În orice piață ar merge, Osaka n-ar vinde masiv. Tot Serena. Indecența, gura spartă, minciuna, incriminarea celuilalt, hărțuirea autorității, stîrnirea publicului mahalagiu, toate astea merg în piață. Sper că știți întîmplarea de la US Open. Finala. Osaka o hamsie japoneză de 20 de ani contra rechinului Serena, cu palmares infinit. Merge jocul. E nervoasă Serena. Nu simte jocul. Nu i intră mingile. Și uite așa, nervi. Antrenorul din tribune îi face semn. Te ții? Arbitrul vede. Unii arbitri închid ochii la semne din astea. Arbitrul Ramos nu. Penalizează Serena. Avea voie s-o facă. Serena nu pare lovită. Dar nu se simte bine. Pierde. Și apoi rupe racheta. Și-a rupt norocul. Criză de nervi. Jocul merge în gol pentru ea. Hamsia noastră lovește, o egalează. Atît i-a trebuit. Urlete, sare rechinul pe arbitru: hoțule, sînt femeie, femeie, de asta mă ataci. Hoțule. Sar arbitrii din tribune. Se uită la rechin cu multă, multă înțelegere. Ce să facă? Arbitrul de scaun avea dreptate. Serena sare: mincinosule, corectezi? Nu, nu! Serena rămîne nebună. Rechinul mușcă. Mușcă. Pierde. Pierde. Pierde. Oftică. În final, își îmbrățișează adversara. Dar sare la arbitru: hoțule! Hoțule. Spectatorii fluieră. Osaka, Osaka era cîștigătoare! Înfrîntă de public, de Serena. Plînge Osaka, plînge. Plînsul acela face toți banii. Să-l vedeți. Își plînge de milă, plînge de fericire. E campioană la 20 de ani. Discurs de primire a premiului. Fiara e ca tancul. Și continuă în conferința de presă. Gargara cu femeia, cu discriminarea, că practicile neortodoxe trebuie legalizate. Presa umilă se dă cu Serena. Publicul-turmă și el. Serena triumfă. În ciuda oricăror evidențe. În ciuda arbitrului, a autorității. Gura mare vinde marfa. Mahalaua e ca-n oboarele bucureștene. Osaka replică: îmi pare rău că a ieșit așa. Cum, Osaka? Cum, Osaka? Atîta? Modestie. O filozofie de viață. Osaka a mărturisit că Serena i-a fost model în copilărie.