Săpînţa... după douăzeci de ani

Publicat în Dilema Veche nr. 407 din 1-7 decembrie 2011
Săpînţa    după douăzeci de ani jpeg

Cimitirul Vesel este un spaţiu dăruit cu o aură specială – pare a se balansa mereu într-un fragil echilibru, pe limita dintre firesc şi absurd. Este un spaţiu în care poziţionarea în raport cu fatidica dispariţie este descompusă şi recompusă. Toate acestea într-un cimitir de ţară: dincolo de gard – cruci albastre, pictate, scrise, curate, ordonate în jurul bisericii. În această imagine, referinţa filozofică şi gestul dramatic nu-şi au locul. Devin subit şi, aparent inexplicabil, străine ori preţioase chiar dacă, oriunde altundeva, ar acoperi mai toate discursurile despre moarte şi memorie. Locul acesta este mai aproape de figura lui Ivan Turbincă decît, după cum citeam deunăzi într-o prezentare turistică, de credinţa în nemurire a dacilor. 

Iar înţelesuri există. Parte din acestea îşi datorează substanţa unei frapante schimbări de registru. Aceeaşi temă – moartea –, odată trecută într-o altă intonaţie, dispare ca element central sau ameninţare implacabilă. Rămîne doar ca întîmplare, final de povestire.

Am întîlnit tot o schimbare de registru în cripta capucinilor de sub biserica Santa Maria della Concezione din Roma. Aici osemintele celor vremelnic îngropaţi sînt recuperate şi montate în stranii compoziţii devenind fie un soi de basorelief, fie mobilier de cult sau aparent banale accesorii de interior. Moartea devine furnizor de materie primă (cu nimic mai presus decît lemnul, piatra ori metalul) şi, în orice caz, agent activ al trecerii într-un alt fel de prezenţă concretă, palpabilă. Individul care va fi fost cîndva în carne şi oase rămîne însă absent chiar dacă fizic, parţial prezent. Dispare ca identitate, dispare ca individualitate, rămîne simplu fragment, piesă componentă. Aici, tema morţii, chiar dacă atipic expusă, îşi păstrează aura obsedantă. „Am fost şi noi ca voi, veţi fi şi voi ca noi“ („Noi eravamo quello che voi siete, e quello che noi siamo voi sarete“) stă scris într-una din nişele capucinilor. Moartea este confirmată ca fatalitate!

La Săpînţa, individul rămîne unic şi după trecerea dincolo, imposibil a fi separat de istorisirea propriei vieţi. Moartea capătă ipostaze simpatice care-i atomizează consistenţa tenebroasă. În definitiv, se poate trăi cu ea alături!

Cred, însă, că importantă este trăsătura comună pe care o au cele două spaţii: în contextul existenţei unui bun cîntar pentru cumpănirea lucrurilor, atunci cînd credinţa devine profundă certitudine şi nu doar gest ori mimică, atunci şi doar atunci această schimbare de registru este incapabilă de necuviinţă.

Farmecul acestui loc este legat tocmai de capacitatea de a păstra lucrurile în proporţiile obişnuite, cu un subtil joc al sensurilor şi accentelor. Nici o nuanţă nu devine fundal, nici o linie nu devine subliniere, nici un sunet nu devine semnal. Acest joc al detaliilor, al mărunţişurilor, aparent abordate în registru lejer, dar fixînd un subiect fundamental, este evident în chiar denumirea locului – Cimitirul Vesel! Departe este acest „vesel“ de rîsul detaşat, după cum departe este de zîmbetul ironic. Cele două implică asumare, revendică o anumită poziţie tranşantă în raport cu propria dispariţie. Cele două implică atitudine şi o abordare în notă serioasă, grea, a lucrurilor. Acest „vesel“ este însă uşor, nu obligă, nu epuizează, nu necesită explicaţii, argumente şi referinţe. Astfel, Cimitirul Vesel nu reprezintă o experienţă fundamentală, nu are o încărcătură ţintită a răsturna convingeri.

Am ajuns să vizitez Cimitirul Vesel (cît de nelalocul lui şi totuşi, deocamdată adevărat, este acest „a vizita“) pentru prima dată cu vreo 20 de ani în urmă. Mi-a rămas în minte imaginea unui ţintirim de ţară cu cruci albastre şi epitafuri nostime. Printre ele, mai într-o parte, se ridica silueta unei biserici.

Anul acesta mi-a fost dat să revin la Săpînţa. Uliţa de ţară, pe jumătate asfaltată, se desfăşoară ca şi altădată prin faţa cimitirului, înghesuită pe-o parte de maşini şi autocare parcate iar de cealaltă parte – tarabe şi dughene cu „suveniruri“. Straie populare, linguri, oale, săbii din lemn, pistoale din plastic. Imitaţii la scară ale crucilor din cimitir. Numai bune pentru a fi luate acasă şi aşezate în sufragerie. Aglomeraţie şi agitaţie... Cine nu găseşte loc de parcare, poate opri mai încolo, pe un drum de pămînt, pe lîngă gard...

În cimitir, aceeaşi aglomeraţie, aceeaşi agitaţie: turişti cu aparate de fotografiat şi cruci albastre. Cele din urmă, mult mai multe decît îmi aminteam. Seamănă una cu cealaltă ca două picături de apă. Pînă şi epitafurile au ajuns să sune la fel. Diferă doar numele celui dispărut şi anii între care va fi făcut umbră pămîntului. Nu s-au asumat riscuri artistice. Simpla şi directa imitare a celor dintîi cruci făcute de Stan Ioan Pătraş a părut să fie soluţia salvatoare după dispariţia meşterului.

Cu 20 de ani în urmă mă oprisem să citesc aproape toate epitafurile. Fiecare era articulat într-o notă proprie, fiecare istorisea ţintit cîte ceva. Astăzi ajunge să parcurgi cîteva. Te poţi opri atunci cînd încep să sune la fel...

Mai încolo, spre spatele cimitirului, într-o căsuţă cu prispă din lemn frumos cioplit, se poate chiar vedea cum se fac şi astăzi crucile vesele de Săpînţa. Meşterul lucrează, indiferent la turiştii ţinuţi la distanţă de un şnur agăţat de-a curmezişul. Afară, pe prispă, tronează şi dictează tonul vesel asupra întregului cimitir, o boxă audio dată la maxim. Dacă tot este Cimitirul Vesel, atunci să se audă. Să nu lăsăm loc interpretărilor.

Tot de aici, de pe prispa decibelilor veseli, se poate vedea şi biserica. Astăzi este îmbrăcată în schele. Pare a se afla în toiul unor ample lucrări de consolidare. Şi totuşi, ceva s-a schimbat faţă de acum 20 de ani. De atunci reţin doar o siluetă de biserică, o siluetă crescînd din albastrul crucilor. Iată că, astăzi, silueta a căpătat proporţie şi substanţă. Bisericuţa de atunci promite astăzi a deveni catedrală. Turla se ridică groasă şi înaltă, pridvorul larg, nou, proaspăt desfăcut din cofraje este acoperit cu un masiv planşeu ţinut pe grinzi groase. Stîlpii robuşti din beton, încă netencuiţi, mai aveau doi paşi pînă să calce de-a dreptul peste mormîntul „ctitorului“ Stan Ioan Pătraş. Tocmai pentru a nu trece neobservat îndărătul betoanelor, locul a ajuns să fie acum indicat cu o tablă şifonată pe care este mîzgălit numele meşterului...

Cîte s-au schimbat în aceşti 20 de ani! Între crucile de la Săpînţa şi-a făcut loc hohotitul. Veselia a ieşit pe poarta din spate. Totul a devenit „organizat“, totul este ordonat, totul a devenit strident şi mult. Locurile dintre morminte sînt acum alei dalate unde iarba trebuie să ceară învoire pentru a creşte. Mult prea mult albastru, mult prea mult beton, mult prea mult zgomot de la o singură boxă. S-a căutat cosmetizarea în scop turistic a unui ţintirim de ţară. S-a obţinut un mutant în care firescul vesel de altădată a devenit grimasă. Astăzi, odată ajuns în cimitirul de la Săpînţa pe picioarele tale, ţi se impune să fii vesel!

Schimbarea este explicabilă. Tot astăzi, la înmormîntări, se aplaudă şi se fac poze pentru albumul de familie. Prin comparaţie, pînă şi Cimitirul Vesel pare trist. Astăzi, la moaşte ori la apa de Bobotează ajung doar cei capabili de efort fizic intens şi înverşunare de rugbist.

Am uitat parcă să tăcem şi să cumpănim. Trebuie să facem zgomot pentru a ne dovedi că avem o părere şi pentru a le dovedi celorlalţi că este unica valabilă.

Se pendulează între extreme: se rîde în hohote, tare, masculin, ori se zîmbeşte ironic şi detaşat. Cînd sîntem exuberanţi şi infantil optimişti, cînd deznădăjduiţi, văduviţi de orice salvare. Ridicăm biserici noi, multe, mari, pentru a ne dovedi nouă credinţa. Cele vechi rabdă cu tencuiala desfăcută şi umezeală peste fresce... Astăzi, ori facem turism cu sloganuri străvezii, tarabe, suveniruri de duzină importate din China şi drumuri proaste, ori lăsăm locul uitării... Se lucrează în tuşe groase şi culori tari.

Aşadar, acelui Cimitir Vesel de altădată nu-i mai rămăsese decît alternativa adăpostirii la una din extreme. S-a adaptat! Deşi nu ştiu cît de vesel mai este...

Horia Dinulescu este arhitect.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.