Violoncelul metaforic: integrare – dezintegrare – reintegrare

Carmina FRANCIS
Publicat în Dilema Veche nr. 777 din 10-16 ianuarie 2019
Violoncelul metaforic: integrare – dezintegrare – reintegrare jpeg

Nu plănuisem niciodată „să plec“ în Anglia, deşi în anii de liceu de filologie la „Zoia“ – acum Școala Centrală – locuiam într-un Giuleşti rece, gri şi proletar, ascultînd Radio Europa Liberă serile şi visînd la normalitatea, căldura şi culorile „Occidentului“. Scriam cu conştiinciozitate toate comentariile literare, dar mintea mea era plină de muzica Beatleşilor şi de un Liverpool imaginar, situat între miticele Strawberry Fields şi Penny Lane. Ce coincidenţă stranie ca, după aproape treizeci de ani, să ajung, totuşi, să locuiesc la Liverpool şi chiar să şi fac muzică aici…

După decembrie ’89, cum realitatea românească redevenise subit vie, am lăsat perspectiva unei cariere profesorale pentru implicarea în democratizare – pe care o înţelegeam ca revenirea ţării la o viaţă decentă şi umană după barbariile regimului Ceauşescu –, lucrînd ca ziaristă la România liberă, alături de foşti disidenţi şi tineri jurnalişti la fel de entuziasmaţi ca şi mine. După cîţiva ani, pentru dezvoltarea mea profesională şi academică, am urmat cîteva cursuri post-universitare, la Praga şi la Londra, unde am scris o lucrare de cercetare (MPhil) pe tema evoluţiilor politice post-comuniste din România, după care am revenit în ţară. Dintr-un job temporar într-altul, am ajuns pentru un an şi în Franţa (la Curtea Europeană a Drepturilor Omului), după care m-am stabilit la Londra prin căsătoria cu un fost coleg de masterat.

Revenirea la Londra a însemnat luarea de la capăt cu găsirea unui alt job, aşa că am început să lucrez ca traducătoare şi cercetătoare pentru tribunale şi firme de avocaţi specializate în imigraţie, majoritatea clienţilor, înainte de admiterea României în UE în 2007, fiind romi care fugiseră de discriminarea din România, femei traficate sau minori neacompaniaţi care deciseseră să-şi caute o viaţă mai bună în străinătate. De data aceasta nu mai aveam de-a face cu înalte concepte academice politice, ci cu realitatea dură a unor români care îşi părăsiseră ţara din cauza unor motive foarte brutale, sociale şi economice. În paralel cu acest job, am avut ocazia de a face voluntariat la organizaţia Amnesty International, care apoi m-a angajat pe poziţia temporară de campaigner (organizator de campanii), centrată pe monitorizarea drepturilor omului din cîteva ţări UE.

Apoi viaţa personală iar a decis să facă un alt pas – soţul obţinînd un post la universitatea din Liverpool, ne-am mutat acolo, împreună cu băieţelul nostru. Eram fericită să părăsesc Londra, după atacurile teroriste din iulie 2005, pentru calmul, aerul curat şi apropierea de mare a provinciei Merseyside. Eram acasă la Beatleşi!

Nu mi-am închipuit, însă, cît de greu va fi să obţin un nou job – am continuat să fiu self-employed ca traducătoare, de data aceasta lucrînd în mediul medical, pentru românii care veniseră angajaţi prin fel de fel de agenţii pentru job-uri dure, care nu aveau căutare printre britanici: cules de căpşuni, cărat şi descărcat pachete grele din camioane sau fabrici de mobilă, împachetat produse de carne în depozite unde se lucra la temperaturi scăzute. Unii veniseră şi cu familia, părinţii fiind gata să lucreze în condiţii grele pentru a le asigura copiilor „un viitor mai bun“. Aceşti copii erau înscrişi imediat de către autorităţile britanice în şcoli, unde deveneau elevi cu English as an Additional Language (EAL – „elevi cu engleza ca limbă adiţională“). Școlile locale nu prea aveau experienţă cum să îi integreze, pentru că nu vorbeau deloc engleză, dar trebuiau să acceseze curriculum-ul naţional. Astfel am ajuns să lucrez ca EAL teaching assistant în ultimii ani, ajutînd copiii români să înveţe limba engleză în şcoli. În ultimul an am decis să obţin calificarea de profesor, aşa că acum am redevenit studentă, urmînd un curs de masterat în educaţie la Liverpool -Hope University. A patra mea universitate, după Bucureşti, Praga şi Londra…

Viaţa mea personală nu a decurs, din păcate, prea bine, au existat tensiuni care au condus la divorţ, aşa încît în ultimii opt ani am devenit şi single mother. Nu este uşor fără sprijinul unei familii, dar viaţa merge înainte, fiul nostru are rezultate foarte bune la învăţătură, a fost inclus într-un grup de pregătire pentru intrarea la universităţile din Oxford şi Cambridge. Nu este nici o deosebire între mine şi ceilalţi părinţi români aflaţi la lucru aici, toţi sîntem gata de orice efort pentru binele copiilor noştri. Bineînţeles că, după şocul Brexit-ului şi atmosfera antiromânească din Marea Britanie, am dorit să revin acasă, dar în epoca Dragnea pur şi simplu nu aş fi în stare să mă descurc…

În toată atmosfera complicată la nivel personal şi plină de confuzie la nivel naţional, am găsit, totuşi, un refugiu – deja suprarealist – în muzică. Timp de şapte ani, în copilărie, am studiat la o şcoală de muzică din Bucureşti, uneori trebuia să mă trezesc cu noaptea în cap să iau tramvaiul din Giuleşti pînă la Vergiliu, cu violoncelul după mine, tramvaiul era aglomerat cu oameni care mergeau la serviciu, un tovarăş îmbrăcat cu un halat chiar mi-a strigat „La muncă!“. Nu din cauza lui am decis să urmez filologia în locul muzicii, căci la 14 ani voiam să devin scriitoare „ca Nichita“ şi scriam poezii… Fiul meu fiind foarte muzical, l-am înscris şi pe el la o şcoală de muzică, prin care am aflat de existenţa unei orchestre care avea nevoie de violoncelişti. Aşa că, după o pauză de treizeci de ani, am redescoperit cîntatul la violoncel, iar acum sînt membră a mai multor orchestre şi grupuri locale. Ei nu mă percep ca pe o „străină“, deşi unii mă mai întreabă despre accentul meu, ci ca pe o violoncelistă, parte a marii familii de muzicieni.

777 21 xmas concert 1 jpg jpeg

Cînd am sosit la prima repetiţie cu Wirral Community Orchestra, nu ştiam pe nimeni, dar, în timp ce îmi aranjam tacticoasă violoncelul şi suportul de note, un domn foarte în vîrstă s-a recomandat a fi bibliotecarul orchestrei şi mi-a prezentat organizarea orchestrei cu care cînta la violă de vreo 50 de ani. Jeremy avea aproape 90 de ani, era fost profesor de latină, pe care o studiase la Oxford, un adevărat lingvist care a ştiut imediat să mi spună „Bună ziua“ în română. Împreună cu soţia lui, fuseseră în croazieră pe Dunăre şi îşi aminteau de România cu o plăcere sinceră. Chiar îşi notase cuvintele unui colind românesc pe care îl auzise la televizor în cursul unei transmisiuni duplex de Crăciun, pe care m-a rugat să i le traduc. Jeremy s-a stins la începutul lui 2018, şi m-am gîndit să-i spunem rămas-bun din partea prietenilor lui din orchestră printr-un moment muzical în cadrul serviciului religios de după înmormîntare. Cînd am început să cîntăm în memoria lui o „Sarabandă“ de Bach, ne-am dat seama că biserica era absolut plină, aproape două sute de oameni aşezaţi în linişte pe bănci, emoţionaţi pînă la lacrimi, rude, prieteni şi foşti colegi ai lui Jeremy, despre care am aflat atunci că fusese director al celei mai prestigioase şcoli locale.

Cînd, în septembrie, am început practica profesorală ca studentă într-o şcoală pentru copii cu dizabilităţi severe, m-am gîndit că ei s-ar bucura să asculte muzică live, mai ales în contextul de austeritate actual, în care bugetul şcolilor este din ce în ce mai redus de guvernul britanic, iar orele de muzică sînt aproape desfiinţate. Aşa că am format un trio cu prietenii mei Pam, la vioară, şi Matt, la pian, şi le-am prezentat copiilor un concert de Crăciun, în care s-au putut implica şi ei prin cîntarea de colinde tradiţionale englezeşti. Unul dintre elevii mei, aflat pe spectrul autistic, chiar a cîntat la pian în faţa întregii şcoli. Ca profesoară, m-am simţit foarte mîndră. Ca grup de muzicieni, am fost fericiţi că am reuşit să facem ceva special for the kids.

Nu ştiu de ce alte întorsături de situaţie voi mai avea parte în viitor. În mod sigur, Brexit-ul ne va da tuturor viaţa peste cap, dar, cel puţin pînă acum, am învăţat că, oricît de multe şi dese ar fi „dezintegrările“, reintegrarea poate avea loc, mai ales dacă există şi un violoncel alături de noi, metaforic sau nu. 

Carmina Francis este profesoară la Liverpool.

Foto: wikimedia commons

pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.