O junglă rococo a gîndirii

28 mai 2010
O junglă rococo a gîndirii jpeg

Ce este doctoratul?

Instituţional vorbind, doctoratul reprezintă astăzi o formă de consacrare universitară prin care eşti certificat ca fiind apt pentru cercetare şi viaţa academică. Originile doctoratului se pierd undeva în Europa medievală (Paris – sec. XII), cînd prin doctorat se primea certificarea că ai pregătirea necesară pentru a preda. Instituţionalizarea lui a venit însă în Germania secolului al XIX-lea, pentru ca, de fapt, să fie impus internaţional într-o formă standardizată abia în secolul trecut de către Statele Unite. Dar, dincolo de instituţii şi practici academice, ce este, în fond, doctoratul? Simplu spus, doctoratul îmi pare că este o formă de neofilie, o recunoaştere generală că suferi de „căutarea noului“. Doctoratul este poate, înainte de toate, o forma mentis, în care ţi se recunoaşte predispunerea către adevăr şi creaţie. Lucrarea de doctorat, spre deosebire de cea de masterat, trebuie să fie originală, să aducă o contribuţie personală domeniului în care se desfăşoară. Pentru a aduce însă contribuţii personale trebuie să-ţi cunoşti foarte bine tema şi să fii la curent cu ultimele cercetări în domeniu. Însă simpla cunoaştere, indiferent cît de amplă, adîncă sau sistematică, nu te califică să fii doctor. Eşti doctor doar dacă eşti creativ, eşti doctor doar dacă prin jocul tău ai împins cercetarea un pic mai departe prin idei şi rezultate noi.

Doctoratul este joc. Dincolo de recompense şi ţinte academice, trebuie să îţi placă noul şi jocul. Forţînd un pic limitele cuvintelor noastre, cred că se poate spune că orice copil care se joacă face un mic doctorat, după cum şi orice doctorand este un pic copil. Ce deosebeşte însă în mod fundamental doctorandul de copil este gradul de maturitate cu care cei doi se joacă şi îşi asumă jocul, obstinaţia cu care doctorandul caută să găsească răspuns la întrebările care-l frămîntă. Copilul se poate plictisi repede de jocul său; doctorandul trebuie să-l joace ani buni, în aşa fel încît la sfîrşit să poată spune că prin jocul său a adus un spor de cunoaştere jocului mare al ştiinţei şi creaţiei.
Doctoratul este o alegere fundamentală în viaţa fiecăruia, căci presupune opţiunea fermă pentru creativitate ştiinţifică, presupune un anumit tip de angajament întru adevăr şi cunoaştere. Anii de doctorat sînt grei şi titlul poate fi cel mai bine valorificat doar în mediul academic, altfel riscînd o supra-calificare inutilă şi ineficientă. Doctoratul nu te face mai bun sau mai deştept, ci el arată că, în cazul său, posesorul a optat în primul rînd pentru drumul investigaţiei ştiinţifice, în detrimentul unei opţiuni pentru acţiune, avere sau implicare civică.

Dar aşa stau oare lucrurile şi la noi? Care sînt, care ar fi hibele doctoratului made in Romania? Din păcate, multe. Vi se pare cumva că Nicolae Mischie sau Genică Boerică au ceva de-a face cu toate aceste lucruri? Nu cred. Şi cu toate acestea sînt distinşi „cercetători şi căutători ai adevărului“ de pe meleaguri mioritice. V-ar mira dacă mîine personaje ca Marian Vanghelie sau Gigi Becali ar îngroşa „tagma academică“ a celor menţionaţi mai sus? Nu cred că mirarea ne-ar fi prea mare. Am zîmbi trist şi am merge mai departe pe drumul nostru cotidian, cu sau fără popasuri doctorale. Dar aceste derapaje ale României contemporane ne spun ceva îngrijorător. Doctoratul este îndeobşte văzut aici ca un titlu ce trebuie achiziţionat urgent, căci dă bine pe cartea de vizită, dar poate şi mai trist şi îngrijorător este faptul că este văzut ca formă ultimă de consacrare academică. Ne lovim la tot pasul de reacţii înţelepte de tipul: „Acum că ai terminat facultatea, ce tot mai citeşti acolo?“. Sau: „Ce mai înveţi dacă ţi-ai terminat şi masterul?“; „Ce mai studiezi acolo, că doar ţi-ai dat doctoratul?“. Astfel de cuvinte sînt grave căci exprimă o stare de spirit generalizată conform căreia învăţarea, cercetarea, studiul, cunoaşterea, creaţia trebuie să se oprească undeva, de preferinţă repede, pentru ca după aceea să faci şi tu cu adevărat ceva. „Ce“, mai precis, nu se ştie bine, dar important e să faci şi nu să studiezi. Studiul nu este încurajat decît în măsura în care aduce un titlu, iar cel de doctor este cel mai înalt, fiind astfel şi cel mai vînat. Există o întreagă industrie a achiziţionării sale, cu clientela aferentă ei. Se cumpără lucrări, examene, referate. Avem astfel lucrări de doctorat de vînzare pe Internet, avem o bogată clientelă doctorală care nu are mai nimic de-a face cu comunitatea ştiinţifică, avem cerere şi ofertă. Ce nu avem: nu avem cercetare şi creaţie. Avem piaţă doctorală, dar nu avem viaţă doctorală. Nu avem o bună coordonare a acestui proces anevoios şi complex la capătul căruia stă o teză de doctorat închegată şi terminată. 

Dar doctorandului nu-i trebuie doar coordonarea tezei, el trebuie pus pe anumite coordonate existenţiale şi academice, el trebuie îndrumat pas cu pas către adevăr, el trebuie integrat în familia cercetătorilor deja consacraţi. Acest lucru se face firesc şi de la sine într-un mediu academic normal. Doctoranzii îşi au conferinţele lor, lucrează împreună pe echipe în laboratoare sau la proiecte comune, sînt, într-un cuvînt, integraţi comunităţii academice. În România, din păcate, această integrare este excepţia, şi nu regula. Aici, în genere, studentul nu este văzut de către profesor drept partener întru cunoaştere, ci un mic trepăduş cu veleităţi spirituale care trebuie să-l asculte orbeşte.

Doctorandul participă la diverse granturi de cercetare, de cele mai multe ori doar pentru ca directorul de proiect să obţină mai multe puncte, fără să fie însă realmente integrat într-un proiect de cercetare. Modelul nu face decît să copieze exemplul, mai larg social, în care se vînează dregătorii şi în care ce este sub tine este de ignorat, iar ce-i peste tine e de adulat. Foarte rar se cultivă spiritul critic şi creativitatea, în cea mai mare parte se cere doar obedienţă, iar viaţa academică românească nu face excepţie de la acest model. Cultivarea obedienţei în defavoarea competenţei este o boală gravă şi endemică a societăţii noastre şi, în parte, s-ar putea ameliora în primul rînd printr-o acţiune concentrată de depolitizare instituţională. Omul politic vrea tot: şi putere şi avere şi titluri pompoase.
Spuneam că modelul actual de doctorat, cu cursuri şi examene, a fost impus de şcoala nord-americană, însă structura sa a fost fixată în Germania, unde s-au pus bazele doctoratului modern. Aici avem parte de coordonarea unui Doktorvater, conducătorul de doctorat, care are un rol hotărîtor în viaţa doctorandului. El este, în definitiv, cel care îşi transferă responsabilitatea mai departe şi care te face apt să devii, la rîndul tău, doctor. Este ca un episcop universitar care te unge „doctor“. El asigură buna funcţionare a sistemului. De aceea, poate nici măcar Mischie şi Boerică nu sînt de blamat atît pentru „creativitatea“ lor, cît sînt conducătorii pe care aceştia i-au avut, plus comisiile de doctorat care şi-au dat girul ca astfel de personaje agramate şi cu iz penal să joace într-o tragică comedie doctorală.

Doctorat made in Romania...

Problema este că, odată „uns“ doctor un individ ca Mischie, el poate la rîndul lui să „ungă“ mai departe sistemul, proliferînd, duplicîndu-se în mod nefast. De observat însă că această goană după titluri nu este de ieri, de azi, ea este o plagă grea a României contemporane. Să nu uităm că şi Elena Ceauşescu era un „ilustru cercetător“, cu un doctorat „strălucit“ în chimie. Parvenitul cultivă inevitabil un astfel de comportament în care totul este de vînzare şi unde totul poate fi cumpărat cumva.

Doctoratul nu e însă o componentă exotică a societăţii noastre, el e parte a oricărei vieţi academice normale, viaţa academică fiind, la rîndul ei, un produs social. Poate e un produs social mai special pentru că structura vieţii academice este una paradoxală: la nivelul formelor instituţionale, este poate sistemul cel mai conservator al societăţii, fiind totodată însă, la nivelul conţinutului ideatic, sistemul cel mai inovativ. Dar pentru a se naşte noul, trebuie să existe o comunitate academică închegată, aflată într-un permanent dialog şi competiţie. Discursul academic, fie cel oral de la conferinţe, fie cel scris din lucrări de specialitate, trebuie să fie clar şi argumentativ, bazat pe analiză critică şi rezultate.

Dacă ne vom uita însă la discursurile şi intervenţiile noastre, vom observa că acestea sînt de regulă lungi, complicate şi ceremonioase. Ai de cele mai multe ori senzaţia că eşti într-o junglă rococo a gîndirii, relaţiile fiind foarte protocolare şi foarte atente la ranguri şi titluri. Doamne fereşte să-i spui unui profesor că este conferenţiar: rişti, ca în armată, să cureţi toalete pînă la eliberare doar pentru că ai încurcat gradele şi i te-ai adresat unui general cu „să trăiţi, domn’ colonel!“. Cel mai bine le spui la toţi „domn’ profesor“ şi e în regulă, chiar dacă sînt mai „mici“ pe scară academică; se vor simţi măguliţi şi o să-ţi zîmbească larg şi binevoitor. Aplecarea aceasta spre formalism nu este însă doar amuzată, ci este şi foarte dăunătoare, căci tot acest fast exacerbat, toate aceste forme de interacţiune socială complicate şi ineficiente riscă să suspende conţinutul real al comunicării.

Situaţi la porţile Orientului, sîntem inevitabil dezorientaţi către formalism şi cantitate. Întrebarea de neocolit în cazul unei teze de doctorat este cîte pagini are. Urmează: cu cine ai făcut-o şi poate mai apoi te întreabă şi despre ce ai scris. Ce ai scris efectiv nu prea contează, primii parametri sînt foarte importanţi. Nu contează ce rezultate ai obţinut sau ce impact academic ai avut, contează cît de mare e, cine e coordonatorul şi, eventual, şi despre ce e. Atît. Restul, poziţii, argumente, contribuţii nu sînt aşa de interesante, decît poate pentru puţini, prea puţini. Şi nu vorbesc aici de cei din breaslă, care doar ei îţi pot înţelege detaliile muncii tale doctorale, ci de acei puţini care sînt interesaţi de ideea generală a lucrării, de nou, de creaţie şi cunoaştere. Poate că ar merita scrisă o lucrare de doctorat despre cum se desfăşoară doctoratul made in Romania…

Sorin Costreie este profesor la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti.

Ilustrație: Relația dintre paradigmele științifice, sursa aici.

(Articol apărut în suplimentul Dilema studiilor postuniversitare, Dilema veche, nr. 316, 4 - 10 martie 2010)

Master franco român: Politica în Europa  jpeg
Master franco-român: Politica în Europa.
Facultatea de Ştiinţe Poiitice şi EHSS oferă anul acesta un program comun de master: Politica în Europa. State, frontiere şi societăţi.
Angajatorii despre studenţi jpeg
Angajatorii despre studenţi
Pe 23 mai, în clădirea Rectoratului din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, am luat parte la conferinţa de lansare a proiectului susţinut de Ministerul Educaţiei – „De la teorie la practică prin Întreprinderea simulată“.
"Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc jpeg
"Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc
Cum? Cine? Cînd? – au fost doar cîteva dintre întrebările la care au încercat să răspundă invitaţii conferinţei „Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc“, susţinută de Fundaţia „Dinu Patriciu“ pe data de 15 iunie, la Universitatea Bucureşti.
Investitori nonguvernamentali în educaţia din România jpeg
Investitori nonguvernamentali în educaţia din România
Trebuie să menţionez, de la bun început, faptul că nu mai întrezăream, în prima jumătate a acestui an, o a doua ediţie a Forumului Educaţiei din România, fiecare dintre iniţiatorii Forumului fiind prins într-o agendă personală destul de stufoasă.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Societatea civilă şi educaţia
Gala Premiilor în Educaţie este actualizată de la un an la altul, conform schimbărilor prin care trece sistemul educaţional românesc, dar valorile acesteia (transparenţa, sustenabilitatea, voluntariatul) se păstrează.
Reţeta "Educativa" jpeg
Reţeta "Educativa"
Lipsa aplicabilităţii cunoştinţelor este o problemă pe care o resimt în mod deosebit angajatorii. De aceea, din ce în ce mai mulţi români aleg universităţile de ştiinţe aplicate din Danemarca sau Olanda, pentru a-şi lua o diplomă, sistemele educaţionale din aceste ţări oferind un echilibru între partea teoretică şi cea practică.
Orizonturi deschise jpeg
Orizonturi deschise
Nu-mi place să arunc cu pietre nici în sistemul de educaţie românesc, nici în industria de publicitate. Dar există totuşi diferenţe. Pe scurt, să spunem că în perioada facultăţii am învăţat despre publicitate din seminarii şi conferinţe, iar la master le-am pus cap la cap.
Cinci luni pe frînghia Cordiliera Pacific jpeg
Cinci luni pe frînghia Cordiliera-Pacific
O călătorie în Chile e cu atît mai plină de suspans şi savoare cu cît se aşază mai aproape de zilele importante din an, sărbătorile religioase sau Ziua Naţională, care are loc pe 18 septembrie şi la care am avut şansa să particip, alături de cîţiva prieteni chilieni şi familiile lor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Practica teoriei
Nu pot avea un punct de vedere referitor la ceea ce se întîmplă în general, dar cred că, în special în ceea ce priveşte studiile academice, unde teoria şi practica trebuie să meargă mînă în mînă, focus-ul cade, într-adevăr, mai mult pe partea teoretică, şi mai puţin pe deprinderi practice.
Un alt fel de forum jpeg
Un alt fel de forum
De obicei discuţiile despre educaţie se reaprind la început de an şcolar/universitar, în apropierea bac-ului, a admiterii şi, la răstimpuri, cînd au loc greve ale profesorilor sau schimbări legislative, după cum s-a întîmplat cu mult aşteptata Lege a Educaţiei.
Contestatari şi idealişti jpeg
Contestatari şi idealişti
Probabil cea mai mare dilemă a sistemului universitar european este şi rămîne, la ora actuală, sistemul Bologna. Contestat în alte ţări „bologneze“, cum este el perceput de către studenţii din România şi cum văd aceştia, în general, problemele sistemului de învăţămînt superior din ţara noastră, în raport cu aşteptările şi necesităţile lor?
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Acasă" e locul unde te poţi împlini
În ultimii ani tot mai mulţi elevi şi studenţi români aleg varianta studiului peste hotare. Mulţi pleacă imediat după terminarea liceului şi mulţi dintre cei care aleg o facultate din ţară decid mai apoi să urmeze cursurile de masterat şi doctorat în afara României.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Bologna şi formarea intelectualilor
A vorbi despre sistemul în care „m-am născut“ ca studentă şi a-l compara cu unul pe care nu l-am cunoscut prin experienţă directă nu este o sarcină uşoară. Nu este însă greu de presupus că o durată de studii redusă la trei ani nu poate însemna un progres pentru formarea intelectualilor.
Dreptul de a fi oneşti jpeg
Dreptul de a fi oneşti
Stau în faţa chioşcului de ziare din Copou şi rîd zgomotos de ultimul examen pe care l-au dat. Cei trei studenţi de pe bancă îşi laudă performanţele în ale copiatului şi-şi arată unul, altuia fiţuicile pe care le-au folosit, ridicîndu-le în aer, pe post de trofeu al sîrguinţei lor.
Şansa de a face lucrurile de la capăt jpeg
Şansa de a face lucrurile de la capăt
După părerea mea, este vorba despre un parcurs mai consistent decît cel pe care îl urmau absolvenţii pînă acum.
Un master, două mastere    şi mai multe întrebări jpeg
Un master, două mastere... şi mai multe întrebări
Cu mult înainte să bată prin universităţile româneşti tornadele reformei Bologna, acestea începuseră să îşi construiască programe de master; era prin 1994-1996, iar programele erau concepute într-o libertate care ne face, azi, nostalgici: elitiste, cu discipline de performanţă, durau cîte trei şi patru semestre, cu profesori străini prestigioşi pe care în sfîrşit îi vedeam predînd şi la noi, în carne şi oase, cu tăieturi interdisciplinare ameţitoare, astăzi, pentru oricine lucrează la pla
Educaţia noastră cea de toate reformele jpeg
Educaţia noastră cea de toate reformele
Sistemul educaţional din România este mereu prilej de discuţii pătimaşe. De la părinţii care-i blamează, în primul rînd, pe profesori pentru „educaţia slabă“ pe care o primesc copiii lor, la miniştrii (mulţi) care acuză mai tot timpul „moştenirile grele“ cu care au ei de-a face.
Matrioşka şi Bologna gif
Matrioşka şi Bologna
Implementarea sistemului Bologna în România îmi aminteşte, într-o anumită măsură, de jocul cu păpuşile Matrioşka, în care e imposibil să determini de la început intervalul real de timp de care ai nevoie pentru a ajunge la final. Bănuieşti că în interiorul primei piese mai există cîteva replici mai mult sau mai puţin similare, dar nu poţi niciodată ghici numărul exact de componente şi, implicit, nu poţi să ştii dacă piesa pe care o ai în mînă mai ascunde sau nu ceva.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
În România e promovată ignoranţa
Întrebarea trebuie privită din mai multe perspective. Din capul locului este necesar să detaşăm situaţia tînărului aflat la începutul carierei de profesor, pentru care nu există nici un fel de condiţii care să-l stimuleze spre un minim de emulaţie în desăvîrşirea acestei nobile misiuni. Chiar şi pentru cei înzestraţi de la natură cu harul indispensabil acestei profesii, cu acea capacitate rară de a dărui celor din jur, în defavoarea problemelor existenţei lor, situaţia actuală din România înăbuş
Studii autohtone după reţete bologneze jpeg
Studii autohtone după reţete bologneze
Student fiind, am făcut parte din generaţia care, la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, a inaugurat sistemul de studii universitare de 4 ani. Ne-am trezit, aşadar, două serii de absolvenţi, noi, cei cu 4 ani, şi colegii noştri mai mari, care finalizau un ciclu de studii de 5 ani. Era anul 1996.
Italia via România jpeg
Italia via România
Despre cum este să fii student român în străinătate pot spune, cel puţin din punctul meu de vedere, cît şi în funcţie de ţările în care am studiat, Italia şi Spania, că nu se pune accent pe naţionalitatea studentului, de unde provine el, ci pur şi simplu eşti tratat ca oricare alt student italian, sau spaniol. Este greu să fii student într-o ţară străină, cu o mentalitate şi o deschidere mult mai avansate. Primul impact cu originile locului, cu oamenii, concepţiile diferite faţă de ţara din care
Pregătiţi sau nu pentru sistemul Bologna png
Pregătiţi sau nu pentru sistemul Bologna
De cele mai multe ori, am impresia acută a unei sincronizări occidentale „derutante“ ce cunoaşte o aplicabilitate „întortocheată“. Între „avem şi noi legi şi sisteme europene“ şi „asta avem/sîntem, cu asta defilăm!“, distanţa e colosală sau, metaforic vorbind, e aşa de mare ca în basme, unde împărăţiile celor doi fraţi împăraţi se află fiecare la celălalt capăt de lume. E drept, avem un sistem de învăţămînt modern format din: studii superioare à la Bologna, burse Socrates, Erasmus... şi mai ce?!
Curajul de a vedea lucrurile pozitiv jpeg
Curajul de a vedea lucrurile pozitiv
Povestea studiilor mele în România a început de fapt în Republica Moldova, în anii de liceu (1999-2002). Despre calitatea studiilor din România ni se vorbea nu doar la şcoală, ci şi acasă, la biserică, la căminul cultural sau la şezătorile din sat: toate babele ziceau că „fiul/fiica lui cutare este foarte deştept/deşteaptă că învaţă în România“. De aici veneau nu doar mîndria celor care învăţau în România, ci şi creşterea statutului social şi importanţa părinţilor şi rudelor în sat…
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Este masteratul studiu post universitar?
Procesul Bologna, numit după Declaraţia cu acelaşi nume, începe însă cu un an înainte de aceasta, prin semnarea Declaraţiei de la Sorbona de către miniştrii responsabili pentru învăţămîntul superior din Franţa, Italia, Marea Britanie şi Germania, care vizau armonizarea arhitecturii sistemului european al învăţămîntului superior.

Adevarul.ro

image
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și oameni VIDEO
Cinci cai ai Household Cavalry au rămas liberi în centrul Londrei după ce și-au aruncat călăreții militari în timpul exercițiului de miercuri dimineață, potrivit Daily Mail Online.
image
8 obiceiuri care te fac să îmbătrânești mai repede. Ai putea trăi cu 20 de ani mai mult
Experții în longevitate avertizează asupra comportamentelor care provoacă „daune celulare”. Chiar dacă nu putem încetini timpul, îi putem încetini efectele asupra noastră, potrivit experților. Cheia este să facem alegeri mai sănătoase și să ne dezicem de câteva obiceiuri.
image
Amănuntul care l-a scăpat de nouă ani de puşcărie pe un şofer fără permis, care a ucis trei femei
Un şofer iresponsabil, care a comis un grav accident rutier în apropiere de oraşul Târgu Neamţ, a fost aspru condamnat în primă instanţă, dar magistraţii de la instanţa superioară au decis altceva.

HIstoria.ro

image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.