Pregătiţi sau nu pentru sistemul Bologna

Silviu MIHĂILĂ
26 septembrie 2010
Pregătiţi sau nu pentru sistemul Bologna png

De cele mai multe ori, am impresia acută a unei sincronizări occidentale „derutante“ ce cunoaşte o aplicabilitate „întortocheată“. Între „avem şi noi legi şi sisteme europene“ şi „asta avem/sîntem, cu asta defilăm!“, distanţa e colosală sau, metaforic vorbind, e aşa de mare ca în basme, unde împărăţiile celor doi fraţi împăraţi se află fiecare la celălalt capăt de lume. E drept, avem un sistem de învăţămînt modern format din: studii superioare à la Bologna, burse Socrates, Erasmus... şi mai ce?!... Dacă elevii şi studenţii noştri întîmpină asemenea „fericite şi mari schimbări“, lucrurile nu sînt mai limpezi nici în ceea ce-i priveşte pe dascăli. Examenul de titularizare din vara lui 2008, situaţie concretă pe care am experimentat-o pe propria piele, s-a desfăşurat după dictonul românesc (confuz): „ca la noi, la nimeni!“. 

Se „vehicula“ zvonul (nimeni nu-ţi putea oferi un răspuns cu exactitate!) potrivit căruia absolvenţii cu studii superioare de trei ani pot preda doar la clasele ce compun învăţămîntul obligatoriu (?), urmînd ca studiile masterale să le ofere posibilitatea de a preda la nivel liceal. Cu toate acestea, diferenţieri au fost doar la acest capitol, al „ofertei de muncă“, căci subiectele de examen au fost... identice! Mi s-ar fi părut mult mai onest şi obiectiv să se realizeze o diferenţiere şi în ceea ce priveşte nivelul de dificultate al subiectelor de examen, echilibrînd, prin urmare, talerele balanţei de tip „cerere-ofertă“. Pentru că, nu văd, în asemenea condiţii, lipsa de pregătire (presupusă) a unui absolvent de trei ani aflat în (im)posibilitatea de a preda la nivel liceal?!...  

„Handicapul“ Bologna 

În ceea ce mă priveşte, în calitate de absolvent din prima generaţie pe sistem Bologna, al unei Facultăţi de Litere, consider că am finalizat studiile universitare cu un „handicap“. Nemulţumirea mea rezidă în comprimarea şi „trunchierea“ disciplinelor studiate. E drept, trei ani alocaţi studiilor universitare de licenţă îţi oferă posibilitatea de a parcurge o programă minimală, dar, în acelaşi timp, suficientă pentru o pregătire de bază în calitate de viitor filolog, eventual dascăl. Cursurile magistrale – obligatorii şi indispensabile oricărui literat – au fost prezente în programa universitară, dar, parafrazîndu-l pe Marin Preda, timpul nu a mai avut răbdare sau răgazul necesar pe care mi l-aş fi dorit să-l aibă. Prin urmare, am rămas, ca să zic aşa, cu anumite nostalgii datorate lipsei unor cursuri opţionale care nu şi-au mai avut locul în programa de studii. Sistemul Bologna e asemenea unei „înţărcări“ premature căci, cum poţi să devii specialist în filologie, cînd lipsesc cursuri opţionale despre marii clasici (personal, mă consider norocos că am prins „ultimul tren“ la cursul Eminescu) sau despre poeţii (neo) moderni: Bacovia, Blaga, Arghezi sau Nichita Stănescu (tînjesc şi acum după un curs opţional despre Bacovia sau Stănescu)?; ca să nu mai vorbesc de cursuri despre poezia sau proza contemporană care „lipsesc aproape cu desăvîrşire“ (de pildă, mi-aş fi dorit un curs despre poezia Ilenei Mălăncioiu sau a Martei Petreu; totuşi, un curs opţional despre poezia esopică şi cursul obligatoriu ILR, perioada contemporană, din anul III, semestrul I, mai îndulcesc – într-o oarecare măsură – melancolicele aduceri-aminte). 

Masteratul făcut din pasiune 

Am optat pentru un masterat din pasiune, aşa cum, în urmă cu cinci ani, am ales să urmez Facultatea de Litere, tot din pură pasiune, entuziasm şi, îmi place să cred, vocaţie, chiar dacă cei din jurul meu, la momentul respectiv, încercau să mă convingă că poate nu e cea mai reuşită alegere (predominau considerentele de ordin financiar şi posibilităţile reduse de a obţine un job în domeniu, în afară de cel de profesor). Cu toate acestea, am ales secţia română-engleză, iar după terminarea facultăţii, am dorit să mă specializez în literatură română, înscriindu-mă la programul masteral „Studii literare româneşti“, deoarece am ştiut că reprezintă o şansă reală şi optimă de perfecţionare ca filolog. Nu cred că te poţi specializa într-un domeniu atît timp cît îţi lipseşte fundamentul; cu atît mai mult cu cît înţeleg prin studii postuniversitare aprofundarea şi dezvoltarea unor cunoştinţe/competenţe primare, de bază, deja consolidate într-un domeniu de licenţă convergent. A te specializa într-un domeniu diferit de cel în care ţi-ai luat licenţa e ca şi cum ai construi o casă, dar fără fundaţie. Admit, fără-ndoială, că există domenii învecinate, care se continuă sau se intersectează sau care, pur şi simplu, se completează reciproc (de pildă, triada: filologie-teologie-filozofie). Însă, categoric, nu cred că te poţi specializa astfel: licenţă în istorie, master în comunicare şi doctorat în psihologie. Plecînd de la premisa că lumea cărţilor mă face fericit, că literatura este o imensă oglindă în care, în calitate de cititor, mă văd, mă regăsesc, mă recunosc, că ea nu trebuie privită drept o valoare intrinsecă, închisă în interiorul unei epoci sau curent literar de mult apuse, am optat pentru un masterat pe care îl consider dinamic, performant, cu renumiţi profesori invitaţi din ţară (Mircea Vasilescu, Otilia Hedeşan ş.a.) şi din străinătate (L. Jenny, Marianne Mesnil ş.a.), un program masteral care a reuşit, într-o bună măsură, să mă formeze profesional şi să mă „întemeieze“ spiritual. Am avut şansa să păşesc într-o lume a înaltelor valori academice, intelectuale şi spirituale, din care am înţeles, nu întîmplător şi deloc ininteligibil, relaţia literatură-viaţă, mergînd pe urmele lui P.K. Kurz care vorbeşte despre menirea literaturii, aceea de a ţine „rana“ deschisă, adică „rana“ vieţii, în sens larg „,rana“ ontologică, metafizică: „literatura nu poate şi nu mai vrea să reînchidă rana, pentru că singură viziunea durerii este în stare, dacă nu să ne salveze, atunci să ne ajute cîtuşi de puţin“. 

Elitele, azi 

Pe de-o parte, într-o societate unde nu mai primează competenţele, cunoştinţele, eforturile depuse, ci doar „hîrtia“ (diploma) – obţinută tot mai facil şi rapid, cînd vine vorba de taxe şcolare –, elitele pot fi uşor marginalizate şi „înlocuite“ pe piaţa muncii de indivizi care, fie îmbrăţişează o anumită culoare politică, fie se bucură de o susţinere „din spate“. În acest sens, tristeţea mea cea mai mare vizează cazuri de absolvenţi ai unor universităţi prestigioase din ţară, cu diplomă de licenţă, eventual şi master, cu rezultate deosebite la învăţătură, dar care nu reuşesc să-şi găsească un loc de muncă în domeniu. Licenţiat în jurnalism, cu master în comunicare... angajat temporar ca salvamar în Grecia! Cine să fie de vină? Ce e de făcut? Aude, oare, cineva? Pe de altă parte, problema elitelor ţine şi de „brandul“ oamenilor de succes promovat de mass-media. Parada de „vedete“ şi „vipuri“ care ne asaltează zi de zi în presă şi la televizor le întăreşte elevilor convingerea potrivit căreia nu e nevoie de „carte“ pentru a reuşi în viaţă. Cum să răspunzi unui elev care susţine că „de ce să mai înveţe, cînd statul, oricum, nu ştie să aprecieze elitele şi nici să valorifice potenţialul lor?“ sau „De ce mai e nevoie de şcoală cînd elite sînt consideraţi nu cei care au o pregătire profesională serioasă, ci cei care «ştiu (cum) să se descurce»?“. Cu toate acestea, cred că orice sistem de educaţie, aflîndu-se fie şi în cele mai dificile situaţii economice, sociale etc., poate produce elite. Pentru că tot timpul vor exista elevi/studenţi studioşi – mai mulţi sau mai puţini – care vor căuta să se perfecţioneze neîncetat. La fel cum vor exista întotdeauna dascăli excepţionali, pregătiţi să devină, pentru cei mai mici, adevărate modele, reuşite „avataruri“ contemporane ale „domnului Trandafir“. În opinia mea, problema elitelor cred că trebuie privită, mai degrabă, din altă perspectivă. Ar trebui să ne preocupăm nu atît dacă sistemul va mai produce elite, ci ce facem cu ele? Ce şanse, oportunităţi, pe măsura pregătirii acestor profesionişti, le oferim? Cît de mult ne interesează soarta elitelor şi care este viitorul lor în această ţară? Iată întrebări (sper nu retorice) care ar trebui tratate şi soluţionate cu o urgenţă dramatică şi cu foarte mare seriozitate, de către cei aflaţi la conducerea sistemului educaţional şi al ţării, în acelaşi timp. Protejarea elitelor s-ar putea realiza în doi timpi: prin luarea unor măsuri stimulative care să frîneze, să împiedice „migrarea“ acestora în sistemul UE şi prin valorificarea potenţialului de inteligenţă în interiorul ţării. Intervenţia statului ar trebui să devină prioritară prin alocarea de fonduri în domeniul cercetării, precum şi prin realizarea unei adevărate reforme a învăţămîntului românesc la rang de politici publice, atît pe termen mediu cît şi pe termen lung. 

Ca o remarcă generală, aş spune că modul fiecăruia dintre noi, dar mai ales al dascălului, de a şti cum „să orchestreze cunoştinţe“ ţine, în esenţă, de salvarea sistemului de învăţămînt românesc din faţa ratării, a superficialităţii, a mediocrităţii. Ar fi de dorit o preocupare atentă asupra învăţămîntului românesc, ceea ce reprezintă, în fond, dovada „punerii în proiect“ alături de elevi/studenţi, de cei care vor lua deciziile în locul nostru, nu peste mult timp. Îmi place să cred că „în definitiv, cultura este ceva ce cultivăm, dar atenţie, căci ceea ce cultivăm, asta şi devenim!“ (pr. Rafail Noica).

Silviu Mihăilă a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, în 2008. În prezent este profesor titular de limba şi literatura română în învăţămîntul preuniversitar din judeţul Alba.

Master franco român: Politica în Europa  jpeg
Master franco-român: Politica în Europa.
Facultatea de Ştiinţe Poiitice şi EHSS oferă anul acesta un program comun de master: Politica în Europa. State, frontiere şi societăţi.
Angajatorii despre studenţi jpeg
Angajatorii despre studenţi
Pe 23 mai, în clădirea Rectoratului din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, am luat parte la conferinţa de lansare a proiectului susţinut de Ministerul Educaţiei – „De la teorie la practică prin Întreprinderea simulată“.
"Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc jpeg
"Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc
Cum? Cine? Cînd? – au fost doar cîteva dintre întrebările la care au încercat să răspundă invitaţii conferinţei „Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc“, susţinută de Fundaţia „Dinu Patriciu“ pe data de 15 iunie, la Universitatea Bucureşti.
Investitori nonguvernamentali în educaţia din România jpeg
Investitori nonguvernamentali în educaţia din România
Trebuie să menţionez, de la bun început, faptul că nu mai întrezăream, în prima jumătate a acestui an, o a doua ediţie a Forumului Educaţiei din România, fiecare dintre iniţiatorii Forumului fiind prins într-o agendă personală destul de stufoasă.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Societatea civilă şi educaţia
Gala Premiilor în Educaţie este actualizată de la un an la altul, conform schimbărilor prin care trece sistemul educaţional românesc, dar valorile acesteia (transparenţa, sustenabilitatea, voluntariatul) se păstrează.
Reţeta "Educativa" jpeg
Reţeta "Educativa"
Lipsa aplicabilităţii cunoştinţelor este o problemă pe care o resimt în mod deosebit angajatorii. De aceea, din ce în ce mai mulţi români aleg universităţile de ştiinţe aplicate din Danemarca sau Olanda, pentru a-şi lua o diplomă, sistemele educaţionale din aceste ţări oferind un echilibru între partea teoretică şi cea practică.
Orizonturi deschise jpeg
Orizonturi deschise
Nu-mi place să arunc cu pietre nici în sistemul de educaţie românesc, nici în industria de publicitate. Dar există totuşi diferenţe. Pe scurt, să spunem că în perioada facultăţii am învăţat despre publicitate din seminarii şi conferinţe, iar la master le-am pus cap la cap.
Cinci luni pe frînghia Cordiliera Pacific jpeg
Cinci luni pe frînghia Cordiliera-Pacific
O călătorie în Chile e cu atît mai plină de suspans şi savoare cu cît se aşază mai aproape de zilele importante din an, sărbătorile religioase sau Ziua Naţională, care are loc pe 18 septembrie şi la care am avut şansa să particip, alături de cîţiva prieteni chilieni şi familiile lor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Practica teoriei
Nu pot avea un punct de vedere referitor la ceea ce se întîmplă în general, dar cred că, în special în ceea ce priveşte studiile academice, unde teoria şi practica trebuie să meargă mînă în mînă, focus-ul cade, într-adevăr, mai mult pe partea teoretică, şi mai puţin pe deprinderi practice.
Un alt fel de forum jpeg
Un alt fel de forum
De obicei discuţiile despre educaţie se reaprind la început de an şcolar/universitar, în apropierea bac-ului, a admiterii şi, la răstimpuri, cînd au loc greve ale profesorilor sau schimbări legislative, după cum s-a întîmplat cu mult aşteptata Lege a Educaţiei.
Contestatari şi idealişti jpeg
Contestatari şi idealişti
Probabil cea mai mare dilemă a sistemului universitar european este şi rămîne, la ora actuală, sistemul Bologna. Contestat în alte ţări „bologneze“, cum este el perceput de către studenţii din România şi cum văd aceştia, în general, problemele sistemului de învăţămînt superior din ţara noastră, în raport cu aşteptările şi necesităţile lor?
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Acasă" e locul unde te poţi împlini
În ultimii ani tot mai mulţi elevi şi studenţi români aleg varianta studiului peste hotare. Mulţi pleacă imediat după terminarea liceului şi mulţi dintre cei care aleg o facultate din ţară decid mai apoi să urmeze cursurile de masterat şi doctorat în afara României.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Bologna şi formarea intelectualilor
A vorbi despre sistemul în care „m-am născut“ ca studentă şi a-l compara cu unul pe care nu l-am cunoscut prin experienţă directă nu este o sarcină uşoară. Nu este însă greu de presupus că o durată de studii redusă la trei ani nu poate însemna un progres pentru formarea intelectualilor.
Dreptul de a fi oneşti jpeg
Dreptul de a fi oneşti
Stau în faţa chioşcului de ziare din Copou şi rîd zgomotos de ultimul examen pe care l-au dat. Cei trei studenţi de pe bancă îşi laudă performanţele în ale copiatului şi-şi arată unul, altuia fiţuicile pe care le-au folosit, ridicîndu-le în aer, pe post de trofeu al sîrguinţei lor.
Şansa de a face lucrurile de la capăt jpeg
Şansa de a face lucrurile de la capăt
După părerea mea, este vorba despre un parcurs mai consistent decît cel pe care îl urmau absolvenţii pînă acum.
Un master, două mastere    şi mai multe întrebări jpeg
Un master, două mastere... şi mai multe întrebări
Cu mult înainte să bată prin universităţile româneşti tornadele reformei Bologna, acestea începuseră să îşi construiască programe de master; era prin 1994-1996, iar programele erau concepute într-o libertate care ne face, azi, nostalgici: elitiste, cu discipline de performanţă, durau cîte trei şi patru semestre, cu profesori străini prestigioşi pe care în sfîrşit îi vedeam predînd şi la noi, în carne şi oase, cu tăieturi interdisciplinare ameţitoare, astăzi, pentru oricine lucrează la pla
Educaţia noastră cea de toate reformele jpeg
Educaţia noastră cea de toate reformele
Sistemul educaţional din România este mereu prilej de discuţii pătimaşe. De la părinţii care-i blamează, în primul rînd, pe profesori pentru „educaţia slabă“ pe care o primesc copiii lor, la miniştrii (mulţi) care acuză mai tot timpul „moştenirile grele“ cu care au ei de-a face.
Matrioşka şi Bologna gif
Matrioşka şi Bologna
Implementarea sistemului Bologna în România îmi aminteşte, într-o anumită măsură, de jocul cu păpuşile Matrioşka, în care e imposibil să determini de la început intervalul real de timp de care ai nevoie pentru a ajunge la final. Bănuieşti că în interiorul primei piese mai există cîteva replici mai mult sau mai puţin similare, dar nu poţi niciodată ghici numărul exact de componente şi, implicit, nu poţi să ştii dacă piesa pe care o ai în mînă mai ascunde sau nu ceva.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
În România e promovată ignoranţa
Întrebarea trebuie privită din mai multe perspective. Din capul locului este necesar să detaşăm situaţia tînărului aflat la începutul carierei de profesor, pentru care nu există nici un fel de condiţii care să-l stimuleze spre un minim de emulaţie în desăvîrşirea acestei nobile misiuni. Chiar şi pentru cei înzestraţi de la natură cu harul indispensabil acestei profesii, cu acea capacitate rară de a dărui celor din jur, în defavoarea problemelor existenţei lor, situaţia actuală din România înăbuş
Studii autohtone după reţete bologneze jpeg
Studii autohtone după reţete bologneze
Student fiind, am făcut parte din generaţia care, la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, a inaugurat sistemul de studii universitare de 4 ani. Ne-am trezit, aşadar, două serii de absolvenţi, noi, cei cu 4 ani, şi colegii noştri mai mari, care finalizau un ciclu de studii de 5 ani. Era anul 1996.
Italia via România jpeg
Italia via România
Despre cum este să fii student român în străinătate pot spune, cel puţin din punctul meu de vedere, cît şi în funcţie de ţările în care am studiat, Italia şi Spania, că nu se pune accent pe naţionalitatea studentului, de unde provine el, ci pur şi simplu eşti tratat ca oricare alt student italian, sau spaniol. Este greu să fii student într-o ţară străină, cu o mentalitate şi o deschidere mult mai avansate. Primul impact cu originile locului, cu oamenii, concepţiile diferite faţă de ţara din care
Curajul de a vedea lucrurile pozitiv jpeg
Curajul de a vedea lucrurile pozitiv
Povestea studiilor mele în România a început de fapt în Republica Moldova, în anii de liceu (1999-2002). Despre calitatea studiilor din România ni se vorbea nu doar la şcoală, ci şi acasă, la biserică, la căminul cultural sau la şezătorile din sat: toate babele ziceau că „fiul/fiica lui cutare este foarte deştept/deşteaptă că învaţă în România“. De aici veneau nu doar mîndria celor care învăţau în România, ci şi creşterea statutului social şi importanţa părinţilor şi rudelor în sat…
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Este masteratul studiu post universitar?
Procesul Bologna, numit după Declaraţia cu acelaşi nume, începe însă cu un an înainte de aceasta, prin semnarea Declaraţiei de la Sorbona de către miniştrii responsabili pentru învăţămîntul superior din Franţa, Italia, Marea Britanie şi Germania, care vizau armonizarea arhitecturii sistemului european al învăţămîntului superior.
Joaca de a cercul vicios jpeg
Joaca de-a cercul vicios
Învăţămîntul românesc. Nici nu ştiu de unde să încep. Mult-încercatul şi veşnic oropsitul învăţămînt, despre care se vorbeşte mult, dar se înfăptuieşte puţin.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.