"Ani cu grad mare de aşteptare"

12 septembrie 2012
"Ani cu grad mare de aşteptare"  jpeg

- interviu cu medicul Costin COMĂNESCU -

Cum v-a prins anul ’90?

Aveam 36 de ani şi eram doctor la Balaciu, o comună aflată la 80 de km de Bucureşti. Locul era celebru pentru IAS-ul care avea multe steaguri şi premii pentru exportul de berbecuţi în lumea arabă. A rămas şi azi o comună frumoasă. Am făcut naveta zilnic, în trei. Şi, în toţi anii de dinainte de ’89, în drum spre Balaciu, puneam ţara la cale şi ne gîndeam că la un moment dat regimul o să pice, dar nu realizam ce o să se întîmple după, căci ne imaginam că prostia şi nesăbuinţa celor doi atît de mult au distrus ţara şi sistemul sanitar, încît nu ştiam cum o să fie. Cînd a căzut regimul Ceauşescu, am fost cu toţii foarte entuziasmaţi şi am crezut copilăreşte, evident, că lucrurile se vor transforma şi se vor schimba foarte repede. Noi am fost în miezul evenimentelor, am făcut Revoluţia nu la Slobozia, cum a spus Dinescu, ci la ţară, la Balaciu, un pic mai aproape de Bucureşti. De atunci ar fi trebuit să ne dăm seama că românii sînt foarte conservatori. În sat au bătut clopotele şi tot tinerii, cîţi mai erau în sat, au ieşit, restul oamenilor au stat deoparte, reţinuţi, să vadă ce se întîmplă.

Am privit apoi cu entuziasm alegerile din ’90. Culmea e că toţi prietenii cu care vorbisem îl votaseră pe Raţiu, dar a ieşit Iliescu. Am avut parte de un început furtunos şi de o dezamăgire mare.

Aţi avut mirajul Occidentului?

Am ieşit din ţară prima dată după ’90. Tatăl meu vitreg fusese deţinut politic, şi înainte de Revoluţie nici nu s-ar fi pus problema. Prima călătorie am făcut-o în Germania.

Apoi am început să mă gîndesc la o plecare definitivă, iar momentul cu căderea lui Gorbaciov, cînd mi-am zis că n-o să mai accept încă o dată o răsturnare de situaţie, m-a făcut să mă hotărăsc. Pot să zic că am fost printre puţinii care au plecat şi s-au întors foarte repede. Am plecat în ’92 în Canada, o dată – vreo cinci luni şi a doua oară – vreo trei luni. Aveam 38 de ani şi mi-am dat seama că era prea tîrziu să încep medicina de la zero. Nici un fel de diplome nu erau recunoscute. Mai exista posibilitatea să merg în Nord, pe banchiză, unde am înţeles cum stau lucrurile cînd un medic neamţ, care fusese acolo, m-a întrebat dacă ştiu să trag cu puşca. Nu pentru că ar fi fost vorba despre cazuri medicale periculoase, ci pentru că trebuia să te deplasezi la eschimoşi, cu un avion mic, împreună cu un asistent, care era şi pilot, de obicei. Iar avioanele astea se mai şi defectau din cînd în cînd. Şi dacă erai nevoit să aterizezi pe o banchiză, fără o puşcă, erai pierdut, căci nu ştiai cine va ajunge primul: un salvator sau un urs alb. Între Balaciu de România şi ursul alb, am ales Balaciu. Canada e o ţară „socialistă şi rece“ – după cum zice un prieten de-al meu. M-am adaptat foarte greu şi la climă, dar mai ales la factorul social. Sufeream că nu aveam un grup cu care să împărtăşesc păreri, opinii. Chiar şi aici lumea începuse să se stratifice, dar puteai măcar să stai de vorbă, să comunici. Acolo lucrurile erau foarte clare, mai mult telefonic puteai să porţi o conversaţie. Am preferat o reîntoarcere, deşi nimeni nu se aştepta. A fost o experienţă. Dacă n-aş fi avut-o, aş fi rămas întotdeauna cu regretul acesta.

Reîntorcîndu-mă, după toate aşteptările, mi-am dat seama că lucrurile, politic şi profesional, se schimbaseră, de fapt, foarte puţin.

În anii ’90 mă aflam într-o triplă postură: aveam cabinet la ţară; pe de altă parte, venise Convenţia Democratică la putere şi, fiind simpatizant, un prieten mi-a propus să vin să lucrez şi la Primăria generală, la un departament de sănătate. Sigur, o idee frumoasă, dar care s-a pierdut atunci, dar reapare acum, cu City Hall-ul. Şi începusem să profesez şi la o clinică particulară din Bucureşti.

Din ce a venit compensaţia?

Compensaţia venea din efervescenţa culturală a acelei perioade: Grupul de Dialog Social, cărţile pe care începuserăm să le recuperăm. Apăruseră, la Humanitas, Cioran, Eliade. S-a publicat Jurnalul fericirii, care ne-a marcat pe toţi, Dumnezeu s-a născut în exil, Fenomenul Piteşti, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici a lui Aleksandr Soljeniţîn şi atîtea altele.

Nu pot să las deoparte nici pasiunea mea pentru filme. În perioada aceea începuserăm să renunţăm la casete. După Cinematecă, redescopeream filmul pe ecran. Fellini încă trăia, la fel Bergman, şi Antonioni. În anii ’90 l-am descoperit pe Lars von Trier cu Europa.

Cum credeţi că ar fi arătat lucrurile dacă rezultatul primelor alegeri libere şi clasa politică ar fi fost altfel?

Am făcut parte dintre membrii fondatori ai Partidului Liberal Aripa tînără, dar cum am intrat, aşa am şi ieşit, pentru că nu am acceptat trecerea lor la guvernare alături de FSN.

Toţi am crezut că Piaţa Universităţii va schimba ceva, dar toată ţara a fost de cealaltă parte.

Dacă ieşea Raţiu, sigur că ar fi schimbat lucrurile. Era un om de afaceri, care a zis că trebuie tăiată brusc coada căţelului şi că trebuie să ne ocupăm de infrastructură. În vremea aceea, noi nu ştiam ce e aia infrastructură.

Şi cea mai mare schimbare ar fi fost dacă ar fi venit atunci regele Mihai. Sînt monarhist. Sînt sigur că altfel ar fi arătat ţara.

Era un personaj, Dan Amedeo Lăzărescu, liberal şi mason, profesor de istorie, şi pe el l-am auzit, la o emisiune a lui Iosif Sava, spunînd: istoria n-o fac masele, ci anumiţi oameni. Anii ’90 au fost cu un grad mare de aşteptare. Şi ziceam tot timpul, dacă eram mai tineri la Revoluţie… Deşi cei din Vest ziceau tot timpul, vedeţi, că voi sînteţi generaţia care trebuie să vină la putere. În altă ţară, probabil că aşa ar fi fost. S-a pierdut un moment. 

a consemnat Ana Maria SANDU 

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.