Un nod în imaginarul occidental al ilegalităţii marine

Adrian G. ROMILA
13 februarie 2015
Un nod în imaginarul occidental al ilegalităţii marine jpeg

cazul Robert Louis Stevenson

O punere în intrigă a unui extraordinar spectacol cu figuri de piraţi, cu cel mai mare şi mai de durată impact cultural, îi aparţine scriitorului scoţian Robert Louis Stevenson. El a fost precedat de alți autori ai epicului pirateresc (Daniel Defoe, The King of Pirates, 1719, și Captain Singleton, 1720; Byron, The Corsair, 1814; Walter Scott, The Pirate, 1821), dar niciunul nu a dat un tablou al subiectului atît de bogat în detalii și în puncte istorice de referință. În vremea sa, pirații deveniseră de mult, în percepția publică, din tîlhari marini de temut, figuri romantice idilizate. Inspirat în primul rînd de legendele din cărțile lui Alexander Exquemelin și Charles Johnson, cu încărcătura lor istorică alterată deja de imaginaţie, dar și de altele, Stevenson a publicat, în 1883, romanul Treasure Island (Insula comorii). Povestea are acţiunea plasată în Anglia secolului XVIII și într-o insulă caraibeană neprecizată, adunînd toate referinţele de bază ale temei: piraţi sîngeroşi, cu picior de lemn și papagal pe umăr, autoritari reprezentanţi ai legii, un tînăr naiv, curajos şi gata de maturizare, o corabie, o insulă tropicală, o hartă încifrată, un cufăr căutat, o comoară îngropată, o călătorie pe mare, cîteva lupte pe punte şi pe uscat. În plus, destulă tensiune și mister, ca să poată trezi curiozitatea cititorilor de toate vîrstele. Romanul e cel mai des invocat reper cînd e vorba de imaginarul pirateriei, în contextul mai larg a ceea ce literatura anglo-americană a numit ”fiction and travel books” și ”novels of adventure”.

E de amintit că Stevenson a avut o bogată experiență a vieții pe mare, care a venit din călătoriile făcute cu tatăl și bunicul său, ingineri în Lighthouse Commission, dar și din călătoriile proprii. Tururile îndelungi făcute cu iahturile și vasele mai mari pe lîngă coastele Scoției, Franței, peste Atlantic și Pacific și-au pus amprenta asupra imaginației autorului și au dat sursa autenticității descrierilor din Treasure Island. Ultima parte a vieții și-a petrecut-o pe insula Samoa, din Pacific, deci într-o insulă tropicală din Mările Sudului, așa cum e cea din romanul său. Opțiunea pentru acest tip de literatură n-a fost chiar inexplicabilă, în plină epocă victoriană a progresului științific și a extinderii glorioase a Imperiului Britanic. Romanul era genul preferat al clasei de mijloc, devenită consumeristă, snoabă și avidă de senzațional ieftin, într-o vreme a contradicțiilor sociale, a crizei morale și a amestecului de mîndrie națională, speranță, îndoială și pesimism. Precizia realistă a detaliilor era căutată, pentru evadări imaginare și analogii cu prezentul, fie și în episoadele din revistele în fascicole, chiar dacă ea se grefa, încă, pe idealizări romantice. Lumea desenată realist, în proză, lumea ”așa cum este” sau ”așa cum a fost”, constituia contraponderea multiplelor aparențe artistice, întreținute în literatura anterioară. Stevenson nu a făcut decît să-și valorifice experiența, să-și materializeze fantasmele marine și să se conformeze paradigmei estetice a epocii sale.

Timpul în care se petrece acțiunea din Treasure Island corespunde celui pe care istoricii l-au numit ”Golden Age of Piracy” (GAP), cu toată recuzita. Acțiunea, background-ul, caracterele, prezențele obiectuale, acuratețea istorică, toate se încadrează ca niște piese de puzzle în GAP, din care, ca o secvență-ansamblu, romanul își decupează scenele. Tînărul Jim Hawkins, orfan de tată, ținea un han pe malul oceanului, împreună cu mama sa. Apariția unui misterios marinar bețiv, Billy Bones, a tulburat tihna traiului celor doi întreprinzători cinstiți, căci s-a comportat violent și, cel mai important, deținea un cufăr pe care-l căuta un grup de foști pirați din echipajul înfricoșătorului căpitan Flint. Harta găsită în cufăr a ajuns, prin Jim, la cîteva autorități locale, după ce pirații conduși de Black Dog au fost înlăturați într-o teribilă confruntare nocturnă. Doctorul și judecătorul Livesey, împreună cu Squire Trelawney și comandantul Smolett au condus goeleta Hispaniola spre insula desenată pe harta lui Flint, pentru a-i dezgropa comoara. Acolo lucrururile au luat întorsături surprinzătoare, s-au dat lupte, unii au schimbat taberele, iar bucătarul Long John Silver s-a arătat cel mai inteligent și mai șiret dintre toți protagoniștii. Cu ajutorul lui Benn Gunn, părăsit, odinioară, de camarazi, pe insulă, Jim și prietenii săi au scăpat de pirații din echipaj și au pus mîna pe comoară. În final, cu atîta bogăție în buzunare, tuturor li s-au deschis noi orizonturi.

Multe dintre scenele, portretele, și focalizările obiectelor din roman sînt demne de un documentar despre GAP, în variantă ficțională. Inventarul scenografic al romanului confirmă și el decupajul ”Epocii de Aur” a pirateriei. Conținutul cufărului lui Bill, de exemplu, dezvăluie obiecte familiare unui marinar de carieră: un rînd de haine curate, nepurtate vreodată (răgazurile unei legitimări ”legale”, prin porturi și printre oameni obișnuiți, erau puține și riscante, la tîlharii de mare); cvadrant (vechi instrument de navigație, anterior sextantului); cană de cositor; păpuși de tutun; două perechi de pistoale (din cauza singurului foc posibil la armele cu cremene și a timpului mare de reîncărcare, era nevoie de mai multe pistoale, pentru un atac eficient); un lingou de argint (capital monetar universal pentru zile de penurie); un ceas spaniol; bijuterii; busole montate în alamă (toate, capturi din jafuri); scoici exotice (semne ale călătoriilor îndepărtate și ale nestatorniciei). Corăbiile pomenite în roman sînt, de asemenea, specifice sec. XVIII. Pirații care au scăpat din confruntarea de la cîrciuma Admiral Benbow au fugit cu un ”cutter” sau cu un ”lugger”, conform terminologiei originale din roman, o ambarcațiune mică, ușoară, cu un singur catarg și velatură mixtă, asimilabilă unui sloop, corabia clasică a piraților din GAP. Hispaniola e un ”schooner” modificat în goeletă, o corabie cu două catarge, vele pătrate (transversale pe trinchet), aurice (trapezoidale — rande) și latine (focurile și velastraiurile). Arhitectura ei implică, după descrierea naratorului, dunetă joasă, obținută prin înălțarea cabinelor originale de la pupa, pentru ofițeri, doctor și proprietar, și teugă, un loc mai larg pentru echipajul obișnuit.

Multe dintre personaje şi locuri sînt reconstrucţii imaginare după modele reale sau preexistente. Admiral Benbow, numele tavernei aflate în proprietatea mamei lui Jim Hawkins, era numele unui amiral englez din „Războiul Succesiunii Spaniole”. Israel Hands fusese un membru al echipajului de pe vasul lui Blackbeard și apare ca ”iertat” în Istoria lui Johnson. Hispaniola se numea o insulă rău famată din Caraibe. Ben Gunn avusese destinul lui Alexander Selkirk, marinar scoțian părăsit timp de patru ani de căpitanul William Dampier pe insula Juan Fernández, din Pacific, între 1704-1708 (el a fost prototipul real al personajului din Robinson Crusoe, romanul din 1719 al lui Daniel Defoe). Long John Silver trimite la un marinar de pe Royal Fortune, vasul lui Bartolomew Robert, căruia chirurgul i-ar fi amputat un picior. De altfel, şi Bartholomew Roberts, şi Blackbeard, şi William Kidd, şi Edward England, şi Howell Davis sînt nume de piraţi identificabili istoric, pomeniţi în roman. Cîntecul murmurat adesea de personajele negative de pe puntea Hispaniolei e celebru în folclorul tîlharilor de mare şi pomeneşte, eufonic, de cîteva „accesorii piratereşti”: „Fifteen men on the dead man’s chest / Yo-ho-ho, and a bottle of rum! / Drink and the devil had done for the rest / Yo-ho-ho, and a bottle of rum!” ”Cufărul omului mort” se materializează aievea, pînă la urmă, în poveste, căci, după moartea lui Bill, provocată de cantitatea uriașă de rom ingerat, e căutat atît de Jim și de mama lui, cît și de foștii camarazi de punte ai piratului defunct.

Referințele de bază ale imaginarului pirateriei, din povestea lui Stevenson — hărți, corăbii negre, insule tropicale, piciorul de lemn, papagalul pe umăr — nu sînt totalmente inventate, deși abia Stevenson le fixează, ca recuzită de bază a genului. Piciorul de lemn constituia o infirmitate des întîlnită printre marinari și pirați, ca și proteza unei mîini cu cîrlig, într-o vreme cînd singura salvare de la infecție era amputarea membrului afectat. Un asemenea marinar nu mai putea fi pe deplin capabil de munca pe punte, așa că i se putea distribui o sarcină mai adecvată, aceea de bucătar, exact cea pe care o îndeplinește Long John Silver. Papagalul de companie era un suvenir original, vorbăreț, colorat și simpatic, ușor de purtat și de întreținut la bordul unei corăbii.

Chiar dacă pirații nu au avut timp nici să deseneze hărți detaliate, nici să-și îngroape comoara (în cazul în care ar fi strîns una) pe vreo insulă secretă, găsim, în romanul lui Robert Louis Stevenson, cea mai bună sinteză epică a imaginarului pirateresc din toate timpurile şi el va sta la baza tuturor reprezentărilor temei. Două ediţii americane ale poveştii din Treasure Island au beneficiat de o grafică excelentă, care a consacrat, vizual, figuri de piraţi şi scene din viaţa lor: cea din 1911, ilustrată de N. C. Wyeth, şi cea din 1915, de Louis Rhead. I-a mai egalat un alt mare grafician american, profesor al lui Wyeth, Howard Pyle, care a publicat în 1921 propria colecţie de legende piratereşti, ilustrată de el însuşi, sub titlul Howard Pyle’s Book of Pirates. Desenele lui, ca și cele ale lui Wyeth, vor însoţi permanent referințele la ticăloşii jefuitori de corăbii şi tăinuitori de comori și vor creea, o dată pentru totdeauna, imaginea lor romanțată. Doar desenele unor ilustratori contemporani ai mării (Geoff Hunt, John Michael Groves, Roy Cross) au mai reușit, la aproape un secol distanță, să readucă un suflu mai realist imaginarului cu pirați, corsari și corăbii, prin acuratețea unui desen apropiat de stampa istorică.

Explicația pentru prolificitatea epicului occidental pirateresc și marin, în general, poate fi găsită numai într-o teorie a esteticului complementar, care să reunească atît imaginarul marin al vechilor corăbii, cît și pe cel al libertății oferite de o anume existență. Aventurile de călătorie pe mări țin de o estetică puerilă, așa se consideră, în genere, dar marginalitatea acestei estetici a produs, paradoxal, o considerabilă arborescență simbolică a narațiunilor despre subiect. Extinderea fără precedent a unor miteme originare (insula, corabia, harta, comoara, căpitanul, semnul obscur, egalitatea socială, gratuitatea paradisiacă a existenței, supremația pe mare, aventura extremă etc.), ivite dintr-o ”reală” GAP, precum și esența reiterativă a fenomenului (pirateria contemporană) au modificat perspectiva asupra marginalității acestei teme. Ea nu mai pare una ”a copilăriei literare”, a facilului narativ, ci una cu certe valențe sociale, psihanalitice și artistice. Dacă literatura e un rezervor inepuizabil de toposuri și modele, de utopii alternative și de ”comentarii” subiective ale istoriei, atunci putem vorbi, așa cum o face Virgil Nemoianu, de ”plăcerile și adevărurile secundarului”, de estetic ca ”ghid pentru lumea înconjurătoare” și, în ultimă instanță, de literatură ca ”lubrifiant al progresului”. Numai o ”teorie a secundarului” salvează importanța imaginarului pirateriei, în panoplia mai largă a altor tipuri de imaginar literar și raportat la alte forme de manifestare a creativității umane. Virgil Nemoianu a oferit o asemenea teorie, în încercarea de a relegitima literatura, ca domeniu distinct al unei modernități prea tehnicizate, anti-umaniste și anti-ficționale. Teoria sa explică paradoxul că un imaginar considerat marginal, cum e cel al pirateriei, a fost și este atît de prolific, epic vorbind.

Conform autorului român, mecanismul de funcționare istorică a imaginației literare pune omul față în față cu realitatea contemporană lui. Imaginația literară ajută ființa umană în a organiza o realitate alternativă, în care detaliile minore sînt protejate de prioritatea celor majore prin frumusețea formei. Literatura atrage principalul către secundar și, în acest fel, fragmentează, flexibilizează și diversifică ”blocurile masive ale realității”, prea rigide și predispuse la uniformitate stearpă, la încremenire moartă. Oferind alteritate, literatura reprezintă o versiune stilizată a societății, un construct estetic în care survine o autoreflectare deformată a realității, o utopie. Ea mediază între ideile generale, majore, principale, și cele empirice, secundare. În acest fel, literatura restaurează marginalitatea considerată secundară și creează diferențe ”frumoase” prin texte unde domnește autonomia detaliilor parazitare. Ele sînt salutare într-o realitate înțepenită, pretins definitivă, care nu se mai îndoiește de ea însăși și de valorile ei. Așa devine literatura și un agent al progresului, nu doar un spațiu defulant. Sugestia lui Nemoianu e că progresul social și istoric e strîns legat de răspunsurile literaturii. Dacă o situație istorică dată conține o contradicție internă, o inadvertență, o incomoditate, un protest iminent, literatura îl rezolvă prin oglindire și reconfigurare. Literatura, prin caracterul ei reacționar, poate oferi soluții crizelor, pentru că ea răspunde neliniștilor și nesiguranțelor umane, le purifică, le echilibrează, pentru că ea e un compromis între vechi și nou și pentru că creează, prin ficțiune, ”un cîmp de posibilități”.

Literatura despre mări, insule și pirați își vădește, acum, potențialitățile. Pe de o parte, ea reflectă inegalități istorice, date de discriminarea socială, de împlinirea colectivă și individuală, de lupta politică pentru putere maritimă, economică și teritorială, iar pe de alta, are efect compensatoriu, topind inegalitățile în povești, în utopii, în jocuri simbolice. O criză violentă și imediată e, astfel, evitată, și o mulțime de probleme existențiale se oferă discuției. Se-ntîmplă în forme care, prin efectul estetic, te țin cu sufletul la gură.

fragment din volumul Pirați și corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării, Editura Cartea Românească, 2015.

Gala International Project Management Association are loc la Brisbane, în Australia jpeg
Gala International Project Management Association are loc la Brisbane, în Australia
În "Oscarul" celor mai bune proiecte din lume, soluţia IT implementată la Autoritatea Naţională a Vămilor este favorită la categoria „Proiecte de dimensiuni medii”.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) dezvoltat la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) dezvoltat la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a fost selectat ca Finalist în competiţia celor mai bune proiecte internaţionale
Măgurele   centrul Europei în domeniul laserului jpeg
Măgurele - centrul Europei în domeniul laserului
ELI este în prezent cel mai important proiect de cercetare din domeniul laserilor din întreaga lume, care grupează 40 de instituţii de cercetare şi de învăţămînt superior din 13 state ale Uniunii Europene. Alături de cei trei piloni deja hotărîţi pentru desfăşurarea proiectului, cel mai important fiind cel din Bucureşti, pînă în 2012 urmează să fie decis şi un al patrulea, a cărui construcţie ar trebui să fie gata pînă în anul 2017.
Ce șanse pot avea Galileii de azi? jpeg
Ce șanse pot avea Galileii de azi?
Stimate domnule Galileo Galilei, cu părere de rău vă înştiinţăm că cererea dvs. de finanţare intitulată Propunere de realizare a unui aparat de privit la distanţă, mai scurt LUNETĂ, nu a putut fi aprobată de către Comisia de Cercetare – Dezvoltare – Inovare a Serenissimei Republici Veneţiene.
Zece întrebări la zece ani de la publicarea hărţii genomului uman jpeg
Zece întrebări la zece ani de la publicarea hărţii genomului uman
A trecut un deceniu de cînd presa din întreaga lume anunţa realizarea primei hărţi a genomului uman. La apariţia hărţii, ştirile vorbeau despre o descoperire epocală, care va schimba modul în care vom înţelege viaţa şi care îi va ajuta pe medici să găsească soluţii pînă acum negîndite, la învingerea oricăror boli. Am căutat răspunsuri la zece întrebări legate de înţelesul hărţii, a istoriei scrierii sale şi a ceea ce s-a întîmplat între timp, în dialog cu dr. Mihnea Boştină, de la Universitatea
Mici întrebări despre Marea Neagră jpeg
Mici întrebări despre Marea Neagră
Ce e cu algele astea care vin la mal? De unde or apărea? S-a îngustat plaja faţă de anul trecut sau doar mi se pare? Cît de poluată o fi apa mării? Şi – or mai fi peşti în Marea Neagră? Puţini sînt cei care nu şi-au pus – măcar o dată – cel puţin una dintre aceste întrebări atunci cînd au ajuns în vacanţă la mare. Cum pentru unii vacanţa mare a şi venit, cred că merită să vorbim puţin despre toate aceste fenomene şi despre cauzele lor.  Cît de sănătoasă  este Marea Neagră?
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Problemele Dunării - interviu cu dr. Gheorghe OAIE
Pentru a putea înţelege starea Mării Negre – cel puţin a părţii sale de vest – trebuie să privim întregul sistem, în a cărui componenţă intră şi Dunărea, şi Delta. Marea Neagră colectează apele Dunării, iar fluviul are în comun cu teritoriul României ultimii aproape 1100 de kilometri din lungimea sa. Cît de sănătoasă este Dunărea? Am stat de vorbă despre acest subiect cu dr. Gheorghe Oaie, director general al Institutului Naţional pentru Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar.
Cum se face istoria ştiinţei la Cercul Polar jpeg
Cum se face istoria ştiinţei la Cercul Polar
Abia după ce am ajuns la Helsinki, am vizitat universitatea şi am ţinut primul seminar despre metoda experimentală a lui Francis Bacon, am înţeles că aventura încă n-a început cu adevărat şi că seminarul de la Cercul Polar chiar asta avea să fie. Seminarul a început de fapt pe aeroport, unde s-au adunat cei 20 de participanţi veniţi din Florida sau Pittsburg, de la Ghent sau St. Andrews, San Diego sau Amsterdam.
Internetul jpeg
Internetul
– ne-au spus că va aduce o nouă eră a libertăţii, a activismului politic şi a păcii perpetue. Au greşit –  În vremea cînd Internetul era tînăr, speranţele noastre erau mari. La fel ca în orice dragoste aflată la început, doream să credem că noul obiect al fascinaţiei noastre ar putea schimba lumea. Internetul a fost descris drept unealta supremă pentru încurajarea toleranţei, pentru distrugerea naţionalismului şi pentru transformarea planetei într-un mare sat global bine conectat.
Jurnalismul de știință jpeg
Jurnalismul de știință
Ce fac cei care nu vor să privească circul mediatic? Mai sînt oare în ţară? Eu cred că da. Putem auzi dovezile în fiecare zi, în mijloacele de transport, cînd oamenii îşi povestesc ce au văzut la Discovery sau la Animal Planet (chiar, de ce nu sînt prezentate audienţele acestor televiziuni specializate?), putem vedea succesul unor site-uri de Internet cu materiale de popularizare a ştiinţei.
Jurnalismul de știință   o scurtă perspectivă istorică jpeg
Jurnalismul de știință - o scurtă perspectivă istorică
Îmi place să mă uit la Discovery, la National Geographic, History şi, mai de curînd, la Da Vinci Learning. Indiferent de ora cînd deschid televizorul, găsesc emisiuni atractive la oricare dintre ele. Dacă am timp, aştept cu nerăbdare să văd cum au abordat subiectul şi ce trucuri au folosit pentru ca tema să fie uşor de înţeles.
Carl Sagan, Teleenciclopedia şi National Geographic jpeg
Carl Sagan, Teleenciclopedia şi National Geographic
Ce drum are jurnalismul de ştiinţă în perioada comunistă? Nu pot considera campaniile de îndoctrinare care arătau rolul ştiinţei sovietice la progresul omenirii drept exemple de jurnalism de ştiinţă. Mi se par mult mai degrabă drept materiale de propagandă şi, de aceea, locul lor nu este aici
Popularizarea ştiinţei pe Internet jpeg
Popularizarea ştiinţei pe Internet
Am creat atunci un portal dedicat fizicii particulelor, domeniul meu de studiu, acelaşi cu cel al celebrului accelerator de particule Large Hadron Collider de la Geneva.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Poveste cu un cercetător din Japonia
Era cîndva prin 2005. Aş vrea să îmi aduc aminte cum am intrat în contact, dar nu mai ştiu. Cert este că atunci, în 2005, cînd Dilema veche a făcut un număr despre exodul creierelor, a apărut primul interviu pe care l-a dat presei din România. Îl ţin minte pentru că a fost acel gen de întîlnire care te umple de energie, care te pune pe gînduri. În care simţi că ai dat peste o idee de bine şi îţi pare rău, în acelaşi timp, că nu poţi să faci mai mult pentru acea idee. Omul nostru locuia în străin

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.