Tăcerea

Publicat în Dilema Veche nr. 851 din 30 iulie - 5 august 2020
Zizi și neantul jpeg

Cu trecerea timpului, de tot mai multe ori, sînt mai puține de spus. Unele nu sînt pur și simplu importante. Altele se subînțeleg. În sfîrșit, există o categorie de lucruri esențiale despre care e greu să vorbești.

Și, după o vîrstă, pentru unii dintre noi cel puțin, prezența celorlalți poate fi și altfel simțită. Apropierea de ei poate fi și altfel trăită. Nu la fel de zgomotos ca pînă atunci: poți sta în preajma cuiva fără să faci nimic și legătura dintre tine și acea persoană să fie chiar mai puternică.

În familia mea, bărbații știau să tacă. Bunicul meu era un taciturn. Cînd eram mică de tot, preșcolară, aproape habar n-aveam că vorbește vreodată. De parcă toate vorbele erau la bunica mea, care le turuia încontinuu, și nu mai rămăseseră și pentru bunicul meu. Sau le luase ea pe toate, de-a lungul timpului și de la el, și le însușise.

Căci bunicul meu părea că n-avea suficientă nevoie de ele. Poate că nu-i mai prea foloseau: puteai doar să faci ce era de făcut fără să și spui mereu… De altfel, vorbitul îmi părea pe atunci un apanaj al celor din interior: cînd ieșeai în curte, nu-i mai vedeai, în general, rostul. Și cum bunica mea avea monopolul interiorului…

Bunicul meu doar acționa. Făcea piața, uda florile, deretica prin curte, magazie și pivniță, repara ce era de reparat. Mă lua de la școală. De fapt, mă aștepta în fiecare seară la „Șincai“, în fața Parcului Tineretului, pînă unde veneam cu fetele, pe jos. Tot pe jos continuam drumul împreună, prin parc: practic, mă traversa parcul, care, la căderea întunericului, devenea amenințător. Aveam mereu același drum: bunicul meu înainta, cu paltonul lui negru, basca cu găurele și servieta uriașă pe spate, într-o parte. Eu, vioaie, după el, mulțumită că nu trebuia să vorbim. Aveam, slavă Domnului, gîndurile mele, îmi reiteram în minte diverse scene de la școală, în special cele cu băieții de care îmi plăcea. Și mi le comentam în engleză, era limba gîndurilor. Bunicul meu se uita pe jos și mereu găsea ceva. A găsit odată un portofel cu destui bani, pe care l-a înapoiat proprietarului, altădată un inel, pe care l-a dăruit bunicii mele, și o broșă în formă de șoricel, pe care mi-a dat-o mie. După modelul lui, umblam și eu cu ochii-n pămînt, zgîiți la spațiul dintre dalele colorate, doar-doar mi-o surîde și mie norocul.

O dată doar mi-a cîntat niște cîntece deocheate de prin tinerețea lui de la Cîmpulung. Am fost fascinată de ele, deși n-am înțeles (și nici nu erau) mare lucru. La petrecerile de familie, bunicul îi spunea bunicii, după vreo zece minute: „Hai, dragă, să mergem…”.

Tatăl meu era cel de-al doilea taciturn. Cu mine n-a fost deloc și-i sînt recunoscătoare pentru asta: aproape ca-n basme, în puținii ani pe care i-am petrecut împreună (pînă la 16 ai mei), m-a învățat aproape tot ce trebuia. A petrecut o grămadă de timp explicîndu-mi și învățîndu-mă ce și cum, în special în anii adolescenței. Pînă-n ziua de azi aplic ce mi-a dezvăluit el atunci: de la cum se spală cireșele pînă la cum să nu-i faci altuia ce nici ție nu-ți place.

Dar nu cu toată lumea era atît de locvace. Cu alții era, dimpotrivă, taciturn de-a dreptul. Nu numai că nu voia să participe la evenimente de familie, dar nici să vină în vacanțe. Iar în rarele ocazii cînd o făcea, își petrecea destul timp ascultînd ce spuneau alții, privind și cugetînd. Intervenea rar, cînd era cazul, cu cîte o replică de duh, nu cea la care te-ai fi așteptat. Nu dădea nici el, la fel ca și bunicul meu, mulți bani pe aparențe, și-i țin minte (de altfel, o și am) cămașa neagră cu dungi roșii pe care o purta ades, precum și trenciul larg și kaki, bun în toate ocaziile. Ce avea de spus spunea altfel, în ce scria sau în filmele lui. Ori în discuțiile tête-à-tête cu apropiații.

Ei au fost și au rămas modelele mele. Dacă cele feminine au primat pînă la o anumită vîrstă, se pare că cele masculine au intrat în vigoare în a doua jumătate a vieții. Încep să-i înțeleg tot mai mult pe bunicul și pe tatăl meu cu tăcerile lor deloc ostile, ci dimpotrivă, de cele mai multe ori afectuoase. Și chiar salvatoare: atunci cînd a murit tatăl meu, bunicul meu s-a înființat, pur și simplu, la noi acasă, s-a dus în bucătărie și ne-a spălat vasele, mie și mamei. Apoi ne-a gătit. A făcut asta zile de-a rîndul, ba chiar săptămîni. Pînă a văzut că ne-am pus pe picioare. Cînd eram deja adultă și mergeam să-l văd, aproape zilnic, pe bunicul meu, mă așezam lîngă el în patul cu cuvertură roșie și stăteam. Stăteam amîndoi alături, un timp. La fel cum, în copilărie, stăteam la masa infinit de lungă vizavi de tatăl meu și desenam în timp ce el scria.

La sfîrșit, îi arătam ce am desenat. La fel cum, după un timp, și bunicul meu și cu mine ne ridicam și făceam cot la cot cartofi prăjiți foarte groși, dar și gustoși.

Astăzi tac și eu destul, fără să mă fi obligat cineva. Sper să reușesc să am tăceri și împreună cu fiul meu. Să avem tăcerile noastre în care, oricît de clișeistic ar suna, să „ne spunem totul”. Sau, mă rog, măcar tot ce contează.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.