Un profesor este filmat de elevii săi în timp ce făcea la catedră, în timpul orei, gesturi incerte, în orice caz inadecvate (se scărpina, se masturba – nu putem ști). Imaginile sînt reluate în cascadă de toate televiziunile și pe toate site-urile de știri. Urmează indignări, vociferări, comentarii nemiloase etc. Profesorul își dă demisia și dispare din spațiul public. Elevii sînt sancționați pentru că au răspîndit imaginile cu pricina pe site-urile de socializare, iar opinia publică e scandalizată de sancționarea lor.

Pe de o parte, ideea de a sancționa elevii pentru ceva ce a devenit o molimă a vieții cotidiene naționale și internaționale – filmatul și „share-uitul“ – pare o ipocrizie în formă „agravantă“: elevii nu au făcut altceva decît ceea ce fac toți adulții din jurul lor, de la profesori la șefi de instituții, de la măcelari la jurnaliști, de la paznici la parlamentari: se filmează toți pe toți, se amuză cu filmulețe indiscrete în cel mai bun caz, obscene în cel mai rău, se toarnă între ei cu ajutorul imaginilor ilegale sau imorale, fac „curățenie“ în propriile ogrăzi cu „flagranturi“ bine regizate etc. Luați-vă răgaz cîteva clipe și analizați un pic spațiul public și „filmulețele“ sau imaginile care se perindă prin el: crime înfiorătoare expuse de mii de ori la ore de maximă audiență, accidente descrise cu detalii însîngerate, abuzuri dezvăluite pînă în cele mai oribile amănunte, dialoguri scabroase între politicieni, secvențe pornografice din casele „vedetelor“ etc. (Chiar de curînd, comentariul cel puțin inadecvat al unui jurnalist referitor la portretul fizic al prim-ministrului a fost dublat insistent cu imagini „sugestive“ și jignitoare din regnul animal, fără nici o cenzură, fără nici o sfială.) Ne turnăm toți pe toți, pe rețelele de socializare, pe telefoanele mobile, în revistele de scandal, în jurnalele de seară, în talk-show-uri ș.a.m.d. Elevii de ce nu ar face-o?

Pe de altă parte, însă, graba cu care mai toate incidentele din școlile românești, incidente deloc neglijabile, este adevărat, ajung în spațiul public, înainte de a ajunge la cei care ar fi putut lua măsuri de corectare a comportamentelor deviante, trebuie să ne pună pe gînduri. Da, știm cu toții, avem în învățămînt dascăli perfect incompatibili cu misiunea pe care o au de îndeplinit: dascăli prost pregătiți, agresivi, inculți, agramați, indiferenți, ignoranți și cîte și mai cîte. Este foarte bine că temele dezbaterii publice despre calitatea învățămîntului românesc pornesc de la cazurile concrete, dezvăluite de jurnaliști sau de actorii implicați. Dar:

 Cred că „filmările cu mobilul“ făcute în timpul orelor nu pot deveni arma principală împotriva erorilor din învățămînt. În orice caz, nu a elevilor. Nu le facem un bine nici lor, nici școlii, în general, dacă le propunem să devină paparazzi, în fața unui gest scandalos, reprobabil, la care nici un copil/tînăr n-ar trebui să asiste.

 A venit de mult timpul să discutăm cu tinerii sau copiii noștri despre responsabilitatea cu care răspîndesc în spațiul public informații, imagini despre cei din jurul lor. Dacă filmezi un dascăl în timp ce se masturbează la catedră ca să duci filmarea la directorul școlii, la părinți, la inspectorate, în scopul cercetării și reglementării situației, asta poate însemna un act civic, curajos, moral. Dacă o faci pentru a te amuza pe YouTube, nu faci decît să te lași contaminat de tot ce este mai toxic în mass-media autohtonă. (Mă întreb, de altfel, și ce s-ar întîmpla dacă, în urma cercetărilor, s-ar descoperi, totuși, că profesorul cu pricina poate fi acuzat mai curînd de mitocănie – pentru că se scărpina în zona inghinală – și nu de perversiune sexuală: bănuiesc că sancțiunile nu ar mai fi aceleași, dar, din păcate, am afla asta prea tîrziu pentru reputația dascălului.)

Reforma în învățămînt este strîns legată de funcționarea regulamentară a autorității morale, ierarhice și profesionale. Dacă îi învățăm de mici pe elevi să le ocolească, să-și rezolve problemele în presa de scandal, nu vom ajuta cu nimic reforma.

Subliniez apăsat: nu de ascunderea adevărului e vorba, e foarte bine că elevii sesizează comportamentele indecente. Ci de felul în care o fac și de scopul urmărit. Are școala probleme? Au copiii noștri probleme cu dascălii? Nu avem încredere în felul în care ministerul și inspectoratele școlare rezolvă abaterile de comportament? Soluția nu este să cerem presei să curețe locul de la catedră. Soluția este să îi obligăm pe cei care au această responsabilitate (directorii, inspectorii, miniștrii) să o facă.

Maria Iordănescu este psiholog.