Sarajevo (I) – oraşul

Publicat în Dilema Veche nr. 707 din 7-13 septembrie 2017
Sarajevo (I) – oraşul jpeg

Revelația din călătoria mea prin țările ex-iugoslave din vara aceasta a fost Bosnia, o țară în care nu mi-am dorit neapărat să ajung, deși tînjeam să văd Sarajevo după ce ascultasem o mică parte din poveștile lui Filip Florian, care își petrecuse acolo o lună, într-o rezidență literară, și rămăsese îndrăgostit iremediabil de oraș. De altfel, mi se pare aproape imposibil să nu te îndrăgostești de Sarajevo încă din primele zece minute, doar dacă nu ești cumva fan al turismului de tip butaforie, cu orașe „la cheie“, sau doar dacă nu ești sîrb ori croat, cu oareșce tendințe naționaliste. De pildă, tînărul croat care ne găzduise la Posdrana ne-a sfătuit să nu mergem la Sarajevo pentru că nu avem ce vedea acolo – „e aglomerat și foarte poluat“. Însă el era atît de mîndru de Croația lui natală, de insulele și lagunele ei pe care se bazează, de altfel, aproape întreaga economie a țării, încît nu l-am luat în seamă. Ce „să vezi“ în Bosnia-Herțegovina? Un loc suspendat în timp, de fapt în mai multe timpuri suprapuse care, deși se leagă între ele, în istorie, sînt atît de diferite – cel al lui Herzog, al Marelui Duce și al Imperiului austro-ungar (moneda oficială este și acum marca convertibilă, KM), timpul pașalîcului și al stăpînirii otomane, cel al comunismului lui Tito și, cel mai recent, timpul războiului din Bosnia, care a lăsat urmele cele mai vizibile. Ce să „vezi“ în Sarajevo? Un oraș cu case albe, cu acoperișuri roșii, cocoțate pe munte, același munte de unde lunetiștii sîrbi au tras la liber în oamenii de pe străzi, în timpul asediului care a durat de trei ori mai mult decît asediul Stalingradului, același munte împînzit astăzi de cimitire – 10.000 de morți, printre care 1.500 de copii – și, totuși, un oraș cu totul special care reușește să-și păstreze identitatea, cu un mix de culturi cum nu mai întîlnești altundeva în Europa de Est.

Doar două sute și ceva de kilometri de la Split, pe care i-am parcurs în vreo patru ore, cu ochii pe harta de pe telefon, studiind cum toate hărțile acestor țări ex-iugoslave se îmbină ca într-un puzzle, întrebîndu-mă ce poate face Bosnia cu biata ei fîșie de 20 de kilometri de la Marea Adriatică și gîndindu-mă la ce ar mai fi utile granițele, într-o lume ideală. Două sute și ceva de kilometri pe un drum pustiu care șerpuiește printre munții bosnieci, spectaculoși și diferiți de munții noștri și chiar de munții Serbiei, colțuroși și verzi deopotrivă, cu lacuri de un albastru ireal, cu cele mai slabe și murdare oi pe care le-am văzut vreodată, oi rahitice. Două sute de kilometri printr-o țară ce pare nelocuită. La un moment dat, în vîrful unui deal, se termină asfaltul. Coborîm din mașină, sîntem în mijlocul unei sălbăticii absolute, o vulpe traversează drumul fără să-i pese de nimic, în înaltul cerului vedem planînd un vultur. Apoi, cînd apar primele sate, alcătuite din cîteva case și o moschee, dar și primele babe care cară donițe cu apă și seamănă perfect cu babele noastre, ne dăm seama că ne apropiem de o oareșce civilizație. Drumul devine județean, apoi național, se aglomerează treptat, pe marginea lui sînt bannere care anunțul festivalul de film din august de la Sarajevo, în sfîrșit se vede și orașul și aproape imediat ne pomenim bară la bară pe străzile lui periferice, ne amintim ce a spus tînărul croat despre aglomerație, ne claxonează mașini care cu siguranță au prins războiul bosniac.

Strada unde se afla garsoniera pe care am rezervat-o pe Booking nu există. De fapt, există, însă nu este o stradă pe care să poți intra cu mașina, e o stradă în trepte. Ne învîrtim în jurul ei, nu avem unde să lăsăm mașina, evităm să sunăm gazda, pentru că roaming-ul costă aici cît nu face. Pînă la urmă ne sună un băiat care ne turuie într-o engleză din care nu pricepem nimic. Apoi ne sună o fată, iubita lui, iar engleza ei e ceva mai acceptabilă. Ne-au văzut de două ori trecînd cu mașina, ne așteaptă în capătul străzii. În vreme ce băiatul rezolvă cu parcarea, într-un garaj minuscul din apropiere, fata îmi povestește despre Sarajevo. Nu și-ar dori să trăiască în altă parte, este cel mai frumos oraș din lume, are aici tot ce îi trebuie, atît liniște, cît și distracție, doar cînd i se face dor de mare dă o fugă pînă în Muntenegru, care e aproape, în nici un caz în Croația, e nesimțit de scumpă. În timp ce fata îmi vorbește, fumez o țigară și mă uit cum apune soarele peste toate acele străduțe în pantă, care îmi amintesc de străzile din Sinaia, de pe Furnica, peste casele cu acoperișuri roșii și mici grădini inundate de verdeață, cu garduri pe care lîncezesc pisici, la modul în care cade lumina, o lumină de miere, aproape o lumină de toamnă, deși sîntem abia în iulie, acea lumină de crepuscul în care orașul Sarajevo pare unul nemuritor. Da, e atît de multă pace aici, de ce să-ți dorești să trăiești în altă parte?

Aceeași atmosferă de tihnă o întîlnim și în centrul orașului. Dacă Belgradul e exuberant, erupe, Sarajevo e mai degrabă setat pe modul chill. Întrebăm unde e bazarul și ne dăm seama că e, de fapt, aproape peste tot, o țesătură de străduțe, pasaje, ganguri, printre gherete și coșmelii, te învîrți în cerc, senzația e una de amețeală plăcută, reconfortantă, caști gura la te miri ce, pînă te pomenești în curtea umbroasă a unei moschei, toate drumurile duc acolo, apa fîntînii susură ca-n poveștile Șeherezadei, bărbați și femei se roagă separat, în tăcere, turiști se odihnesc pe băncuțe de piatră, ai putea să-ți petreci aici o după-amiază întreagă, cu o carte în mînă, în liniște, fără să aparții nici unei religii, nici unei dogme, doar ție însuți. Străzile bazarului ar trebui să fie împărțite pe bresle, însă nu se mai păstrează o ordine anume, se vînd alandala șaluri, baticuri, alămuri, ibrice, cărți, însemne ale fostului regim comunist, narghilele, magneți. Însă nu obiectele te fascinează, ci negustorii, oamenii care par că n-au nici o treabă, așteaptă în fața prăvăliilor, pe cîte un scăunel de lemn, le mai vine în vizită cîte un prieten, mai beau cîte un ceai din acela turcesc, parfumat și roșiatic, în pahare mici, se uită la lume, cască, zîmbesc, oftează. Cîrciumile sînt și ele amestecate – cafenele și ceainării în care nu se consumă alcool, în schimb se joacă table și se fumează „lula“ (narghilea), mici restaurante unde localnicii se îndoapă cu cevapi (un soi de mici, mult mai aromați ca ai noștri, într-o lipie caldă) și beau ayran, alături de wine bar-uri cu vinuri și servire sofisticate, pub-uri cu cîteva mese afară, unde poți bea un single malt, la un preț nesperat. Și lumea e amestecată, femei cu văl, în grupuri gureșe, mai multe generații, femei fără văl, găști vesele de tineri, bătrîni cu tabieturi de seară, turiști. Se vorbește mult, dar nu tare, se rîde mult, dar nu zgomotos, euforia balcanică se îmbină perfect cu sobrietatea musulmană, unii sînt amețiți, alții treji. Te gîndești că, într-un astfel de oraș, oricine își găsește locul, fără să-i deranjeze pe ceilalți, și parcă așa a fost dintotdeauna. Ororile recente prin care a trecut ți se par implauzibile, ai crede că fac parte dintr-o distopie sau o realitate paralelă, dacă n-ai vedea clădirile cu urme de gloanțe. Tot ce simți acum este un oraș viu, lipsit de orice fel de ipocrizie. Și mai simți un soi de solidaritate între locuitorii săi, un soi de „ce-a fost a fost, viața asta merită trăită atît cît ne-a mai rămas din ea“.

Ca la un consemn, cînd umbrele serii încep să se lase, se aprind „lulele“, starea devine una contemplativă, orașul se învăluie treptat într un fum subțire, albăstrui. Tragi aer în piept și simți cele o mie de mirosuri, cu cele mai subtile nuanțe (Sarajevo este pe departe orașul care miroase cel mai bine din cîte mi-a fost dat să văd și să amușin) – cafea, vanilie, lavandă, lămîie, kebab, burek, mentă, coajă de portocală, mosc, pîine caldă. Ești rupt de realitate, ești în altă parte.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.