La Departamentul de Literatură Comparată al Facultății de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj, profesoara Ruxandra Cesereanu predă studenților ei un curs intitulat „Literatură și totalitarism“, în cadrul căruia analizează, printre altele, și faimoasa nuvelă a lui Aleksandr Soljenițîn, O zi din viața lui Ivan Denisovici. La rugămintea revistei noastre, Ruxandra Cesereanu a solicitat cîtorva dintre studenți cîte un mic text despre această nuvelă, pentru acest Dosar Soljenițîn al Dilemei vechi. Mulțumindu-i Ruxandrei Cesereanu, publicăm mai jos patru dintre aceste texte. Modul în care tineri români care, practic, s-au născut la ani buni după căderea comunismului rezonează la povestea blîndului Ivan Denisovici din gulagul lui Stalin este, pentru mine cel puțin, impresionant. Desigur, avem aici și o dovadă că nuvela lui Soljenițîn rămîne puternică peste timp și peste culturi. (S. V.)

 Adrian Emil RUS

Despre sine ca expresie a umanității

A scrie despre detenția din lagăr fără a-l face un loc al morții, ci dimpotrivă, al vieții, despre munca silnică fără a o detesta, ci a o vedea ca o datorie față de sine, a scrie despre condiția și limitele umane fără a încerca să emoționezi, despre suferința tăcută a celor părăsiți fără a-i face să scoată un strigăt, despre timpul care încremenește fără a-l blestema, a scrie despre toate acestea fără a încerca să faci din ele un elogiu al durerii, ci unul al rezistenței e poate cel mai însemnat aspect al cărții lui Soljenițîn O zi din viața lui Ivan Denisovici, ca o mărturie indirectă a unei vieți asumate spre relevarea unui adevăr. Dar mai mult decît adevărul acestei realități a negurii de represiune stalinistă e adevărul simplu al fiecărei existențe care, în contextul de a fi pierdut totul, nu a uitat să rămînă el însuși, căci Ivan, prin felul său de a privi lumea, prin limbajul și gîndul său de om obișnuit, e expresia unei astfel de moralități, a unui mod de-a fi care se caracterizează strict prin păstrarea demnității în fața propriului sine, în care condiția de-a fi înainte de toate om e imperativul existenței. Or, această formă de luptă prin sine e poate cea mai însemnată moștenire pe care a lăsat-o Soljenițîn generațiilor următoare.

 Ana-Maria BĂCANU

Reverberații identitare

Într-o epocă în care ritmurile sînt dictate de viteza năucitoare de dezvoltare a tehnologiei, generația tînără se poate lăsa ușor purtată de acest curent, făcîndu se adesea vinovată de ignoranță față de trecut. Într un fel e de înțeles, avînd în vedere că, pentru a putea ține pasul cu tot ce se petrece, trebuie să te concentrezi pe repede-înainte, însă cheia identitară a fiecăruia se descoperă (și) privind înapoi. În această ordine de idei, cartea lui Alek­sandr Soljenițîn O zi din viața lui Ivan Denisovici este o redută împotriva uitării colective. Societatea de azi se construiește pe sacrificiile secolului trecut, iar acest roman nu face decît să creioneze o moștenire mentală, un construct accesibil oricui dorește să cunoască și să se cunoască. Aceia care nu au trăit pe propria piele tragediile petrecute în comunism cu greu își pot asuma ceva ce le rămîne străin, pe principiul „sătulul nu crede la ăl flămînd“. Tocmai de aceea, Soljenițîn intuiește corect cînd alege să descrie opresiunile din Gulag prin intermediul unui personaj ficțional, deschis aproprierii de către oricare cititor. Acțiunea romanului se concentrează pe o zi într-un lagăr din Rusia sovietică, iar prin abundența detaliilor și comportamentul autentic, filtrate prin imaginarul unui deținut, învestește cititorul la rang de părtaș. Lectura fiind inițiatică, oferă șansa de a trăi o zi ca prizonier, ca muncitor în gerurile unui lagăr, creînd o memorie imposibil de dobîndit altfel pentru generația tînără de acum.

 Andreea-Ioana HAGEA

Acum, în 2018

Într-un an 2018 pe care Soljenițîn și-l imagina poate cu totul altfel, cu mai puțină nedreptate, cu mai puțin absurd și incompetență politică, citim probabil O zi din viața lui Ivan Denisovici detașați de atmosfera acelui infern care arde molcom și în care sute de mii de oameni și au trăit o parte sau poate chiar întreaga viață. Ce putem învăța noi, o generație care nici măcar nu era născută atunci cînd Cortina de Fier a căzut? Lecția curajului. Soljenițîn și-a petrecut opt ani din viață în Gulag pentru un comentariu derogatoriu făcut despre Stalin într-o scrisoare, după care a fost exilat. Totuși, a hotărît să publice un roman care, deși se vrea o ficțiune, este o mărturie a tuturor celor a căror voce a fost suprimată. A hotărît că nevoia de adevăr este stringentă. A dedicat acest roman fiecărei secunde de agonie a deținuților, fiecărei dimineți în care și-au adunat toată voința pentru a se ridica din pat și a mai îndura o zi de nonsens. Dar a dedicat romanul și celor care au fost copleșiți sub povara nedreptății pentru ca posteritatea să vadă cum un regim totalitar a afectat toate acele vieți și pentru a face ca acele vieți să nu rămînă doar cîteva rînduri scrise într-un registru.

 Georgia MORARU

Mesaj de la Soljenițîn

Generația mea uită mult prea ușor că viitorul depinde de acțiunile și deciziile ei prezente, manifestînd o solidaritate de tip ad-hoc pe timp de criză. Astfel, lecția lui Soljenițîn este atît de similară cu aceea a lui Maiorescu – să credem că fondul primează asupra formei –, încît ne poate activa acel simț civic pe care trebuie să îl regăsim pentru a genera o schimbare. Forma poate fi mesajul, dar mesajul este formă doar dacă are puterea de a inspira o întreagă generație să-și cunoască istoria pentru a învăța mereu să nu o repete. Aceasta e moștenirea pe care Soljenițîn a lăsat-o celor ce au venit după el și acesta este mesajul pe care și-a dorit cu încăpățînare și curaj să îl transmită. Și ar fi spre pierderea noastră să nu ne întîlnim cu el, să nu-i cunoaștem limbajul atît de accesibil tuturor prin cartea O zi din viața lui Ivan Denisovici.