Arta de a face faţă zilei de ieri

Isabela Maria RINDERU
Publicat în Dilema Veche nr. 486 din 6-12 iunie 2013
Arta de a face faţă zilei de ieri jpeg

Acum cîţiva ani, economistul George Akerlof – una dintre figurile centrale ale economiei comportamentale, laureat al premiului Nobel în 2001 – avea de realizat o sarcină simplă: să trimită o cutie plină de haine din India, unde locuia, în America. Hainele îi aparţineau colegului său Joseph Stiglitz, care le lăsase în urma unei vizite. Akerlof a amînat trimiterea cutiei săptămînă de săptămînă, iar această amînare a durat, în total, opt luni. În articolul său, „Procrastination and Obedience“ (1991), Akerlof spune că în fiecare dimineaţă, timp de opt luni, se trezea şi îşi spunea că mîine va fi ziua cînd îi va trimite cutia lui Stiglitz.

Majoritatea dintre noi putem să ne regăsim în povestea lui Akerlof. Cu toţii am amînat sarcini mai mult sau mai puţin importante, şi parcă urmărim spusele lui Mark Twain: nu lăsa pe mîine ce poţi face poimîine la fel de bine. În ciuda familiarităţii şi banalităţii aparente a subiectului amînării, procrastinarea a atras numeroşi economişti şi filozofi, deoarece aceasta se află la baza iraţionalităţii umane. Şi aşa ne îndepărtăm, încet-încet, de conceptul Homo Economicus, de povestea frumoasă a economiei neoclasice – cum că sîntem fiinţe raţionale, care iau cele mai bune decizii –, şi ne apropiem, uşor-uşor, de ceea ce Akerlof numea spirite animale, termen care îmbrăţişează iraţionalitatea umană şi încearcă să o explice. Cum altfel putem explica milioanele de abonamente la sală care rămîn nefolosite sau de ce lista rezoluţiilor de la începutul fiecărui an rămîne nebifată?

În jurul a ceea ce înseamnă procrastinare stăruie multă confuzie şi există multe păreri eronate. Recunosc, înainte de a mă interesa de acest subiect, nici eu nu prea ştiam cu ce se mănîncă. Termenul de „procrastinare“ vine din latineşte, de la pro – „înainte, pentru“ şi crastinus – „de mîine“, însă procrastinarea înseamnă mult mai mult decît sensul literal al cuvîntului. În primul rînd, procrastinarea nu înseamnă doar amînare. În al doilea rînd, contrar credinţelor populare, procrastinarea nu înseamnă lene. Mi-am scris licenţa pe acest subiect şi am auzit des întrebarea „Deci studiezi de ce sîntem leneşi?“. Pentru a rezolva rapid această părere eronată şi pentru a delimita clar cei doi termeni, fără a mă apuca să explic în detaliu ce înseamnă, de fapt, procrastinarea, pentru a nu crea şi mai multă confuzie, am apelat mereu la analogia cum că lenea este mai degrabă vărul de-al doilea al procrastinării.

Să revenim la faptul că procrastinarea nu înseamna doar amînare. Piers Steel, unul dintre puţinii experţi în procrastinare, spune că încă de la apariţia sa în limba engleză, în secolul al XVI-lea, procrastinarea s-a identificat nu doar cu amînarea, ci şi cu un „act iraţional“ de tergiversare – cu alte cuvinte, cu amînarea voluntară a îndeplinirii unor sarcini, în ciuda faptului că sîntem conştienţi de greşeala pe care o facem: cînd procrastinăm, ştim că ne facem singuri un deserviciu. Nu putem să vorbim de procrastinare cînd ajungem la o petrecere cu mult după ceilalţi sau cînd nu ne ducem la aeroport cu trei ore înaintea decolării. Pentru că întîrziem puţin, evităm momentele stînjenitoare cînd, cel mai probabil, gazda se află încă în febra pregătirilor, precum şi orele de disconfort ale aşteptării la poarta de îmbarcare. Astfel, procrastinarea poate fi definită ca un decalaj între intenţie şi acţiune: dorim să ducem la bun sfîrşit acţiunile pe care ni le-am propus, însă nu facem acest lucru sau întîmpinăm mari dificultăţi.

Am stabilit ce înseamnă procrastinare – amînarea iraţională a sarcinilor – şi am doborît mitul conform căruia aceasta este lene. Întrebarea rămîne: de ce procrastinăm? De ce amînăm acţiuni pe care dorim să le realizăm, mai ales că amînarea lor intră în conflict direct cu dorinţele noastre? De ce există această inconsistenţă a preferinţelor noastre?

Una dintre cauze este timpul; mai exact, percepţia noastră asupra timpului. De cîte ori nu ni s-a întîmplat să avem impresia că în unele momente timpul trece mai repede, şi în alte momente mai greu? Asta pentru ca există un timp obiectiv, independent, şi un timp subiectiv, dependent de percepţia noastră asupra sa. Oamenii sînt orientaţi mai degrabă către prezent, nu către viitor, iar această orientare este mai accentuată în momentul în care orizontul timpului este mai larg: cu cît un deadline este mai îndepărtat, cu atît atingerea lui pare mai neimportantă şi tindem să avem preferinţe imediate, în momentul în care anticiparea viitorului este slabă. Contrar lui Mark Twain, Charles Dickens spunea odată că procrastinarea este hoţul timpului şi nu trebuie lăsat pe mîine ceea ce poţi face azi.

Procrastinarea a fost studiată ştiinţific şi atribuită unui număr mare de trăsături de personalitate. Steel, de exemplu, a realizat o metaanaliză a acestora, care s-a bazat pe 691 de corelaţii. Din motive evidente, nu voi enumera toate aceste trăsături, dar o să menţionez impulsivitatea, care este definită ca preferinţă pentru recompensele imediate – altfel spus, inabilitatea de a amîna gratificarea imediată – şi care confirmă teza menţionată anterior cu privire la percepţia noastră asupra timpului; şi anxietatea, care este într-o oarecare măsură forma de manifestare a procrastinării: amînăm lucruri pînă în momentul în care devenim anxioşi în legătură cu acea amînare şi are loc un disconfort subiectiv.

Altă cauză care a fost asociată procrastinării este lupta dintre sistemul limbic – un Mark Twain al minţii umane – şi cortexul prefrontal – un Charles Dickens al minţii umane. Sistemul limbic este automat, ia decizii fără efort şi este sursa plăcerii şi a fricii, a recompensei şi a excitaţiei, şi vizează aici-ul şi acum-ul. Acesta ne spune că trebuie să ne luăm mîna de pe flacăra aragazului. Cortextul prefrontal este sediul voinţei şi în baza acestuia luăm decizii pe termen lung. Cînd sistemul limbic cîştigă – şi acest lucru se întîmplă destul de des, deoarece este mai puternic –, ajungem să amînăm lucrurile care trebuiau făcute azi, pe mîine, ajungem să facem doar ce se simte bine – să procrastinăm, să-l ascultăm pe Twain.

Deoarece procrastinarea are cauze psihologice şi mai ales biologice, aceasta este impregnată în noi şi putem să nu mai dăm vina pe noi înşine, pe părinţii noştri, pe zodie sau pe vremea de afară, ci mai degrabă pe instinctele noastre primare. Procrastinarea este în noi, este un comportament universal, prezent dintotdeauna, întîlnit indiferent de ce cultură vorbim. Însă a devenit o problemă odată cu modernitatea. În cuvintele lui Steel, „societatea modernă a ridicat gradul de procrastinare la nivel de pandemie“.

Isabela Maria Rinderu este studentă la Facultatea de Ştiinţe Politice, SNSPA Bucureşti.

Froto: M. Chivu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.