Coreea de Sud marchează începutul Jocurilor Olimpice de iarnă cu dansuri şi cîntece, iar Coreea de Nord cu o paradă militară. Iată gesturi care spun multe despre un popor divizat, dar şi despre o lume divizată. Jocurile Olimpice sînt însă o ocazie de reabilitare a ideii de speranţă şi dialog. Participarea Coreii de Nord la această ediţie a Jocurilor Olimpice organizate de Coreea de Sud este un eveniment major, cu dimensiune diplomatică şi politică. Mai ales că Kim Yo Jong, sora dictatorului nord-coreean Kim Jong un, face deplasarea la Seul şi urmează să fie primită sîmbătă de preşedintele sud-coreean Moon Jae-in.

Citiți și ascultați mai multe pe rfi.ro