Scriam zilele trecute pe Facebook, semipatetic cumva, despre cum am văzut un biet homeless dormind pe undeva pe la Unirii alături un cîine cu ochi cafenii. Două zile mai tîrziu, participam pasiv într-un comitet agresiv de vecini care dădea afară în stradă un alt homeless care se aciuase la adăpost de frig la ușa unuia dintre noi. Două zile. Întîmplările spate în spate s-au petrecut la două zile distanță. Mă vedeam stînd ca o lașă în grupul ăla furios și mă vedeam privind în prostrație cum omul ăla e gonit în stradă. N-am avut nici măcar prezența de spirit/curajul să-i spun că există adăposturi de noapte pentru cei ca el sau să încerc să sun pe undeva. Oricum, execuția a fost scurtă, lumea a respirat ușurată și ne-am întors în casele noastre.

Tot zilele trecute m-am trezit profund implicată într-o bîrfă zemoasă în care cineva era disecat pentru proastele lui alegeri, începînd cu îmbrăcămintea și pînă la partenerii ocazionali. Mă vedeam cum îmi lucesc viclean ochii ascultînd cu poftă cele ce se spuneau. N-am participat nici de data asta activ, că nu cunoșteam îndeajuns persoana, dar mulțumirea de a auzi diverse chestii intime și curiozitatea țățească nu mi-au lipsit, eram parte din publicul activ și avid de derizoriu fără de care o bîrfă bună nu e o bîrfă bună.

Cele două întîmplări recente m-au făcut să derulez un pic înapoi filmul cotidianului meu din, să zicem, ultima lună. S-a înșirat o listă de scăpări de comportament sau de erori de judecată pe care, alt-minteri, nu le-aș fi remarcat, necum rememorat în vreun fel.

Sînt un om leneș. Sînt un maestru al amînărilor pînă în ultima secundă și un expert al trasului de timp. Netflix în loc de scris. Cîrciumă în loc de citit. Casă în loc de plimbat. Dormit în loc de înfruntat realitatea.

Sînt un om hulpav. Mănînc în salturi, cu pauze lungi, dar primul popcorn băgat în gură înseamnă golirea pungii în cinci minute. Mă trezesc mîncînd cu disperarea pe care n-ai ghici-o în cele patruzeci și ceva de kile pe care le port. Cu o furie de parcă n-ar mai exista ziua de mîine. Cu o poftă care poate jena pe cineva într-un loc public. Cu o deșănțare pe care, mai tîrziu, din vanitate și nu din sinceritate, o regret.

Căci mă trezesc a fi și un om vanitos. Care găsește să ia personal o grămadă de lucruri care i se spun, de parcă ar fi buricul pămîntului. Mă autoeducasem eu, chipurile, să iau un enunț ca fiind exact ceea ce este – un enunț. Să nu caut acolo sensuri ascunse și intenții mîrșave îndreptate fix împotriva mea. Căci nu toată lumea își croiește acțiunile în jurul personalității tale, știi?

De aici mi s-o trage altă chestie mai gravă: tendința de a vedea lumea doar prin vizorul meu. De a o trece printr-un pat al lui Procust din care realitatea iese ciuntită de cap și de picioare. Un reflex jurnalistic care funcționează aproape fără greș în situațiile profesionale dă fantastice rateuri în viața reală. Dar partea ailaltă cum o gîndi? Ce o avea de spus? Adevărurile mele sînt oare cele mai adevărate? De unde nerăbdarea extremă și lipsa de atenție în fața poveștii spuse de celălalt? De cîte ori am fost în situația de a nu asculta cu adevărat pe cineva, de cîte ori nu m-am trezit cu gîndurile zburînd aiurea în timp ce un om spune lucruri despre sine – bla-bla-bla –, moartă de plictiseală în fața unei povești care nu e a mea?

Lașitate. Mă bănuiesc și de o anume doză de lașitate. Cîte or fi fost cazurile cînd am tăcut în situații în care chiar trebuia să vorbesc? De cîte ori oi fi închis ochii în fața unei nedreptăți făcute altcuiva, bucurîndu-mă sincer că nu sînt eu în locul acelui amărît?

Ipocrizie. M-am salutat extrem de voios zilele trecute, ba chiar am început eu o conversație din care zemuia amabilitatea, cu cineva pe care îl detest profund. Nici măcar o anume situație socială nu mi-a impus să fac așa ceva, însă uite că mă auzeam vorbind cu drăgălășenie cu acea persoană căreia, figurat vorbind, desigur, i-aș fi crăpat mai degrabă capul.

Or fi deja zece? Chiar dacă nu-s, să știți că mă opresc. Mă pregătesc oricum s-o iau de la capăt, că ia uite cum lucește orașul ăsta plin de tentații! 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.