Una din temele încinse ale acestor zile este aşa-zisa "gaură" de 10 miliarde de lei de la bugetul de stat. În primul rînd, este nevoie de cîteva precizări legate de folosirea termenilor. Cînd preşedintele PSD vorbeşte despre o "gaură" în buget, publicul larg înţelege că ar fi vorba de un furt, de o delapidare a banilor.

Termenul de "gaură în buget" este asimilat în limbajul popular cu hoţia. Este prima manipulare grosolană a dlui Liviu Dragnea. Să fie limpede! Nu se pune problema unei dispariţii a 10 miliarde de lei din bugetul de stat. Cea mai clară dovadă în acest sens este aceea că vechiul guvern a respectat toate regulile europene în materie: a publicat lunar execuţiile bugetare, adică situaţia veniturilor şi cheltuielilor, şi a transmis aceste date către instituţiile naţionale şi europene. Apoi, este practic imposibil să deturnezi bani din bugetul României întrucît legea bugetului arată clar destinaţiile cheltuielilor pe capitole şi pe instituţii.

Dacă nu este vorba despre un furt din buget, atunci în ce constă aşa-zisa "gaură bugetară"?

Citiți și ascultați mai multe pe rfi.ro