Audierile lui Mark Zuckerberg în Congresul american au produs vîlvă în întreaga lume. Un spectacol „viral“, compus din senatori, întrebări, răspunsuri, comentarii, uimiri, statistici și dezvăluiri, spectacol care s-a încheiat cu un spor de notorietate și de avere pentru dl Zuckerberg, cu cîteva urecheli cordiale, cu niscaiva reguli de implementat în utilizarea datelor și cam atît. Așteptările publicului ca această audiere să producă mari revelații despre „subteranele“ Internetului și noi reguli de protecție a „consumatorului“ de Internet s-au evaporat odată cu plecarea celui audiat din sala Congresului.

Au circulat, pe diverse site-uri și în media, cîteva comentarii interesante despre vinovăția sau nevinovăția fondatorului Facebook, despre „inocența“ congresmenilor, despre interesele SUA şi ale Europei în gestionarea rețelelor de socializare. În marginea lor, rămîn încă o serie de întrebări și teme de reflecție.

Nu se înțelege de ce abia acum Congresul american a resimțit rețelele de socializare ca pe un pericol public. De ani întregi, Internetul și căile lui de comunicare au născut revoluții sau le-au aplanat, au „instrumentat“ traficul de arme şi de ființe umane, au răspîndit informații false, cu efecte dramatice, despre personaje importante sau anonime, adulți sau adolescenți, au făcut loc unei „comunicări“ riscante, contribuind la formarea unor grupuri extremiste, respectiv la racolarea unor tineri descumpăniți. De ce ar fi mai îngrijorătoare posibila implicare a Rusiei în alegerile americane decît vulnerabilitatea a milioane de copii, adolescenți, tineri în fața dialogului dintr-odată deschis cu lumea întreagă?

Sînt oare chiar atît de inocenți congresmenii americani? Abia acum au aflat de „profiluri false“ sau de intenții malefice ascunse în paginile de Facebook sau că Zuckerberg are monopolul asupra rețelelor de socializare? E de mirare căci au văzut și ei, ca și noi, asasinate anunțate în filmulețe devenite virale, „jocuri“ care îndeamnă la sinucideri, adolescenți care își plănuiesc atentate în școli prin mesaje amenințătoare etc. Cred doar că aveau nevoie de acest spectacol pentru a-i convinge pe fanii comunicării internautice că libertatea de exprimare și de expunere vine la pachet cu riscuri și că e nevoie de reglementări. Asta, în cel mai bun caz. În cel mai rău, e vorba doar de o luptă politică, desfășurată pe deasupra intereselor comune, de zi cu zi, ale cetățenilor planetei.

Spun o banalitate: Facebook-ul e o lume nouă. Cu regulile ei de funcționare, implicite și explicite. În afara unor reglementări de bun-simț, pe care orice stat trebuie să le impună companiei, protecția utilizatorilor depinde în mare măsură de ei înșiși. Copiii au reguli, de mici, pentru intrarea în lumea reală: nu traversează strada singuri pînă la vîrsta la care pot percepe pericolele și știu să respecte normele de trafic, nu intră în conversații cu străinii, nu leagă prietenii la întîmplare, nu intră în case private singuri, nu acceptă invitații la petreceri neadecvate vîrstei și experienței lor. Ei bine, copiii și tinerii de azi vor trebui învățați și cu regulile de „conviețuire“ în lumea virtuală, la fel de plină de primejdii ca și cea reală. Pentru asta nu e suficient să le interzicem telefonul mobil sau tableta. Cînd vîrsta și preocupările lor cer utilizarea Internetului, a rețelelor de socializare, atunci prezența adulților devine indispensabilă: așa cum la cinci ani i-am învățat să traverseze strada, la zece îi învățăm cum să „traverseze“ site-urile, mesajele, tentațiile de pe Internet. Așa cum i-am învățat de mici să nu deschidă ușa străinilor, la vremea adolescenței îi învățăm să n-o deschidă pe cea virtuală necunoscuților etc.

Pe scurt, „scandalul Facebook pare relevant doar în măsura în care personajele aflatele de ambele părți ale baricadei, creatori de site-uri și utilizatori, sînt gata să își asume răspunderea pentru rolul pe care îl au în dezvoltarea Internetului ca instrument benefic sau dimpotrivă. Sîntem toți acolo, în măruntaiele virtuale, fie că avem pagină personală sau nu, așa că am face bine să lăsăm deoparte iritările superficiale și spectacolele inutile. Avem de învățat, noi și copiii noștri, cum să ne folosim discernămîntul și puterea de a ne proteja în lumea virtuală, așa cum am învățat să ne protejăm în lumea reală. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: flickr