Tentații de pieton desuet

Publicat în Dilema Veche nr. 909 din 9 – 15 septembrie 2021
Zizi și neantul jpeg

Dintotdeauna am fost pieton. Dacă ar fi să aparțin unei categorii, din perspectiva asta, a felului în care înaintez dintr-un loc în altul, în mod sigur în cea a pietonilor m-aș integra. Nu numai pentru că nu știu să conduc, ci pentru că mă simt în largul meu aici.

Da, merg și cu bicicleta. Dar nu simt că aș aparține nici categoriei bicicliștilor în mod real. Nu sînt destul de îndrăzneață încît să merg pe carosabil, nu sînt destul de sportivă și de vitezomană. Da, pot da din pedale și înainta, cu precauție, printre oameni. Dar asta nu mă face neapărat biciclistă. Ci un pieton care înaintează, temporar, pe bicicletă.

Poate pentru că așa am apucat să mă deplasez în copilărie. Așa știam eu că se poate ajunge dintr-un loc în altul. E drept că și respectivele locuri erau la walking distance unul față de celălalt. Casa bunicilor mei față de apartamentul nostru. Școala mea față de casa bunicilor. Părea că lumea era așezată în așa fel încît eu să pot ajunge unde am nevoie pe jos. Ba chiar respectivele drumuri erau presărate cu locuri plăcute și miraculoase, ca să nu te plictisești pe ele.

Existau mereu spații inițiatice în drumurile astea. Unele erau ale tentațiilor, te simțeai ca-n „Scufița Roșie“, amenințată mereu de cîte un lup virtual care te pîndește din tufișuri în timp ce culegi floricele și e gata să te abată de la calea cea dreaptă. De pildă, în drumul nostru, nu departe de Șura Mare, unde se afla capătul troleibuzelor 82 și 87, era un cinematograf. Cred că se chema „Progresul“. Acum nu mai există. Mereu aciram să văd un film acolo. Ai mei mă duceau în general la „Doina“, în centru, și le ocoleau pe cele de cartier. Eu urmăream cu jind afișele și mi se părea suprema chestie să pot intra acolo. Odată am văzut afișul cu Mașa și Ursul. Nu era, desigur, Masha and the Bear din zilele de acum. Cred că era un film sovietic, nici nu mai știu dacă era cu actori sau de desene animate. Cert e că l-am convins pe tatăl meu să mă ducă. Cred că eram singurii, oricum printre puținii din sală, pe la orele 17-18. Experiența m-a marcat profund: țin minte ca prin ceață sala și groaza pe care o simțeam odată cu Mașa cînd, dacă îmi aduc bine aminte, se strecurase în coșul ursului ca să scape de la el.

Cum, la fel, ispite erau și cofetăriile de cartier, în special cea de lîngă biserică, după Șura Mare și înainte de Bacovia, căci așa aveam onoarea să se numească stația mea (casa memorială a poetului nu era departe). Acolo doar pe tatăl meu îl puteam convinge să cumpere tortulețele în culori nefirești, mov sau verzi, și de forme mult prea bine delimitate ca să mai aibă ceva natural în ele, care se găseau acolo. Pe mine nu mă deranjau lucurile astea, pentru mine erau, asemenea cinematografului „Progresul“, fructul interzis pentru un copil de care părinții lui aveau prea multă grijă (și asta nu e un reproș, ci o constatare). Le cumpăram mereu, de cîte ori treceam cu tatăl meu pe acolo. Cînd ajungeam acasă, mama avea mereu aceeași replică, evident critică, la adresa lor. Iar eu aceeași plăcere perversă, vorba vine, cînd le simțeam gustul excesiv de însiropat.

Tot pe acolo ne aștepta cu ispitele ei și Tutungeria, unde tatăl meu, fumător învederat, trebuia să se oprească mai de fiecare dată. Sigur că acum acest „trebuia“ sună sinistru. Atunci eu eram doar un copil care habar n-avea de toate consecințele dezastruoase ale fumatului. Nici măcar ale fumului pe care îl inhalam eu cînd stăteam pe lîngă tatăl meu ori pe lîngă bunica mea. Nu le prea trecea multora prin gînd că mi-ar putea sau ne-ar putea face rău. Totuși, mama și bunicul le atrăgeau atenția să fumeze mai puțin sau deloc. Dar, cumva, epoca îi încuraja. Nu se făcea nici un fel de educație împotriva fumatului, să fumezi era un gest aproape reflex, era ca și cum ai mînca un sandviș sau ai bea apă. Mai tîrziu, fumau destule și destui dintre colegele și colegii mei, aveau chiar teorii fermecătoare legate de asta. Avem prietene care-mi spuneau cum își compun ele pozele de femmes fatales cu țigările în mînă, cum le dă asta încredere. Și prieteni care-mi vorbeau, prin facultate, despre mitul „țigării de după“, despre cît de cool (nu exista cuvîntul în sine pe atunci, doar accepțiunea lui) ești în momentul ăla. N-am vrut să sune atît de critic, doar că, din nefericire, nici tatăl meu, nici bunica mea nu au sfîrșit-o bine și din cauza fumatului.

Dar Tutungeria nu era numai locul de unde se puteau cumpăra țigări. Era tărîmul tuturor posibilităților. Am mai scris despre asta, dar sînt în continuare fascinată de tutungerii. De altfel, tatăl meu mereu spunea că, dacă am fi trăit într-o altfel de societate, i-ar fi plăcut să fie patron de tutungerie. Acolo se găseau și foarte micile jucării de cauciuc, oameni, animale, personaje din cărți și desene animate, pe care le colecționam. Eram mereu interesată să văd ce noutăți au mai primit. Acolo se vindea și celebra „Lavandă“, cam singurul parfum neaoș, care știu că, mai tîrziu, spre sfîrșitul epocii ceaușiste, a fost înlocuit de mult mai puțin interesantul „Lăcrămioare de pădure“.

Dar va mai urma.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.