Săptămîna Nobel – cîteva impresii la cald

Corina NEGREA
Publicat în Dilema Veche nr. 567 din 24-30 decembrie 2014
Săptămîna Nobel – cîteva impresii la cald jpeg

Evenimentele încadrate generic, la Stockholm, în Săptămîna Nobel sînt, an de an, aceleaşi. Există un protocol peste care nu se trece nici cînd vine vorba de ceremonia decernării premiilor, nici de repetiţiile care o preced ori de banchetul care urmează ceremoniei. Ştii, aşadar, cam la ce să te aştepţi. Cu toate astea, în fiecare an există ceva care face diferenţa. Ceea ce e imprevizibil, ceea ce poate surprinde ţine de oameni, de laureaţii înşişi, fiecare dintre ei personalităţi unice, cu un mod personal de a interacţiona cu cei din jur.  

Săptămîna Nobel începe în 6 decembrie, cînd are loc prima dintre conferinţele de presă ale laureaţilor, şi anume cea a laureatului Premiului Nobel pentru literatură, găzduită de Academia Suedeză. Anul acesta, laureatul a fost scriitorul francez Patrick Modiano, un favorit al Comitetului Nobel, dar, aparent, nu şi al ziariştilor, care, spre deosebire de ce s-a întîmplat în ultimii ani, de data asta n-au fost prea numeroşi la acest eveniment. Am văzut un Patrick Modiano care încă nu se obişnuise cu postura de laureat Nobel şi cu atenţia care i s-a acordat din octombrie încoace, de cînd s-a anunţat că el este cîştigătorul. E mai degrabă un solitar, un scriitor pentru care actul creaţiei e aproape o corvoadă: „Două-trei ore pe zi, două-trei ore extenuante!“ – după cum însuşi a afirmat. „Nu pot scrie mai mult, sînt pur şi simplu extenuat! Pentru că una e să imaginezi şi alta e să aşterni pe hîrtie.“

Două ore mai tîrziu, în aceeaşi zi – întîlnirea cu laureaţii Premiului Nobel pentru medicină sau fiziologie, trioul norvegiano-britanic May-Britt, Edvard Moser şi John O’Keefe la conferinţa de presă care, tot conform tradiţiei, se ţine la Institutul Karolinska, în amfiteatrul numit Nobel Forum. Un trio de savanţi responsabili pentru descoperirea aşa-numitelor grid cells şi place cells – să le spunem, foarte generic, neuroni de spaţialitate şi de locaţie, „un adevărat GPS al creierului“, cum îşi motiva alegerea Adunarea Nobel a Institutului Karolinska. A fost o întîlnire mai degrabă relaxată, aş spune, lipsită de detalii ştiinţifice ori foarte tehnice, mai degrabă o bună ocazie de a-şi povesti, fiecare dintre ei, paşii făcuţi în cercetările lor. O recunoaştere care pentru John O’Keefe, cel puţin, vine după mai mult de 40 de ani de la momentul publicării primei lucrări în care anunţa descoperirea. La acel moment fusese întîmpinată cu foarte mult scepticism, după cum a povestit: „Nimeni n-a crezut atunci că era bine ceea ce făceam, foarte puţini chiar dintre cei din domeniul meu mi-au acordat, atunci, credit pentru cercetări.“  

Dincolo de faptul că Premiul pentru medicină de anul acesta pune în lumina reflectoarelor un domeniu de cercetare fabulos şi încă prea puţin explorat, dar cu un imens potenţial – anume cel al neuroştiinţelor –, aş spune că este încă un exemplu pentru ce înseamnă curiozitatea şi perseverenţa, dar şi şansa de a întîlni „omul potrivit“. A fost mai întîi nevoie ca cei trei să se întîlnească pentru a face performanţă într-un domeniu atît de specializat. Edvard Moser vede în O’Keefe mult mai mult decît un mentor: el ar fi „un om fără de care n-am fi realizat nimic din ceea ce ne-a adus astăzi aici, de la care am învăţat cel mai mult decît de la oricine altcineva şi decît oricînd în cele trei luni cît am stat în laboratorul lui. Pentru un post-doctorat, trei luni nu înseamnă nimic, dar n-am învăţat niciodată mai mult şi mai bine decît am făcut-o în acest răstimp alături de John, care ne-a oferit totul: laboratorul său, cunoştinţele sale, sfaturile şi girul său ştiinţific.“  

Revenim la Săptămîna Nobel şi ajungem la ziua de 7 decembrie, care înseamnă conferinţa de presă comună a laureaţilor Premiilor Nobel pentru chimie, fizică şi economie, la Academia Regală Suedeză de Ştiinţe. Şapte în total anul acesta – un german, doi americani, trei japonezi şi un francez –, prezenţi la conferinţa de presă doar şase, cel mai în vîrstă dintre ei, japonezul Isamu Akasaki, absent din motive personale, dar laureat, alături de conaţionalii săi Hiroshi Amano şi Shuji Nakamura, al Premiului Nobel pentru fizică pentru descoperirea LED-urilor cu lumină albastră. Mai exact, a tehnologiei de obţinere a semiconductorilor care stau la baza fabricării acestor LED-uri, pusă la punct acum 20 de ani şi care, deşi revoluţionară, avea să fie întîmpinată, la momentul obţinerii ei, cu rezerve teribile, după cum avea să povestească Shuji Nakamura. Acelaşi care spunea, cu o sinceritate dezarmantă: „N-am avut un model pe care să-l urmez pentru că eu a trebuit să fac totul singur. Dorinţa mea cea mai mare a fost să fac un doctorat – iar pentru asta am plecat în Statele Unite. Pentru că, la momentul acela, aveam doar un masterat, n-am putut fi decît tehnician într-un laborator, eram cel care spăla eprubetele şi vasele de laborator.“ Lecţia pe care a învăţat-o de aici? „Să crezi în tine însuţi. Să ai aşa o mare încredere în forţele tale şi să-ţi doreşti aşa de mult să realizezi ce ţi-ai propus, încît să ai răbdarea să treci peste toate obstacolele şi să nu te laşi descurajat de îndoiala celorlalţi.“ Un mesaj asemănător cu cel transmis de Eric Betzig, laureat, alături de Stefan Hell şi William Moerner, al Premiului pentru chimie pe 2014, pentru care „fiecare obstacol, fiecare problemă ascund o oportunitate“ şi care spunea, cu ocazia discursului public ţinut la Universitatea din Stockholm, din data de 8 decembrie, că îşi datorează „în mare parte succesul, şi faptului că sînt un pesimist înnăscut şi că am văzut în fiecare piedică o problemă ce trebuia rezolvată“. O mărturisire a faptului că drumul spre succes este presărat cu nenumărate obstacole (care uneori par de netrecut) şi cu scepticismul colegilor de breaslă, care nu de puţine ori poate fi descurajant.

Concluzia ar fi: ce contează este, întîi de toate, pasiunea. Apoi perseverenţa şi încrederea în forţele proprii; mai puţin important, deşi nu lipsit de importanţă, e locul de unde vii – iar aici, Stefan Hell are propria poveste. Născut în România, la Arad, în 1962, într-o familie de etnici germani, Stefan Hell emigrează, la vîrsta de 15 ani, împreună cu familia, în Germania. „N-a fost uşor deloc“, îmi spunea în scurtul interviu acordat la Stockholm, „emigrasem din România, deci prezentam un risc social foarte mare pentru sistemul social din Germania. Dar ne asumasem şi noi toate riscurile, iar asta este foarte important, să pleci pregătit pentru orice şi să nu-ţi abandonezi idealurile. Germania mi-a oferit mediul educaţional şi ştiinţific în care să mă dezvolt şi n-a mai contat de unde veneam.“ Dovada? Stefan Hell este astăzi cetăţean german, directorul Institutului „Max Plank“ pentru Chimie Biofizică din Göttingen şi şef de departament în cadrul puternicului Centru German de Cercetări în domeniul Cancerului, din Heidelberg. Dar şi el a avut de înfruntat scepticismul mediului ştiinţific „aşezat“ şi conservator din Germania. În schimb, ideile sale ştiinţifice avangardiste, la acel moment, dar mai ales nonconformiste, referitoare la microscopia de fluorescenţă, aveau să fie îmbrăţişate de unul dintre profesorii de la Universitatea din Turku, cel care avea să-i ofere, de altfel, şi o poziţie de cercetător în echipa sa; o şedere fructuoasă, pentru că în anul 2000 demonstra concret, practic, funcţionalitatea tehnicii sale cu adevărat revoluţionare: concret, Stefan Hell punea pe roate o tehnică microscopică de observare care, combinată cu descoperirile colaureaţilor săi Eric Betzig şi William Moerner, fac posibilă observarea în timp real a proceselor care au loc la nivel celular. Iar aici, clipul rulat de Stefan Hell la conferinţa publică pe care, la rîndul său, a ţinut-o la Universitatea din Stockholm, şi în care se vedea modul în care se realizau sinapsele dintre neuroni în timp real, a fost absolut fascinant!

Şi pentru că am adus vorba, ziua de 8 decembrie este ziua în care Aula Magna a Universităţii din Stockholm găzduieşte conferinţele publice ale laureaţilor Premiilor pentru chimie, fizică şi economie ai fiecărui an – cea a laureaţilor Premiului pentru medicină sau fiziologie are loc în data de 7 decembrie, la orele prînzului, în Aula Medica a Institutului Karolinska, iar cea a laureatului pentru literatură – la amiaza aceleiaşi zile de 7 decembrie, dar la Academia Suedeză. 

Conferinţele publice din Stockholm, ţinute, cu doar cîteva excepţii, în fiecare an, din 1901 încoace, încheie, practic, întîlnirile laureaţilor cu presa, din Săptămîna Nobel. Doar BBC îi mai reuneşte pe toţi, la masa rotundă televizată, intitulată Nobel minds, o discuţie pe teme ştiinţifice şi impactul societal al cercetărilor şi descoperirilor ştiinţifice. Un demers jurnalistic, alături de tot ceea ce se întîmplă, mediatic vorbind, în această perioadă la Stockholm, demn de toată admiraţia, absolut necesar şi binevenit într-o societate altfel expusă la subiecte ştiinţifice şi care beneficiază din plin şi conştient de tot ce înseamnă progres tehnologic.  

Alfred Nobel este un brand. Cînd spui Suedia, spui şi Alfred Nobel, dar şi Premiile Nobel, de care suedezii sînt mîndri fără emfază şi asumat într-un mod firesc, natural. La fel cum şi norvegienii se mîndresc că Premiile Nobel pentru Pace se înmînează la Oslo, printr-o decizie testamentară, încă neelucidată, a lui Alfred Nobel, un admirator, se pare, al societăţii norvegiene de la 1800, pe care o vedea „mai democratică şi mai pacifistă“ decît cea suedeză. La Oslo însă nu se organizează o Săptămînă Nobel; nu sînt marcate decît ziua de 9 decembrie, rezervată conferinţei de presă pe care o găzduieşte Institutul Nobel norvegian, şi ziua de 10 decembrie, a ceremoniei. Anul acesta, Premiul Nobel pentru Pace s-a acordat, după cum se ştie, pakistanezei Malala Yousafzai şi indianului Kailash Satyarthi. Ea – cea mai tînără laureată a unui Premiu Nobel din întreaga istorie de 113 ani a acestor distincţii şi care, în octombrie 2012, a fost împuşcată de un luptător taliban pentru că a susţinut dreptul copiilor, dar mai ales al fetelor, de a merge la şcoală. El – un fost inginer electronist, astăzi în vîrstă de 60 de ani, care, în 1980, înfiinţa organizaţia Bachpan Bachao Andolan, al cărei scop era salvarea copiilor exploataţi sexual, a celor folosiţi drept forţă de muncă, a copiilor-soldaţi; o organizaţie care, în cei peste 30 de ani de existenţă, a acordat asistenţă pentru 83.000 de copii supuşi la felurite abuzuri.  

„Viziunea noastră“, spunea Satyarthi în discursul rostit la ceremonia de decernare de la Primăria din Oslo, „a fost ca cei pe care îi ajutăm să scape, şi cei care ajung la şcoală şi care apoi capătă o pregătire, aceia să devină un fel de ambasadori, de lideri şi de pionieri pentru alţi copii. Colegii mei din India, cei cu care lucrez şi care eliberează, la rîndul lor, astăzi, copii, sînt foşti copii ţinuţi în sclavie sau care erau trimişi să muncească. Unii dintre ei chiar au fost traficaţi, vînduţi şi cumpăraţi – dar acum sînt liberi! Iar fetele… fetele au devenit campioane şi pioniere în eliberarea altor fete! Şi daţi-mi voie să vă spun că sînt mult mai eficiente decît mine sau decît colegii mei, pentru că fetele, femeile sînt foarte puternice! Puterea moralei lor este extraordinară!“ Iar exemplul cel mai bun este chiar cel al Malalei Yousafzai, pe care Kailash Satyarthi a adoptat-o, simbolic, şi pe care astăzi toată lumea o admiră pentru curajul pe care mulţi oameni mari, adulţi, nu l-au avut: acela de a lupta, chiar riscîndu-şi viaţa, pentru dreptul fetelor de a merge la şcoală. Asta, într-o societate în care fetele sînt descurajate să înveţe, în care fetele sînt măritate de la vîrsta adolescenţei şi în care, din păcate, „sînt aşa de multe femei a căror viaţă s-a scurs între cei patru pereţi ai casei, care n-au fost decît soţii, mame, surori şi care n-au avut niciodată şansa de a spune «merit să fiu cunoscută şi ca femeie, sînt femeie, am şi această altă identitate!... » Cei care ne refuză nouă, fetelor, dreptul la educaţie (care, de fapt, refuză dreptul la educaţie în general), sînt cei care ar trebui să înveţe ce spune islamul şi să fie ei înşişi educaţi!“, afirma Malala în conferinţa de presă. Nobelul pentru Pace de anul acesta e poate unul dintre cele mai meritate. Asta dacă un premiu, fie el şi Nobel, poate fi o mulţumire pentru un om care şi-a văzut, la modul cel mai propriu, moartea cu ochii. Şi nu cred să fi asistat la Oslo, în ultimii şapte ani, la discursuri aşa de necosmetizate.

Corina Negrea este realizator de emisiuni de ştiinţă la Radio România Cultural. De 16 ani este corespondentul special al Societăţii Române de Radiodifuziune pentru Săptămîna Nobel. 

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.