Amintiri din Alba pentru zile negre

Publicat în Dilema Veche nr. 399 din 6 - 12 octombrie 2011
Amintiri din Alba pentru zile negre jpeg

Înainte de a pleca spre Alba Iulia văzusem cîteva fotografii, auzisem poveşti cum că Cetatea ar arăta senzaţional după renovare. Dar pînă nu te convingi singur, te fereşti ca dracul de tămîie de exagerări. Cînd am ajuns, însă, la locul faptei, am trecut de Poarta I, am urcat panta şi tot ce-am mai putut să zic a fost un oau!. Ni s-au luminat feţele, ne-au sclipit ochii, şi toate spaimele legate de prima ediţie a festivalului au pălit ca prin farmec. 

Ştiam că tot ce ne mai trebuia pentru un Festival Dilema veche reuşit, pe lîngă locaţia spectaculoasă, era ca între invitaţi să existe chimia necesară, căci ea e sarea şi piperul unui astfel de eveniment, şi să avem şansa unui public curios, care să vină să-i asculte şi să-i vadă. Le-am avut pe toate, asta ca să nu mai punem la socoteală cele mai frumoase zile de toamnă, cu lumina lor mieroasă. 

A fost un weekend lung. Cu somn puţin, cu rîs pe săturate, cu discuţii serioase, dar cu invitaţi destinşi şi simpatici, printre care Florin Iaru, Vintilă Mihăilescu, Robert Şerban, Radu Pavel Gheo, Dan C. Mihăilescu, cu aplauze, muzici, filme, cu reprezentaţii culinare live, cu descoperiri de oameni ai locului, partenerii noştri din administraţia locală. În ceea ce-i priveşte pe aceştia, nu pot să spun decît că m-am simţit precum Candide, personajul lui Voltaire. Ştiam de mult că nu trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. Mai ales cînd vine vorba despre România. Dar după cele cîteva zile petrecute în Alba Iulia, pesimismul meu a primit o grea lovitură. Am văzut că funcţionarii statului pot să vorbească normal, că au reuşit să atragă fonduri europene şi să pună în valoare Cetatea, iar în urma lucrărilor de restaurare spaţiul medieval arată ca oriunde în lumea asta: civilizat, fără nici o stridenţă, cu atenţie maximă la detalii şi cu o viziune pe termen lung în ceea ce priveşte punerea lui în valoare. Şi pentru mine ar fi fost greu de crezut că toate lucrurile astea sînt posibile şi că ele se întîmplă dincolo de un discurs găunos şi triumfalist.  Am mai luat cu mine acasă zîmbetele chelnerilor de la cîrciuma lui Lulu, mirosul mîncării din cazanele lui Şoni, calmul locuitorilor care au venit seară de seară în Cetate, bucuria celor care se opreau în dreptul caricaturilor lui Ion Barbu, expuse pe zidul de la intrare. Aş vrea să fac o menţiune specială pentru cetăţeanul turmentat pe care l-am văzut în ultima seară cum urca în zigzag dealul şi se sprijinea cu amîndouă mîinile de zid ca să poată să desluşească mai bine ce desenase Barbu. Oricît de greu i-ar fi fost, nu s-a dat bătut. Sînt sigură că autorului i-ar fi plăcut determinarea privitorului său singuratic. Imaginea bucolică a oamenilor care stăteau pe iarbă în zilele de octombrie, spectacolul schimbării gărzii, cei mai frumoşi cai pe care i-am văzut vreodată de aproape, concertul lui Alexandru Andrieş, discret şi impecabil, bucuria fanilor săi de toate vîrstele, care îi ştiau toate versurile pe dinafară, publicul de la proiecţia în aer liber a lui Cristi Puiu, care nu s-a mişcat de pe băncuţele de lemn din faţa ecranului mobil. 

Cristi Puiu a venit la Festival cu unul dintre cele trei filme pe care el le-a numit „exerciţii“ şi le-a făcut la Toulouse, în cadrul unui workshop, cu actori francezi, pornind de la textul lui Vladimir Soloviov – Povestire despre Antichrist. Am asistat la premiera absolută, iar pentru actorii francezi cu care a lucrat regizorul, şi care l-au însoţit la Alba Iulia, a fost o bucurie să-l vadă pe un ecran mare. E vorba despre o poveste spusă în maniera lui Rohmer, despre ipocrizie, lipsa de comunicare, adevăr, credinţă, care sună extrem de actual şi în care jocul actoricesc e esenţial. Nu de puţine ori s-a rîs de absurdul replicilor. 

Deşi se făcuse tîrziu şi destul de frig şi am crezut că n-o să mai rămînă lumea la discuţiile de după proiecţie, ne-am înşelat. Oamenii erau curioşi să afle de la regizor cum lucrează cu actorii, care e diferenţa dintre teatru şi acest gen de cinema şi, mai ales, de ce se termină filmul exact cînd lucrurile devin şi mai serioase. Cristi Puiu a mai spus că intenţionează să lucreze în continuare pe acest text al lui Soloviov. Dacă o spectatoare de la Alba Iulia ar fi vrut ca povestea să nu se termine după cele 75 de minute, şi eu sper s-o descoperim reluată în următorul film al lui Cristi Puiu.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.