Astăzi nu-i ca ieri. Şi de ce-ar fi?

Publicat în Dilema Veche nr. 443 din 9-15 august 2012
Astăzi nu i ca ieri  Şi de ce ar fi? jpeg

Multă lume suspină după sportul românesc de-altădată. În general, suspinătorii își suspendă rațiunea și se predau clișeelor. Sînt oameni crescuți în cultul limbii de lemn, care nu pot trăi fără „fetele noastre de aur“, „flotila din Carpați“ și „tricolorul înălțat pe cel mai înalt catarg“. Pentru oamenii aceștia, sportul din ultimele două decenii e prilejul unui priveghi neîntrerupt, al unui parastas fără pauză, al unui bocet decerebrat. Căci nu-ți trebuie geniu ca să accepți că, schimbîndu-se lumea (iar sportul făcînd parte din lume), se schimbă și sportul. Sigur, e greu să faci apel la logică în fața fundamentalismului nostalgic. Toate convulsiile se admit, toate invențiile se întîmpină cu entuziasm, toate reconfigurările geografice și strategice au explicații. Da, dar sportul trebuie să rămînă cum era odată. De ce? Spre a ne produce bucuriile de odinioară. O veste proastă pentru acești tenori ai încremenirii: nu se poate. Din mai multe motive.

Primul ar fi că s-a lărgit paleta bucuriilor. Sportul sub ceaușism asigura satisfacții parțiale în regim de penurie totală. Și-atunci stabileai un fel de complicitate cu echipele sau sportivii care ieșeau din țară și în numele tău (tu, se știe de ce, n-aveai voie), și te simțeai răzbunat cînd învingeai niște nemți la volei, niște finlandezi la fotbal și niște americance la gimnastică. Îți spuneai, bătîndu-te cu pumnul în pieptul scobit de alimentația rațională a lui Iulian Mincu: Om fi noi mici și flămînzi, oți fi voi mari și sătui, dar uite că v-am făcut felul. Pe lîngă această jubilație sardonică de tip David vs Goliat, microbistul român reacționa la fantasma conspiraționistă pe care-o produceau laboratoarele propagandei de partid și vedea în fiecare izbîndă un bobîrnac peste nasul celor care „nu ne doreau la masa bogaților“. Acum bucuriile vieții nu mai depind de o pungă de carne cu zgîrciuri, cumpărată după trei ore de coadă, sau de un 1-0 cu Italia la fotbal. Acum te poți bucura fiindcă ai văzut Mănăstirea Ieronimilor din Lisabona, fiindcă ai auzit că s-a deschis o nouă librărie engleză sau fiindcă la IKEA se găsește ciocolată Marabou.

Al doilea motiv pentru care azi n-are cum să fie ieri ține de ceva scump și delicat: libertatea. Pedagogia sportivă a fost silită să se adapteze din mers, ceea ce a presupus pierderi inevitabile de randament și eficiență. Coerciția oarbă, înfometarea, bătaia și dresura n-au mai avut căutare. Pe lîngă asta, sportivul a dobîndit curaj și glas, două lucruri care în general îi lipseau din bagaj pînă în 1990. Satrapii din categoria Valentin Stănescu sau Béla Károly au fost retrași la depou, fiindcă lumea europeană de astăzi stă de vorbă cu antrenorii pricepuți și manierați, de genul Emeric Ienei, dar refuză validarea torționarilor deghizați în antrenori. Și să nu uităm, libertatea e un bun greu de gestionat. Proasta ei întrebuințare poate avea efecte neplăcute, printre care confuzia cu bunul-plac. În plus, în condiții de libertate, sportivul de astăzi se poate transfera unde găsește un club mai răsărit, un nivel de viață mai ridicat, un grad de poluare mai scăzut și, bineînțeles, un contract mai profitabil. Ubi banii ibi patria.

În fine, al treilea motiv care face din nostalgia pentru sportul de altădată un moft fără temei e felul cum s-a schimbat galeria sforarilor. Pe vremuri, sportul românesc, de la Daciadă la campionatul de fotbal, se desfășura cu binecuvîntări ideologice. Echipele departamentale comiteau toate abuzurile posibile, iar succesul în competițiile externe devenise sarcină de partid. În prezent, nu mai există prim-secretari de județ care-l conving pe arbitru că meciul poate ține oricît, cu condiția să cîștige cine trebuie. Există, în schimb, agenți de pariuri și doctori în farmacologie penală care fac agenda sportului. Inclusiv al celui de la noi.

În celula condamnaților la moarte care-și așteptau execuția în închisoarea din Durham cineva scrijelise o frază teribilă: „Astăzi este mîinele de care te-ai temut ieri“. Dacă, nu se știe cum, sportul din România s-ar întoarce azi în ieri, n-ar mai avea nici un mîine.

Radu Paraschivescu este scriitor, jurnalist și traducător. Este coautor și traducător al Larousse Enciclopedia Fotbalului (ed. RAO 2002) și traducător împreună cu Luminița Paul al cărții Jocurile Olimpice de la Atena la Atena: 1896-2004 (ed. Curtea Veche 2004). A colaborat la Prosport și Gazeta Sporturilor.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.