Abstracția numită egalitate de șanse

Publicat în Dilema Veche nr. 310 din 21-27 ianuarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Egalitatea de şanse înseamnă, dacă nu mă înşel, ca toţi cetăţenii care alcătuiesc o comunitate să aibă şanse egale de a-şi atinge anumite scopuri. Cu alte cuvinte, ca toţi copiii să aibă aceleaşi şanse de a obţine o diplomă de doctor, ca toţi întreprinzătorii să ajungă milionari, toţi hoţii să scape de pedeapsă etc. Lucrurile par din cale-afară de greu de verificat, dacă le privim astfel.

               

Mai simplu este să măsurăm inegalitatea de şanse. Dacă vom constata că există diferenţe semnificative între caracteristicile celor care reuşesc să-şi atingă scopurile, este un semn că şansele lor iniţiale nu au fost egale. De exemplu, dacă vom constata (aşa cum fac autorii raportului „Riscuri şi inechităţi sociale în România“) că, deşi copiii proveniţi din mediul rural reprezintă aproape jumătate din cei care formează o generaţie, ei reprezintă numai 10% dintre cei care ajung la facultate înseamnă că este probabil ca şansele celor două categorii de copii să nu fi fost egale – mai precis, şansele unuia de la oraş sînt de nouă ori mai mari decît ale unuia de la ţară. Desigur, cînd vrei să intri într-o facultate, nimeni nu te întreabă dacă vii de la ţară sau de la oraş, deci teoretic şansele sînt egale. S-ar putea, de asemenea, ca tinerii urbani să aibă aspiraţii diferite de ale celor rurali. Numai că, mergînd înapoi pe firul evoluţiei şcolare, vom constata că profesorii cei mai buni tind să meargă în şcolile şi liceele din oraşele mari, că numărul grădiniţelor, raportat la cel al copiilor, este mai scăzut în rural decît în urban; astfel identificăm şi mecanismele prin care se produce discriminarea.

Tot aşa, dacă vom analiza relaţiile de rudenie ale personajelor înscrise în topul celor mai bogaţi 300 de oameni din România, vom identifica, pentru cel puţin jumătate dintre ei, o rudenie de pînă la gradul II cu un membru al fostei nomenclaturi comuniste sau un ofiţer de Securitate. Cum aceste categorii însumau cel mult 10.000 de persoane, deci cam 100.000 de soţi, fraţi, fii, nepoţi etc., rezultă o probabilitate de îmbogăţire de cam 100 de ori mai mare pentru un om cu aceste caracteristici, decît pentru oamenii de rînd. Iarăşi, s-ar putea să fie pură întîmplare sau o predispoziţie managerială a celor în cauză. Dar dacă vom observa că la originea acestor averi găsim cel mai adesea o privatizare „fericită“, o relaţie de afaceri bine exploatată, o investiţie iniţială într-un cuantum de neimaginat pentru muritorul român de la începutul anilor ’90, vom vedea, din nou, că anormalitatea statistică devine explicabilă.

Despre justiţie, ştim din auzite că ar fi oarbă. Cu alte cuvinte, indiferent de statutul social al împricinatului, verdictul priveşte doar fapta acestuia. Aşa să fie? Nu are nici o legătură cu calitatea avocatului? Şi aceasta nu are legătură cu onorariul perceput?

Să ne amintim un caz intens mediatizat – cel al actualului europarlamentar Becali, care a fost în prima fază acuzat şi arestat sub o învinuire deosebit de gravă. Îmi amintesc că avea vreo patru avocaţi, toţi dintre „vedetele“ baroului. Probabil că avea, în fond, dreptate atunci cînd cerea să fie judecat în libertate. Dacă lucrurile ar fi rămas aşa cum stabilise prima instanţă, el ar sta şi azi în puşcărie, fără să se ştie dacă e vinovat sau nu, căci un verdict încă nu s-a dat. Aşa i s-ar fi întîmplat oricărui amărît care nu şi-ar fi permis decît un avocat din oficiu. Nu ştiu care a fost onorariul eminenţilor barişti care au obţinut pînă la urmă eliberarea, dar e evident că puţini inculpaţi şi l-ar fi permis. Dreptul la apărare nu poate fi îngrădit nimănui, numai că, fiind contra cost, pentru mulţi e similar cu consumul neîngrădit de icre negre.

Lucrurile sînt cel puţin la fel de grave în procesele civile. Aici, regula e simplă: dacă vrei să ai cîştig de cauză în dauna oponentului, trebuie să ai un avocat mai bun, adică mai scump. Procesul devine o investiţie. Uneori, se dovedeşte nerentabilă. Jocul cvasi-nesfîrşit de-a recursul, apelul, reluarea judecăţii de fond etc. ajunge să se transforme într-un război devastator pentru ambele tabere, iar finalul le este uneori deopotrivă negativ împricinaţilor (dacă nu luăm în seamă avocaţii). Din acest motiv, nu-s puţini cei care renunţă de la bun început la calea tribunalului, preferînd înţelegeri oneroase cu partea adversă sau lăsîndu-se păgubaş, pur şi simplu.

În zona politică avem să aflăm despre candidaţi care nu au dreptul să participe la alegeri (dacă nu reprezintă un partid parlamentar), care nu pot candida pentru că li se cere depunerea unui depozit de 3000 de lei (cinci salarii minime pe economie) pentru fiecare candidat sau care, în cele din urmă, sînt programaţi să-şi expună platformele la matineu. Aici nu vorbim despre şanse inegale, ci pur şi simplu despre excluderi.

Aşadar, rămînem înţeleşi: egalitatea de şanse este un principiu, şi niciodată o realitate.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.