De cîte ori citesc subiectele propuse de Ministerul Educației pentru examenele naționale (capacitate sau bacalaureat) mă năpădesc tone de nedumeriri. Cine sînt cei care le concep? Ce model de elev au în față atunci cînd le propun? În urma cărei evaluări au ajuns la concluzia că ceea ce se verifică prin exercițiile propuse sînt exact acele competențe de care au nevoie tinerii mai departe în evoluția lor? De douăzeci de ani, absolvenții de școală gimnazială sau de liceu se chinuie să își găsească locul în societate. Și mare parte din ei nu reușesc, fiindcă standardele cu care i-am obișnuit sînt departe de ceea ce au nevoie ca să răzbată. Am să dau cîteva exemple.

Examenul de limba și literatura română, bacalaureat. Prima întrebare care îți vine în minte este: care au fost criteriile după care se diferențiază subiectele pentru real și, respectiv, uman? Spre exemplu, de ce se consideră că unui elev de la un liceu cu profil tehnologic i-ar fi mai simplu să analizeze o poezie de Victor Eftimiu, iar celui de la uman, una de Geo Bogza? La fel, de ce unui licean de la real i-ar fi mai la-ndemînă să analizeze „particularitățile de construcție ale unui personaj din Mara“, iar unuia de la uman, „relația dintre două personaje din textele lui Marin Preda“? (Acum, dacă stau și mă gîndesc mai bine, cred că m-am prins care-i chestia: primul subiect face apel, mai curînd, la virtuțile tehnice, iar cel de-al doilea, la cele creatoare, reflexive. Construcția Marei e, s-ar zice, precum o ecuație de gradul al doilea, cu soluții fixe, fără variabile date de relaționări cu alte personaje, pe cînd legătura dintre Ilie Moromete și fiii săi nu poate fi analizată decît de viitori absolvenți de Litere sau Filozofie.) Ce finețe!

Al doilea lucru pe care îl remarci atunci cînd citești subiectele este faptul că singurul scop al acestei evaluări este acela de a verifica dacă elevul „știe“, nu dacă „înțelege, utilizează, aprofundează, dezvoltă“ informațiile şi deprinderile acumulate în școală. Exemplu: elevii au în față un text în versuri. Li se cere să găsească sinonime ale unor cuvinte din textul cu pricina, să explice rolul unor semne de punctuație, „să selecteze secvențe care conturează dimensiunea spațială a imaginarului poetic“ (această cerință este pentru ambele profiluri, real și uman, căci n-ai voie să intri la Politehnică fără să știi dimensiunea spațială a imaginarului poetic din opera lui Victor Eftimiu); li se mai cere să prezinte „mărci lexico-gramaticale ale subiectivității“, să ilustreze, cu exemple, trăsături ale genului liric etc. Cu alte cuvinte, ceea ce se așteaptă de la ei este să rezolve un rebus ceva mai complex, în care să strecoare niscaiva noțiuni de gramatică și teorie literară.

Al treilea lucru pe care îl remarci este că bacalaureatul nu este un examen de evaluare pentru ființe vii, ci pentru niște mecanisme: contribuția proprie, reflecția individuală, spontaneitatea, creativitatea personală sînt complet scoase din bareme. Subiectele, în marea lor majoritate, invită la răspunsuri-clișeu, algoritmice. Nici măcar acolo unde li se cere explicit să „exprime o opinie“, invitația nu este de a utiliza experiența personală – întîmplări din biografia proprie, lecturi, dezbateri private sau școlare etc. –, ci de a fi de acord cu subiectul dat. De exemplu: „Scrie un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre rolul încrederii în ceilalți pentru reușita unui proiect de echipă.“ Oare nu ar fi fost mai edificator, mai stimulativ același subiect formulat astfel: „Scrie un text despre felul în care încrederea în ceilalți a dus sau nu la reușita unui proiect de echipă din care ai făcut parte“?

Tot un fel de roboți evaluăm atunci cînd le cerem elevilor să transforme un text literar într-o adunătură de predicate, metafore, sensuri conotative, motive literare, figuri de stil etc. În esență, întîlnirea cu o creație artistică ar trebui să fie una esențial subiectivă, care să facă apel la propriile resurse intelectuale, emoționale, biografice. Or, ideea că Geo Bogza a scris Ioana Maria. Şaptesprezece poeme doar ca să ghicească Marinică, elev de liceu, la peste optzeci de ani distanță, care este relația dintre ideea artistică și mijloacele poetice este o idee proastă. Și păguboasă atît pentru poet, cît și pentru licean.

Să schimbăm, deci, subiectele de la bacalaureat. Și de la capacitate. Și manualele. Și programele. Și cîte și mai cîte. Dar cine are timp de asemenea prostii, în vremuri palpitante ca acestea de azi? 

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: adevarul.ro