Antonimul libertăţii

Publicat în Dilema Veche nr. 380 din 26 mai - 1 iunie 2011
O relaţie concurenţială jpeg

Cum am ajuns – sau cum am fost făcuţi? – să credem că ar exista o opoziţie între securitate şi libertate? De ce vorbim atît de mult despre securitate şi ameninţare, în condiţiile în care speranţa medie de viaţă continuă să crească de la un deceniu la altul, iar evenimentele cu adevărat grave, care ne pun în pericol, sînt statistic irelevante, ele căpătîndu-şi proporţiile apocaliptice mai ales prin dimensiunea lor de spectacol mediatic? De ce vorbim atît de puţin despre libertate? Care este, de fapt, opusul libertăţii?

Constatăm, începînd cu anii ’90, o adevărată inflaţie a discursului securitar – atît în spaţiul politic, cît şi în cel al ştiinţelor sociale. Odată cu această evoluţie începe să se afirme într-un mod din ce în ce mai vizibil o anumită opoziţie ce pare a exista între securitate şi libertate: dacă vrem să ne simţim în siguranţă – ni se spune – trebuie să-i permitem statului să folosească mijloacele care îi sînt necesare pentru a ne proteja, renunţînd la o parte din drepturile şi libertăţile noastre.

Această opoziţie nu este însă naturală. Ea a ajuns să pară naturală prin repetarea pînă la saturaţie a ideii că, în mod necesar, mai multă siguranţă antrenează mai puţină libertate, dar şi prin extinderea aproape nelimitată a sferei de acoperire a conceptului de „securitate“. Pe parcursul Războiului Rece, securitatea era gîndită într-o paradigmă exclusiv militară. Atunci, problema binomului securitate-libertate nu se punea în termenii de astăzi. În momentul în care ideea de securitate a ajuns să acapareze toate sferele vieţii cotidiene (vorbim astăzi de „securitate energetică“, „securitatea mediului“, „securitate alimentară“ etc.), ea s-a suprapus în mod invaziv peste sfera libertăţii, cele două începînd să pară exclusive.

Dar punerea în opoziţie a celor doi termeni justifică şi legitimează suspendarea libertăţii în favoarea securităţii. Or, suspendarea libertăţii este un gest de care statul postindustrial are nevoie pentru a se re-confirma pe sine ca stat, prin afirmarea trăsăturii sale fundamentale, suveranitatea, care este însă şi cea mai slăbită de procesele globale care au loc astăzi. Riscînd să repetăm un loc comun, mergînd în acelaşi timp dincolo de el, credem că globalizarea, precum şi procesele de permeabilizare a frontierelor legate de aceasta au fragilizat nucleul dur al suveranităţii statului, care a pierdut controlul său tradiţional asupra unui teritoriu clar delimitat. Mai mult decît atît, această permeabilizare a frontierelor duce la o problemă de identitate a statului, deoarece frontierele sînt cele care pun distincţia de netăgăduit dintre interior şi exterior, dintre „noi“ şi „ei“. În momentul în care această diferenţă devine fluidă, sînt puse sub semnul întrebării înseşi fundamentele cele mai solide ale existenţei statului, identitatea sa şi suveranitatea sa teritorializată. De asemenea, comunicarea pe Internet a făcut posibilă apariţia unor loialităţi şi a unor adevărate comunităţi transnaţionale şi deteritorializate, lucru imposibil acum un secol, cînd o comunitate nu se putea constitui decît în relaţie cu un anumit teritoriu. Spaţiul politic se transferă astfel de pe un teritoriu foarte precis şi, prin aceasta, controlabil, într-o zonă virtuală de ambiguitate care scapă structurii ierarhice şi mecanismelor de dominaţie şi control ale statului naţional. Cu alte cuvinte, această indistincţie crescîndă dintre ceea ce se află în interior, deci sub jurisdicţia statului, şi ceea ce se află în exterior – adică, din punctul de vedere al statului, în mediul internaţional anarhic şi, deci, periculos – face ca statul, ca formă politică, să devină din ce în ce mai irelevant. Sîntem conştienţi de cantitatea şi vehemenţa obiecţiilor care ar putea fi făcute faţă de această afirmaţie şi, cu toate acestea, credem că e momentul ca şi această pistă de reflecţie să fie examinată.

Aşadar, cum procedează Statul în faţa acestui asalt asupra fundamentelor sale? Ei bine, el încearcă să-şi re-instituie suveranitatea ameninţată. Or, dacă înţelegem suveranitatea, urmîndu-l pe Carl Schmitt, drept capacitatea de a decide starea de excepţie, atunci problema opoziţiei dintre securitate şi libertate ne trimite chiar în miezul acestei chestiuni. Decizia de a suspenda regimul juridic ordinar (prin limitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale) sub pretextul necesităţii de a asigura securitatea vieţii populaţiei este gestul prin care statul reuşeşte, pe de o parte, în mod simbolic să se afirme ca suveran. Pe de altă parte, gestul are şi un rezultat practic, acela de a-i permite statului să exercite în mod direct, asupra vieţii biologice a individului, controlul pe care l-a pierdut asupra teritoriului ca spaţiu de conţinere a corpului politic, prin fenomenul de permeabilizare a frontierelor amintit mai sus, dar şi prin de-teritorializarea spaţiului politic.

Libertatea nu se află în opoziţie cu securitatea, ci cu supunerea. Cît priveşte nevoia noastră de securitate, poate că ar fi bine să ne amintim, din cînd în cînd, că protecţia este arhetipul dominaţiei (Max Horkheimer) şi că societatea are nevoie de guvernare, nu de tutelă.

Ruxandra Ivan este doctor în ştiinţe politice al Universităţii Libere din Bruxelles şi lector la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti. A publicat, printre altele, La politique étrangère roumaine, apărută la editura Universităţii din Bruxelles, 2009.
 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.