Întotdeauna am fost fascinat de gadgeturile electronice: de regulă mă seduc funcţiile ascunse, dimensiunea ludică a obiectelor utile, culorile contrastante, liniile de forţă care ascund (de fapt, subliniază) motoraşe puternice şi mecanisme ingenioase. Dar niciodată nu m-am gîndit că aceste aparate pot fi privite ca obiecte de artă, necum să le întîlnesc într-o galerie sau un muzeu.

Acum un an m-a surprins decizia curatorilor de la Pinakothek der Moderne din München de a prezenta, într-o sală special dedicată, o expoziţie despre istoria computerului personal: de la primele modele de Macintosh, solide, cu nişte carcase parcă umflate cu steroizi, pînă la diafanul şi supersonicul MacAir, trecînd prin ecranele blindate ale laptopurilor Toshiba, deskt-top-urile pătrăţoase & inteligente, construite de IBM şi turnurile tunate ale creatorilor europeni, umplute cu tranzistori şi circuite ieftine made in China. „Totul e design“ – scria, undeva, în catalogul expoziţiei. Aşa e: designul dă funcţiei un corp. Fără un înveliş care să le susţină, rotiţele şi circuitele ar fi triste şi inutile.

Dieter Rams creionează, de mai bine de 40 de ani, carcasa produselor din gama Braun: ceas deşteptător, calculator de buzunar, periuţă de dinţi electronică, nenumărate electrocasnice, combine muzicale etc. Mr. Braun – acesta e numele sub care e cunoscut Dieter Rams în SUA şi în Japonia, unde a fost invitat să redeseneze diverse produse – a devenit, prin creaţiile sale, un fel de guru al designului european. Museum für Angewandte Kunst din Frankfurt prezintă, pînă în septembrie, o retrospectivă a creaţiei sale. Stilul minimalist explorat de Rams începînd cu jumătatea anilor ’50 – care a marcat definitiv identitatea vizuală a produselor Braun – a fost redescoperit, recent, de companii-gigant din domeniul echipamentelor electronice. Iar Apple, producător al computerelor Macintosh, s-a inspirat pînă la limita plagiatului din schiţele lui Rams şi din raporturile ingenioase dintre funcţional şi estetic, promovate de designer.

Firma Braun, fondată în 1921, s-a angajat încă de la început să producă echipamente de calitate, însă de abia trei decenii mai tîrziu a început să se preocupe şi de înfăţişarea obiectelor: Erwin Braun a început să lucreze cu absolvenţi ai (astăzi) legendarei Hochschule für Gestaltung de la Ulm. Managerul companiei avea un plan de afaceri care se întindea pe mai multe niveluri: obiectivele sale economice erau susţinute de o agendă socială bine articulată şi de ambiţii în ceea ce priveşte estetica. Ideea de la care a pornit Braun e că investind în design (pe vremea aceea, considerat un moft, un lux, ceva inutil), educi consumatorii şi îi stimulezi să formuleze pretenţii mai mari – ceea ce, pe termen lung, pentru o companie determinată să rămînă în sectorul obiectelor de calitate, înseamnă o clientelă mai numeroasă şi, pînă la urmă, un avantaj competitiv. Prima misiune a tînărului Rams a fost să deseneze carcasa unui pick-up proiectat deja de ingineri. Schiţele designerului stagiar au dezamăgit conducerea companiei: desenul era prea simplu, prea funcţionalist, era lipsit de o amprentă personală. I s-a reproşat că e şcolăresc, că nu sfidează în nici un fel competiţia, că nu se adresează consumatorilor. Şi, mai ales, că e alb – o (non)culoare pe care nici un alt producător de electronice n-o agrea. La insistenţele designerului, schiţa a fost totuşi acceptată. Nu numai că acel model de pick-up a avut un succes de piaţă formidabil, el a devenit o referinţă pentru numeroşi alţi creatori şi a intrat în manualele de design. Impactul a fost atît de puternic încît compania Braun a rămas marcată, timp de decenii, de contururile simple, puternice şi de albul lui Rams.

Rams inovează într-un mod subtil. Pentru el, deviza e less, but better. „Lucrurile făcute ca să fie diferite sînt doar rar mai bune, însă cele făcute să fie mai bune sînt mai mereu diferite.“ Cu această concepţie intră într-o polemică interesantă cu tendinţele de acum şi cu tot ce presupune societatea de consum în care parcă doar mărimea mai contează. Aici, curatorii expoziţiei au găsit o foarte bună modalitate de a prezenta dimeniunea unică – şi prin aceasta, monumentală – a designului lui Rams: alăturînd obiecte de larg consum desenate de artist cu obiecte similare, produse de designeri anonimi. Scopul acestei alăturări e asumat-tendenţios: obiectele desenate de anonimi pot fi datate cu uşurinţă şi par depăşite, demodate, în vreme ce echipamentele proiectate de Rams sînt unice şi accesibile, în acelaşi timp – deci au vocaţia universalului. Cum vă explicaţi altfel că primul model de iPhone e inspirat de un radio portabil Braun produs în 1955?

Dieter Rams in conversation with Deyan Sudjic from Vitsœ on Vimeo.