Matrioşka şi Bologna

Alexandra CATANĂ
26 septembrie 2010
Matrioşka şi Bologna gif

Implementarea sistemului Bologna în România îmi aminteşte, într-o anumită măsură, de jocul cu păpuşile Matrioşka, în care e imposibil să determini de la început intervalul real de timp de care ai nevoie pentru a ajunge la final. Bănuieşti că în interiorul primei piese mai există cîteva replici mai mult sau mai puţin similare, dar nu poţi niciodată ghici numărul exact de componente şi, implicit, nu poţi să ştii dacă piesa pe care o ai în mînă mai ascunde sau nu ceva. Cam aşa cred că s-a întîmplat şi în cazul implementării sistemului Bologna, nu numai la nivel naţional, dar în întregul spaţiu european care a aderat la această formulă. Imaginea iniţială a proiectului a fost cît se poate de tentantă: ideea unui sistem universitar coerent la nivel european nu putea decît să atragă atenţia şi interesul ţărilor membre, cu atît mai mult cu cît promitea, pentru prima dată în mod explicit, o recunoaştere internaţională a studiilor universitare, un nivel garantat de calificare, un cadru unitar pentru derularea mobilităţilor de studiu, şi, nu în ultimul rînd, o structură universitară comună întregului spaţiu european. Însă, între acest prim stadiu şi implementarea propriu-zisă existau, de fapt, o mulţime de replici secundare, ce au trecut aproape neobservate iniţial. În ceea ce priveşte România, ele au vizat, cred, în principal inadvertenţele care existau deja în interiorul sistemului universitar naţional. Visam, cu alte cuvinte, la adoptarea unei structuri europene, dar neglijam cu nonşalanţă inegalităţile din interiorul propriului sistem. Existau, la acel moment – şi mai există şi acum, din punctul meu de vedere –, diferenţe majore de viziune la nivelul centrelor universitare româneşti; ca să nu mai vorbim de lipsa de continuitate şi de confuzia generală care domină întregul sistem de învăţămînt românesc – fie el universitar sau preuniversitar. 

În consecinţă, introducerea sistemului Bologna în România s-a făcut – aşa cum era de aşteptat – în variantă autohtonă: s-a luat un model străin, s-a schimbat cadrul legislativ intern şi s-a încercat aplicarea lui, fără să se ţină prea mult cont de modificări de substanţă pe care un astfel de model le presupunea anterior. Se pare că dictonul lui Maiorescu nu e chiar atît de învechit. 

Oricum, dincolo de toate acestea, problema fundamentală rămîne – din perspectiva mea – timpul sau, mai precis, lipsa lui. În primul rînd, este o grabă fantastică în adoptarea modelului Bologna, chiar dacă demersurile pe plan european au început încă din 1998, dacă nu mă înşel. La noi, prima serie universitară pe sistem Bologna a fost, cred, în 2005-2006. România a beneficiat, aşadar, de aproape cinci ani să pregătească spaţiul universitar românesc pentru adoptarea acestui nou sistem. Sînt însă destul de sceptică în ceea ce priveşte măsura în care a profitat, în mod real, de acest interval. Cert este că în 2005, cînd centrele universitare au anunţat noua grilă de învăţămînt, majoritatea studenţilor au rămas surprinşi: în linii mari aceleaşi cursuri, de cele mai multe ori grupate sau comasate, pentru a asigura numărul de cursuri impus, dar, în acelaşi timp, parcurgerea materiei vizate. Prin urmare, pe parcursul a trei ani, studenţii se văd nevoiţi să parcurgă materia iniţial concepută pentru patru ani. Chiar dacă nivelul de licenţă Bologna se vrea doar o formare generală, urmînd ca specializarea să intervină în cadrul masteratului şi a doctoratului, există o anumită succesiune logică în asimilarea informaţiei, pe care, oricît ai vrea, nu poţi să o treci cu vederea. Din lipsă de timp – bănuiesc eu –, din lipsă de alternative, dar şi din superficialitate, s-a ajuns la nişte cursuri hibride, la nişte entităţi bizare, ce reunesc direcţii de studiu cît se poate de diferite, dar care, beneficiind de o titulatură unică, se înscriu în planul impus. Ce mai contează că pentru o singură disciplină, studenţii sînt adesea nevoiţi să susţină trei-patru examinări... codul disciplinei e unul singur, nota e unică, grila e respectată! Ce mai contează că nu mai există timp fizic pentru aprofundarea materiei predate? Ce mai contează că nu mai există timp suficient pentru ca ea să fie predată? Contează doar că diploma finală asigură o recunoaştere internaţională. Despre interesul şi posibilitatea de a obţine această recunoaştere în mod onorabil, nu mai vorbeşte nimeni. Nu e în grilă, probabil! 

Cu toate acestea, poate e puţin prematur să vorbim despre o evoluţie sau o involuţie în calitatea sistemului universitar românesc. La urma urmei, nu avem încă două generaţii formate în acest sistem. Consecinţele încep să se vadă abia acum. Ceea ce pot totuşi să spun este că lipsa timpului, lipsa răbdării, chiar şi în formarea individuală, se simte. E un dezechilibru total în modul de formare universitară. Sîntem din ce în ce mai grăbiţi să ne obţinem diplomele cu iz european şi uităm, din ce în ce mai mult, de timpul efectiv de care avem nevoie pentru asta. Dar, cît sîntem în grafic, ce mai contează?! 

Alegerea masteratului 

Eu am fost poate unul dintre puţinele cazuri fericite, care a putut opta pentru un masterat din pasiune. Urmînd Facultatea de Litere, aş putea spune, de fapt, că întregul parcurs universitar a fost, în cazul meu, o pasiune. O asemenea facultate nu e tocmai garanţia unei cariere fulminante şi extrem de bine plătite. Am avut însă marele noroc de a beneficia în permanenţă de sprijinul familiei. Fără ei, nu aş reuşit să rezist pe acest drum, cu atît mai mult cu cît, chiar doctorand fiind, presiunea financiară este extrem de mare. Este trist, dar în România nu poţi să faci cercetare serioasă pe cont propiu. Pe de altă parte însă, am fost penultima promoţie care a absolvit în sistemul vechi, de patru ani. Pentru noi diploma de licenţă asigura încă o formare de specialitate şi îţi permitea accesul la o poziţie pe măsură în piaţa muncii. Acum însă, conform programei Bologna, diploma de licenţă atestă doar un nivel mediu de formare, urmînd ca specializarea să intervină în cadrul programelor de masterat şi de doctorat. Din cîte ştiu, există chiar o stipulare precisă, potrivit căreia abilităţile de coordonare şi de conducere se dobîndesc de-abia în ciclul de studii masterale. În consecinţă, dacă vrei să ai acces la o funcţie mai înaltă în sistemul Bologna, masteratul este o necesitate. Efectele sînt evidente: numărul persoanelor care vor urma un masterat va creşte simţitor, tocmai pentru că nu mai este vorba de o opţiune, de dorinţa de a cunoaşte nuanţele şi subtilităţile unei specializări, ci de o condiţie absolut necesară. De cealaltă parte, structura programelor de masterat este şi ea nevoită să se adapteze noilor cerinţe, devenind mai accesibil, vizînd poate un grad mai mare de generalitate, încercînd să acopere cît mai multe din lacunele lăsate de o formare universitară mult prea grăbită. 

Pe scurt, cîndva masteratul a reprezentat o pasiune; acum a devenit, cu siguranţă, o necesitate. 

Nu a fost suficient că am ales Facultatea de Litere, am şi continuat cu masterate în domeniu. Un simţ practic desăvîrşit, după cum observaţi! În mod evident, am urmat şi urmez acest drum din pasiune. Îmi place şi, atîta timp cît voi simţi că acest entuziasm nu se va diminua, voi continua să lupt, chiar dacă tentaţia de a renunţa este, de multe ori, foarte mare. 

Primul masterat pe care l-am urmat a fost un master de literatură română (nu a fost de ajuns că am ales Literele, am mai optat şi pentru secţia de română, ca primă specializare!), însă a fost un masterat derulat în paralel cu un certificat de specializare la Universitatea din Geneva. Apoi, a urmat un master de cercetare în Franţa, pe o direcţie similară (inexistentă în programele noastre), pentru ca, în final, să revin în ţară pentru un doctorat. Dacă vă întrebaţi de ce am revenit, de ce nu am rămas acolo – ca de altfel majoritatea colegilor români – cred că tot dintr-o doză de nebunie şi din norocul de a avea în spate o familie care m-a făcut să simt mereu că, dacă îmi doresc cu adevărat ceva, se găseşte o soluţie. M-am întors, aşadar, pentru că speram să găsesc acea soluţie, calea prin care să simt că şi în România se poate face ceva. Aproape toţi prietenii mei români au rămas însă în străinătate, schimbînd uneori chiar radical domeniul de activitate, doar pentru a rămîne. Chiar şi o mare parte dintre colegii de facultate de aici au optat pentru masterate în alte domenii, recunoscînd zîmbind că „e cazul să se apuce de chestii serioase“. Dacă vrei cultură şi artă, trebuie să accepţi încet o mulţime de limitări în plan social! Dacă mergi pe acest drum aşteptînd contrariul, te pierzi foarte uşor. Ceea ce nu înţeleg însă politicienii români este – în viziunea mea – faptul că asemenea visuri nu te desprind de realitate, din contră. Ca să urmezi un astfel de drum în România, îţi asumi foarte lucid nişte lucruri. Există însă o mare diferenţă între limitele implicite, pe care le accepţi şi eşti dispus să le înfrunţi cum poţi, şi condiţionările umilitoare, impuse din exterior. Indiferent de domeniu, nu poţi cere performanţă călcînd, în mod constant, demnitatea celor care lucrează pentru ea. 

Calitate vs cantitate 

Statisticile nu mint: sîntem o ţară de elite! Dovadă – numărul de publicaţii, articole, note maxime, premii, distincţii etc. Nu este cazul să devenim răutăcioşi, întrebîndu-ne de ce performanţa nu se măsoară, mai degrabă, în calitatea funcţiilor pe care absolvenţii de studii superioare le dobîndesc ulterior, în contribuţia pe care ei o au în societate, în impactul cercetărilor româneşti pe plan internaţional, în relevanţa publicaţiilor autohtone sau în frecvenţa cu care contribuţiile româneşti sînt citate sau integrate în studii străine. Pentru noi, „elita“ e un produs, cuantificabil imediat. Nu avem – din punctul meu de vedere – răbdarea, maturitatea şi interesul de a forma alt gen de elite. Sistemul de educaţie actual este forţat, din ce în ce mai mult, să se axeze pe rezultate imediate, vizibile, tangibile. Cînd lucrezi însă cu oameni nu este chiar atît de uşor. Este nevoie de timp, de foarte mult timp şi de un efort constant. Modelarea unui om nu poate fi redusă la cele treizeci de ore de curs săptămînale. Te formezi treptat, acumulezi treptat şi restitui această investiţie treptat. Nu există nici o garanţie reală cu privire la intervalul de timp în care vei putea valoriza investiţia celorlalţi în tine. Dacă însă ştii că ai trei ani la dispoziţie pentru a deveni „o elită“, atunci şi viziunea ta despre ceea ce înseamnă „o elită“ va fi pe măsură. Dacă a nu putea bifa, la final de an, pe grila de evaluare, x căsuţe corespunzătoare unui anumit număr de articole, premii ş.a.m.d. este suprema dovadă de mediocritate, atunci... să bifăm căsuţe, să publicăm contra cronometru, să ne acordăm premii şi distincţii între noi, şi... să fim elite! 

Alexandra Cătană este doctorand la Facultatea de Litere, UBB, Cluj-Napoca.

Master franco român: Politica în Europa  jpeg
Master franco-român: Politica în Europa.
Facultatea de Ştiinţe Poiitice şi EHSS oferă anul acesta un program comun de master: Politica în Europa. State, frontiere şi societăţi.
Angajatorii despre studenţi jpeg
Angajatorii despre studenţi
Pe 23 mai, în clădirea Rectoratului din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, am luat parte la conferinţa de lansare a proiectului susţinut de Ministerul Educaţiei – „De la teorie la practică prin Întreprinderea simulată“.
"Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc jpeg
"Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc
Cum? Cine? Cînd? – au fost doar cîteva dintre întrebările la care au încercat să răspundă invitaţii conferinţei „Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc“, susţinută de Fundaţia „Dinu Patriciu“ pe data de 15 iunie, la Universitatea Bucureşti.
Investitori nonguvernamentali în educaţia din România jpeg
Investitori nonguvernamentali în educaţia din România
Trebuie să menţionez, de la bun început, faptul că nu mai întrezăream, în prima jumătate a acestui an, o a doua ediţie a Forumului Educaţiei din România, fiecare dintre iniţiatorii Forumului fiind prins într-o agendă personală destul de stufoasă.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Societatea civilă şi educaţia
Gala Premiilor în Educaţie este actualizată de la un an la altul, conform schimbărilor prin care trece sistemul educaţional românesc, dar valorile acesteia (transparenţa, sustenabilitatea, voluntariatul) se păstrează.
Reţeta "Educativa" jpeg
Reţeta "Educativa"
Lipsa aplicabilităţii cunoştinţelor este o problemă pe care o resimt în mod deosebit angajatorii. De aceea, din ce în ce mai mulţi români aleg universităţile de ştiinţe aplicate din Danemarca sau Olanda, pentru a-şi lua o diplomă, sistemele educaţionale din aceste ţări oferind un echilibru între partea teoretică şi cea practică.
Orizonturi deschise jpeg
Orizonturi deschise
Nu-mi place să arunc cu pietre nici în sistemul de educaţie românesc, nici în industria de publicitate. Dar există totuşi diferenţe. Pe scurt, să spunem că în perioada facultăţii am învăţat despre publicitate din seminarii şi conferinţe, iar la master le-am pus cap la cap.
Cinci luni pe frînghia Cordiliera Pacific jpeg
Cinci luni pe frînghia Cordiliera-Pacific
O călătorie în Chile e cu atît mai plină de suspans şi savoare cu cît se aşază mai aproape de zilele importante din an, sărbătorile religioase sau Ziua Naţională, care are loc pe 18 septembrie şi la care am avut şansa să particip, alături de cîţiva prieteni chilieni şi familiile lor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Practica teoriei
Nu pot avea un punct de vedere referitor la ceea ce se întîmplă în general, dar cred că, în special în ceea ce priveşte studiile academice, unde teoria şi practica trebuie să meargă mînă în mînă, focus-ul cade, într-adevăr, mai mult pe partea teoretică, şi mai puţin pe deprinderi practice.
Un alt fel de forum jpeg
Un alt fel de forum
De obicei discuţiile despre educaţie se reaprind la început de an şcolar/universitar, în apropierea bac-ului, a admiterii şi, la răstimpuri, cînd au loc greve ale profesorilor sau schimbări legislative, după cum s-a întîmplat cu mult aşteptata Lege a Educaţiei.
Contestatari şi idealişti jpeg
Contestatari şi idealişti
Probabil cea mai mare dilemă a sistemului universitar european este şi rămîne, la ora actuală, sistemul Bologna. Contestat în alte ţări „bologneze“, cum este el perceput de către studenţii din România şi cum văd aceştia, în general, problemele sistemului de învăţămînt superior din ţara noastră, în raport cu aşteptările şi necesităţile lor?
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Acasă" e locul unde te poţi împlini
În ultimii ani tot mai mulţi elevi şi studenţi români aleg varianta studiului peste hotare. Mulţi pleacă imediat după terminarea liceului şi mulţi dintre cei care aleg o facultate din ţară decid mai apoi să urmeze cursurile de masterat şi doctorat în afara României.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Bologna şi formarea intelectualilor
A vorbi despre sistemul în care „m-am născut“ ca studentă şi a-l compara cu unul pe care nu l-am cunoscut prin experienţă directă nu este o sarcină uşoară. Nu este însă greu de presupus că o durată de studii redusă la trei ani nu poate însemna un progres pentru formarea intelectualilor.
Dreptul de a fi oneşti jpeg
Dreptul de a fi oneşti
Stau în faţa chioşcului de ziare din Copou şi rîd zgomotos de ultimul examen pe care l-au dat. Cei trei studenţi de pe bancă îşi laudă performanţele în ale copiatului şi-şi arată unul, altuia fiţuicile pe care le-au folosit, ridicîndu-le în aer, pe post de trofeu al sîrguinţei lor.
Şansa de a face lucrurile de la capăt jpeg
Şansa de a face lucrurile de la capăt
După părerea mea, este vorba despre un parcurs mai consistent decît cel pe care îl urmau absolvenţii pînă acum.
Un master, două mastere    şi mai multe întrebări jpeg
Un master, două mastere... şi mai multe întrebări
Cu mult înainte să bată prin universităţile româneşti tornadele reformei Bologna, acestea începuseră să îşi construiască programe de master; era prin 1994-1996, iar programele erau concepute într-o libertate care ne face, azi, nostalgici: elitiste, cu discipline de performanţă, durau cîte trei şi patru semestre, cu profesori străini prestigioşi pe care în sfîrşit îi vedeam predînd şi la noi, în carne şi oase, cu tăieturi interdisciplinare ameţitoare, astăzi, pentru oricine lucrează la pla
Educaţia noastră cea de toate reformele jpeg
Educaţia noastră cea de toate reformele
Sistemul educaţional din România este mereu prilej de discuţii pătimaşe. De la părinţii care-i blamează, în primul rînd, pe profesori pentru „educaţia slabă“ pe care o primesc copiii lor, la miniştrii (mulţi) care acuză mai tot timpul „moştenirile grele“ cu care au ei de-a face.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
În România e promovată ignoranţa
Întrebarea trebuie privită din mai multe perspective. Din capul locului este necesar să detaşăm situaţia tînărului aflat la începutul carierei de profesor, pentru care nu există nici un fel de condiţii care să-l stimuleze spre un minim de emulaţie în desăvîrşirea acestei nobile misiuni. Chiar şi pentru cei înzestraţi de la natură cu harul indispensabil acestei profesii, cu acea capacitate rară de a dărui celor din jur, în defavoarea problemelor existenţei lor, situaţia actuală din România înăbuş
Studii autohtone după reţete bologneze jpeg
Studii autohtone după reţete bologneze
Student fiind, am făcut parte din generaţia care, la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, a inaugurat sistemul de studii universitare de 4 ani. Ne-am trezit, aşadar, două serii de absolvenţi, noi, cei cu 4 ani, şi colegii noştri mai mari, care finalizau un ciclu de studii de 5 ani. Era anul 1996.
Italia via România jpeg
Italia via România
Despre cum este să fii student român în străinătate pot spune, cel puţin din punctul meu de vedere, cît şi în funcţie de ţările în care am studiat, Italia şi Spania, că nu se pune accent pe naţionalitatea studentului, de unde provine el, ci pur şi simplu eşti tratat ca oricare alt student italian, sau spaniol. Este greu să fii student într-o ţară străină, cu o mentalitate şi o deschidere mult mai avansate. Primul impact cu originile locului, cu oamenii, concepţiile diferite faţă de ţara din care
Pregătiţi sau nu pentru sistemul Bologna png
Pregătiţi sau nu pentru sistemul Bologna
De cele mai multe ori, am impresia acută a unei sincronizări occidentale „derutante“ ce cunoaşte o aplicabilitate „întortocheată“. Între „avem şi noi legi şi sisteme europene“ şi „asta avem/sîntem, cu asta defilăm!“, distanţa e colosală sau, metaforic vorbind, e aşa de mare ca în basme, unde împărăţiile celor doi fraţi împăraţi se află fiecare la celălalt capăt de lume. E drept, avem un sistem de învăţămînt modern format din: studii superioare à la Bologna, burse Socrates, Erasmus... şi mai ce?!
Curajul de a vedea lucrurile pozitiv jpeg
Curajul de a vedea lucrurile pozitiv
Povestea studiilor mele în România a început de fapt în Republica Moldova, în anii de liceu (1999-2002). Despre calitatea studiilor din România ni se vorbea nu doar la şcoală, ci şi acasă, la biserică, la căminul cultural sau la şezătorile din sat: toate babele ziceau că „fiul/fiica lui cutare este foarte deştept/deşteaptă că învaţă în România“. De aici veneau nu doar mîndria celor care învăţau în România, ci şi creşterea statutului social şi importanţa părinţilor şi rudelor în sat…
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Este masteratul studiu post universitar?
Procesul Bologna, numit după Declaraţia cu acelaşi nume, începe însă cu un an înainte de aceasta, prin semnarea Declaraţiei de la Sorbona de către miniştrii responsabili pentru învăţămîntul superior din Franţa, Italia, Marea Britanie şi Germania, care vizau armonizarea arhitecturii sistemului european al învăţămîntului superior.
Joaca de a cercul vicios jpeg
Joaca de-a cercul vicios
Învăţămîntul românesc. Nici nu ştiu de unde să încep. Mult-încercatul şi veşnic oropsitul învăţămînt, despre care se vorbeşte mult, dar se înfăptuieşte puţin.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.