Primăvara la bloc

Publicat în Dilema Veche nr. 683 din 23-29 martie 2017
Primăvara la bloc jpeg

Cînd e vreme frumoasă, stăm, desigur, cu geamurile deschise. Și locuim, în cea mai mare parte a timpului, la bloc. Mai în fiecare dimineață, o cioară se așază, cloșcă, pe ramura atît de subțire a pomului apărut, deodată, sub geamul meu. „Apărut“ vine vorba, căci el era acolo, evident, dintotdeauna. Doar că în mintea mea neobișnuită încă (!), pare-se, cu schimbarea, el a rămas perpetuu mic. Deși e clar că acum, cu mugurii și ciorile lui, dă buzna spre geamul meu, mai să-l depășească.

În mintea mea, trecerea e o problemă: parcă n-o văd, n-o simt, n-o pot accepta. Cînd m-am mutat aici, sub geam se afla cîinele Albu, care, cu ochii lui pătrunzători și n-aș zice chiar blînzi, bătea pînă la geamul meu. I-am observat, din prima, privirea necîinească și l-am adoptat. Îl hrăneam (și el accepta cu demnitate) și țeseam povești pe seama lui. Cînd a dispărut, doamna Jeni, bona noastră din Republica Moldova, a spus despre el că a plecat să muncească în Spania. Era varianta ei de Paradis: ea-și dorea, de fapt, să plece să muncească în Spania… Pe Albu îl luaseră pur și simplu hingherii.

Nu am reușit să-l salvăm, nici măcar nu ne-am dus la hingheri, eram atît de traumatizați de comunismul din care, în realitate, nu ieșiserăm, încît nu puteam să urmăm nici un soi de procedură. Abia cu cîinele Costică, următorul, am reușit să aplicăm procedurile, dar a fost prea tîrziu. El a fost al doilea cîine demn de sub geamul nostru, galben cu alb de data asta. Dacă Albu era demn și dîrz, Costică era un amestec de demnitate cu blîndețe. În cartier i se spunea Blondu’. Cînd te îndreptai spre el să-i dai ceva de mîncare sau să-l saluți, dădea din coadă cu demnitate, fix atît cît o cereau regulile cîines­co omenești, fără să întreacă măsura. Pe el l-am salvat de la hingheri, am îndeplinit toate procedurile. Chiar mi l-am asumat, am semnat pentru el și l-am plasat într-un adăpost unde să fie îngrijit. Toate astea și pentru că mama mea, cînd nu mai putea aproape nimic, zîmbea totuși cînd îi spuneam că ce nu poate ea mînca ajunge la Costică. Costică îl chema, de altfel, după un cîine pe care ea și unchiul meu îl avuseseră în copilărie.

Cîinele Costică, în ciuda victoriei noastre procedurale, a murit și el, la scurt timp după ce l-am salvat. Între timp, epocile s-au schimbat și cîinii comunitari au devenit o specie tot mai rară. Din spatele blocului nimeni nu te mai privește cu vreo privire nici blîndă, nici pătrunzătoare. Pisicile se mai adună, sporadic, într un cor, și la fel mierlele care-ți fericesc diminețile. Nici vechiul administrator, cel care părea că va fi aici veșnic Administratorul, nu mai e: acum cîțiva ani, o mașină a reușit să-l scoată de pe făgaș.

Serile, însă, oamenii din bloc se simt, direct sau mai puțin direct, ca un freamăt, ca o adiere. Te invadează cîte un miros de țigară și apoi o voce masculină răbufnește: „Cine-i mitocanu’ care fumează în balcon?“ Adulmec, uneori, cîte unul din mirosurile culinare ale copilăriei mele: cel de șnițele sau cartofi prăjiți care sfîrîie în tigăi, de ciuperci care se bălăcesc în cratiță la foc mic, de vinete care se coc spre ars pe plita lor. Chiar de lapte prins. În fiecare seară, cam după 7, o voce feminină ale cărei cuvinte nu le deslușesc declamă o litanie care pare a fi un monolog critic la adresa neamului bărbătesc. Neam întrupat, desigur, în propriu-i bărbat, care, din cînd în cînd, răspunde cu cîte un mormăit placid, uneori a aprobare, alteori a revoltă. Litania ei e critică, dar într-un mod constatativ și trist: nu pare că își propune să schimbe ceva. Ci doar să verse și să repete.

Uneori, pe sub geam trecea fosta mea profă de chimie din generală: o doamnă simpatică și rubicondă. Cînd m-am mutat aici, nu-mi venea să cred că e cu adevărat ea. Nu era o amintire neplăcută, din contra: ea reușise, în clasa a șaptea, să ne predea chimia așa cum ar fi trebuit, într-un fel sau altul, predate toate materiile – cu aplicabilitate practică. Aproape orice ne preda devenea subiectul unui experiment în laboratorul de chimie: cu toții deveniserăm preafericiții posesori ai cîte unui pahar Berzelius, ai unei eprubete și ai unui plic cu permanganat de potasiu. Cu care ne jucam în băile strîmte de bloc, crezîndu-ne Harry Potteri avant la lettre.

În timp, s-a verificat, din aproape-n aproape, că doamna respectivă chiar este fosta mea profă de chimie din generală. Ca atare, am avut onoarea să-mi refac cunoștința cu ea și să mă duc s-o iau de la ea de acasă (la două case mai încolo) ca să mergem împreună la aniversarea clasei noastre.

Glumele, uneori nesărate, ale administratorului nu se mai aud, în realitate, dar mi se mai pare uneori că-mi trec pe la urechi, așa, din zbor. Erau fix glumele pe care te-ai fi așteptat ca un administrator de bloc să le facă, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Iar singurul cîine care a mai rămas prin zonă e unul destul de sărit de pe fix (pentru care, de altfel, hingherii s-au perindat prin zonă): unul corcit cu lup, care sare vioi gardul de la fosta grădiniță, devenită salon de tatuaj.

Foto: I. Popovici

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.