Aerul tare al realității

Publicat în Dilema Veche nr. 768 din 8-15 noiembrie 2018
Aerul tare al realității jpeg

Întîmplarea face ca tocmai în zilele astea să lucrez la traducerea unui roman de Augusto Monterroso unde apare următoarea frază: „Dacă, așa cum s-a ajuns la scurtarea distanțelor, se va ajunge și la scurtarea timpului, atunci se va obține o viață mai scurtă care va putea fi trăită în ani mai puțini“. Romanul din care am citat a apărut în 1979, așadar în urmă cu aproape patruzeci de ani. Fraza lui Monterroso poate fi citită în cheie ironică sau nu. Apariția Internetului și progresul vertiginos al tehnologiei au dus la scurtarea timpului. Facem îngrozitor de multe lucruri într-un timp foarte scurt. Dar toate astea nu cred că ne împiedică să avem și o viață personală. Dar mă întreb cîți dintre noi mai vor o viață personală, în sensul învechit al sintagmei. Cred că viața personală s-a redus la posibilitatea de a alege ce să postezi și ce nu. A apărut un soi de frenezie de a ne face publică viața personală. S-a insinuat treptat ideea că dacă nu postezi nu exiști. Așa că postăm cu toții în draci.

Pentru ca lucrurile să fie cît de cît limpezi țin să precizez că nu am cont de Facebook, nici de Instagram, nici de Snapchat. În schimb, am adresă de e-mail și Whats­App, pe primul îl folosesc mai ales ca instrument de lucru, iar pe al doilea pentru o comunicare mai rapidă sau atunci cînd nu am chef să vorbesc la telefon. Asta nu înseamnă că aș avea ceva împotriva tehnologiei, dimpotrivă. Nici că, neavînd conturi pe platformele respective, aș avea mai multă viață personală. Înseamnă doar că pot să fac o plimbare de o oră, să zicem, pe jos, să văd lucruri minunate, dar fără a simți urgența de a le fotografia (nu cred că fac mai mult de douăzeci de fotografii pe an) sau împărtăși în vreun fel cu alții. Dacă în decursul plimbării văd sau aud ceva frumos, sau atît de urît încît să capete valoare estetică, știu că peste cîteva zile voi povesti cu un prieten despre plimbarea cu pricina, sau îmi voi nota în jurnal, ori voi folosi într-un poem, iar asta îmi ajunge.

Mi-am păstrat bucuria de a citi și de a asculta muzică. Pot foarte bine să citesc zece cărți și să nu vorbesc cu nimeni despre ele, sau doar cu prietenii foarte apropiați. Cît despre muzică, încă mai am obiceiul dobîndit în adolescență de a asculta albume, nu piese, nu selecții. Dacă în cazul poeziei îmi plac antologiile, în cazul muzicii nu. Nu știu cîți dintre noi mai au răbdare să asculte un album de patruzeci și cinci de minute fără să facă nimic altceva. Eu încă mai fac asta frecvent. Mă așez în fotoliu, cu țigările la îndemînă (altă invenție care scurtează viața), îmi pun căștile și ascult muzică. Nu simt deloc nevoia de a spune online ce ascult. Nu ascult pentru a spune ce ascult, ci ascult pentru că-mi place. De ce naiba ar interesa pe cineva, în afară de doi-trei oameni extrem de apropiați, ce ascult eu? Sau ce film am văzut.

Cred că lucrurile sînt destul de simple. Postăm pentru a ne simți în viață, pentru a avea senzația că viața noastră chiar contează. Postăm mînați de latura noastră luciferică, cea care are mereu nevoie de dovezi, de „urmăritori“. Nu vreau să spun că e o nevoie suspectă. E o modalitate de a face viața mai suportabilă. În sinea noastră știm cu toții că e vai de curu’ nostru, dar continuă să respectăm regulile jocului.

Deocamdată, prefer să mă țin departe de postări și să îmi repet versurile lui Frank O’Hara: „E plăcut să te poți baza pe ceva / simplu și real / cum e să-ți fie dor de cineva“. Da, încă mă mai bazez pe ceva simplu și real. Abia aștept să închei textul ăsta, să mă duc la fereastră și să mă uit în zare, „bînd această strălucire numită whisky“, cum zice Roberto Bolaño, gîndindu-mă la cineva drag, gîndindu-mă cu intensitate, măcar atît cît va rezista cubul de gheață din pahar. În loc de urgența de a posta ceva, prefer să rezist cît mai mult în aerul tare al amintirilor sau al realității din cîmpul vizual. 

Marin Mălaicu-Hondrari este scriitor şi traducător. Cea mai recentă carte publicată este romanul Războiul Mondial al Fumătorilor, Editura Polirom, 2015.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.