Arta de a intra pe fluxuri

Ion Dan TRESTIENI
Publicat în Dilema Veche nr. 820 din 7–13 noiembrie 2019
Arta de a intra pe fluxuri jpeg

Tunelurile și pasajele de trecere sînt privite, de obicei, ca niște lucrări de construcție practice, care permit circulația în siguranță a echipamentelor materiale – mașini, trenuri, utilaje – și a oamenilor. Grație lor se pot evita accidentele, stresul, se scurtează distanțele, se economisește timp. Pentru un sociolog, însă, tunelurile și pasajele pot însemna și altceva. Ele pot fi creații de inginerie socială decisive pentru  dezvoltarea unei comunități umane. Voi aborda subiectul tunelurilor și pasajelor de trecere din această perspectivă.

Sociologia fluxurilor

În anii ’90, o serie de cercetători sociali, preocupați de problemele de mediu, din ce în ce mai vizibile și mai acute, au dezvoltat „Sociologia fluxurilor“. Îi menționez în mod special pe Manuel Castellas și John Urry. Interesul acestui tip de sociologie a fost să prezinte influența mediului asupra oamenilor și a oamenilor asupra mediului, lucru deosebit de actual. Conform acestei concepții, comunitățile umane pot fi descrise și evaluate prin fluxurile de informații, de materiale și de energie care le traversează. Fluxurile le configurează personalitatea, identitatea. În plus, a nu fi plasat pe nici un flux este sinonim, în anumite cazuri, vom vedea, cu „moartea“ unei comunități.

Această abordare a comunităților a îmbogățit teoria sociologică generală, aflată într-o criză de idei de multă vreme. După părerea mea, aportul ei în dezvoltarea tehnicilor de inginerie socială este absolut remarcabil: vorbesc despre oportunitatea accesului facil sau dificil al comunităților la resurse. În acest context, tunelurile și pasajele de trecere pot fi privite, simbolic, ca punți către fluxurile materiale, de informații și de energie, cu alte cuvinte, ca susținători, agenți, ai dezvoltării comunitare.

Exemple de inginerie benefică

De multe ori, drumurile destinate circulației publice trec prin păduri sau cîmpuri care sînt populate de animale. Prin aceasta, omul dereglează ritmul normal de viață al viețuitoarelor din ecosisteme. Trecerea drumurilor prin păduri și cîmpuri îngreunează traversarea animalelor dintr-o parte în alta a drumului, trecere obligatorie pentru viața lor cotidiană. Așa se produc multe accidente, scade ritmul de împerechere al animalelor, dezvoltarea lor fizică stagnează sau regresează.

Din acest motiv au fost inventate ecotunelurile. Se construiesc sub șosea tuneluri de dimensiuni variabile, pentru a permite pasajul animalelor mari, de mărime medie și mică. Cu alte cuvinte, pădurea sau cîmpul sînt reintroduse într‑un flux de dezvoltare a biodiversității, iar comunitatea umană menține raporturi benefice cu natura.

Orașul Drăgășani a cunoscut cea mai mare înflorire atunci cînd a fost oraș-tîrg. Fiind pasajul de trecere al căruțelor cu sare către Dunăre, Drăgășaniul a trebuit să se configureze ca oraș-tîrg. Convoaie nesfîrșite de căruțe străbăteau orașul. Ele trebuiau să aibă spații de adăpostire. Căruțele trebuiau reparate. Caii trebuiau să fie potcoviți, hrăniți, adăpostiți. Căruțașii trebuiau să aibă la dispoziție camere la han, vinul bun de Drăgășani și mîncarea locală. Pe verbul „a trebui“ s-a dezvoltat comunitatea. Prosperitatea Drăgășaniului s-a datorat, în mod evident, plasării orașului pe fluxul material Drumul Sării. În momentul în care Drumul Sării a dispărut, Drăgășaniul a decăzut. Pentru mine, această poveste este un studiu de caz exemplar de sociologie urbană: mai întîi se construiește drumul și i se dă o destinație. Abia după aceea se construiesc casele.

Un prieten din Bruxelles m-a plimbat odată printr-un cartier șic. Nu mi-a venit să cred cînd mi-a spus că la origini fusese un amestec pauper și cenușiu de case muncitorești. Deasupra lui, pe o înălțime stîncoasă, se înălța Tribunalul din Bruxelles, înconjurat de vile luxoase. Cineva a avut ideea de a construi un lift mare care să lege zona tribunalului de cartierul muncitoresc. S-a produs o minune. Oamenii înstăriți din zona înaltă au început să vadă o resursă turistică în modestul cartier de la bază. Plasați, prin lift, pe un flux de turiști care vizitau inițial zona tribunalului, locuitorii cartierului muncitoresc au cunoscut opulența. Liftul a făcut trecerea spre fluxul turistic.

Uneori nu este bine să fii pe flux

M-am aflat la sfîrșitul lunii iulie în satul Enisala, lîngă lacul Babadag. De pe terasa casei unde locuiam, am privit cu oroare un spectacol grandios și înfricoșător în același timp. În noaptea de 29 iulie s-a declanșat un incendiu pe Insula Popina, insulă considerată strict protejată. Au ars 45 de hectare de pădure și ierburi dintr-un total de 98 de hectare.

Insula Popina este considerată loc de adăpost și popas pentru specii sălbatice rare de animale, insecte și păsări: călifarul alb, privighetoarea roșcată, ciocîrlia de Bărăgan, păianjenul veninos, „văduva neagră“, miriapodul gigant sînt cîteva dintre ele. Deși exista o interdicție totală de a pune piciorul pe insulă, în acea noapte fatidică cîțiva oameni au introdus-o pe fluxul turistic utilizînd bărcile cu motor. Au făcut grătare și au ars insula. Recent, am primit informația că arde Rezervația Naturală Vulcan, probabil din aceleași motive.

Cu mulți ani în urmă am avut privilegiul de a vedea o comunitate de excepție. La cîteva minute de Bran, după niște case răzlețe, se făcea un drum care ducea la Valea cu Calea. Cînd am văzut acest sat atipic, am avut senzația că am ieșit din spațiu și din timp. Am crezut că văd paradisul. Case așezate pe mici coline, fără garduri. Copii alergînd fericiți printre ierburi și animale, îmbrăcați sumar. Un pîrîu îngust și repede care străbătea satul, ca un ax central. Satul nu era electrificat. Casele stăteau descuiate chiar și atunci cînd proprietarii lor erau plecați cu treburi. Oamenii erau îmbrăcați în haine vechi, tradiționale, și păreau toți mulțumiți de viața lor. După obiceiul locului, toți ne salutau. Am aflat că Valea cu Calea a intrat și ea în rîndul satelor, primind electrificare, garduri și termopane. Nu știu dacă oamenii sînt mai fericiți.

În cazul acesta, intrarea pe flux a stricat viața autentică, rară, înfrățită cu natura. Fără îndoială că această intrare a adus și comodități și că i-a integrat pe țărani în lumea reală. Eu tot consider, însă, că lucrurile bune s-au stricat.

Tentația de a părăsi viața autentică prin intrarea pe flux este mare în satele noastre. Mai înțelepți, poate, decît noi, turiștii englezi cumpără case autentice în Maramureș ca să le lase neschimbate sau plătesc localnicii ca să nu schimbe nimic. Nici chiar portul lor tradițional. Pentru unii, obișnuiți cu fluxul turistic tradițional, această strategie ar fi o scoatere de pe flux.

Fără îndoială că decizia de a intra sau nu pe un flux prin proiectarea de pasaje este dificilă. Uneori evoluezi, alteori involuezi și lucrurile nu sînt întotdeauna evidente. Eu cred că un indicator de care trebuie să se țină seama în luarea unei astfel de decizii este dezvoltarea durabilă. Cea mai convenabilă definiție a acesteia, în cazul temei noastre, ar fi: „Sănătatea și bunăstarea populației garantate pe termen lung“.

Există, însă, cazuri în care luarea deciziei de intrare pe flux nu este dilematică, ci este certă. Țara trebuie străbătută de drumuri/căi ferate/căi aeriene/căi navale/pasaje bune. Aceste căi trebuie să lege toate localitățile, să nu le lase izolate. Accesul la Internet și la energie (electricitate, gaze) trebuie garantat tuturor comunităților. Numai așa li se poate asigura dezvoltarea durabilă. Țara trebuie legată, de asemenea, de comunitățile din afara graniței, prin același tip de pasaje. Țara trebuie să încerce un „nec plus ultra“ în materie de dezvoltare de fluxuri: să fie un nod energetic, informațional, material, care să servească și alte țări. Vecinii noștri, bulgarii și ungurii, au înțeles aceste lucruri. Dar noi?

Ion Dan Trestieni este sociolog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.