde, voi pierde orice coerenţă) şi... am sunat. După trei ţîrîituri, a răspuns. (Fusesem avertizată că Moşul se ascunde sub alt nume, aşa că am intrat şi eu în joc, prefăcîndu-mă că vorbesc cu domnul Virgil Stoleriu, patronul unei firme care organizează petreceri.) Am stabilit o întîlnire chiar pentru acea seară. Tramvaiul a oprit puţin după Piaţa Traian. Am găsit adresa foarte repede, chiar dacă nu cunoşteam zona. Cum stăteam eu în staţie la 14, îngrijorată că n-am să mă descurc (uitasem şi harta acasă!), mă şi "agaţă" o doamnă jovială, cu faţă de bursucel. Cică tocmai ieşise de la serviciu unde primise cadou de la Moşu' un telefon mobil nou. Cînd am întrebat-o dacă mă poate îndruma, alţi doi domni, din apropiere, mi-au sărit în ajutor. Unul era teribil de cîrlionţat, altul avea o căciuliţă şmecheră pe frunte. Am urcat cu toţii în acelaşi tramvai şi, preţ de trei staţii, mi-au tot dat indicaţii, să nu care cumva să mă rătăcesc. Cînd am coborît le-am mulţumit, prefăcîndu-mă că nu m-am prins. Pe spiriduşi nu-i bine să-i deconspiri, pentru că se pot ruşina atît de tare încît ar putea plesni. Am străbătut aşadar întreaga stradă Popa Nan în căutarea numărului 171. Era deja întuneric şi nici ţipenie de om. Doar cînd şi cînd, cîte un lătrat nervos de cîine sau cîte o maşină în goană. Era un frig pătrunzător şi încremenit. Ca atunci cînd e pe cale să ţi se întîmple ceva. La un moment dat, dintr-o dată şi din noapte, răsare numărul 171: "Fabrica de petreceri". Am sunat de cîteva ori. Nimeni. Am apăsat pe clanţă şi-am intrat. O curte mare şi trei corpuri de clădire desenate cu iederă veche. Peste tot însă luminile stinse. Doar două felinare şi o lună foarte sus, mare şi plină de mister. Ghirlande şi clopoţei tăcuţi aşezaţi pe la uşi. După jumătate de oră de aşteptat în picioare şi în frig, tristă şi enervată de realitatea din ce în ce mai evidentă, mă hotărăsc să plec. Instantaneu însă, în faţa casei, opreşte o maşină. Un taxi, mi-am închipuit, dibuind prin geamul mat al porţii, culoarea galbenă. Aud o portieră trîntindu-se, maşina demarînd în trombă şi, dintr-o dată, văd o siluetă. Înceată, masivă, uşoară şi aproape plutind, apropiindu-se din ce în ce. Cum să vă descriu clipa în care, în curtea Fabricii, urmat de un braţ de costum roşu, tivit cu blăniţă albă, şi-a făcut apariţia, în carne şi oase, grăsun şi cu plete dalbe, însuşi Moş Crăciun? S-a oprit, m-a măsurat din ochi şi-a întrebat ce-i cu mine. Am îngăimat ceva despre un interviu la gazetă cu domnul Stoleriu. Aha... păi, nu-i aici şi, nici una, nici două, Moşul îşi smulge pletele dalbe, fesul, barba şi mustăţile, rămînînd un tînăr de 21 de ani, care urmează să dea anul viitor la Poliţie. Mă scuzaţi că stric misterul, dar mă dureau urechile... "Cristi e doar angajat aici... Şeful e domnul Stoleriu" - mai adaugă şi mă pofteşte într-un atelier. Pălării, măşti, baghete magice, prafuri strălucitoare şi jucării, multe jucării. Atelierul Moşului? Întreb fascinată şi cotrobăind din priviri. Un mic depozit, adevăratul atelier e alături, dar cheile sînt, din nou, la domnul Stoleriu... Cine e, de fapt... domnul Stoleriu? Aflu că e aşa, un fel de magician care se pricepe la orice... a apărut de pe undeva din Germania şi a înfiinţat "Fabrica de petreceri", prima din România; mai aflu că are un talent ascuns în a da viaţă baloanelor şi a face copiii fericiţi. Dar mai vine? În clipa aceea, telefonul lui Cristi sună, Cristi vorbeşte ceva deoparte, după care se întoarce, încurcat... "Ştiţi, domnul Stoleriu vă cere iertare, dar nu mai poate ajunge... Ceva neprevăzut, o petrecere, dar, poate, mîine dimineaţă..." Dintr-o dată înţeleg. Înţeleg că interviul n-o să aibă loc nici mîine, nici în seara de 24, la lapte cu biscuiţi. Înţeleg însă şi că Moşul există, dar ca să fie, trebuie să fie departe de un real palpabil, într-o lume a viselor nestingherite de certitudini.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.