"Să nu-i laşi niciodată pe ceilalţi să vadă că ai probleme, să ţii mereu coada sus şi să bravezi."

Sfatul mamei dvs. denota intelepciune, dragoste de mama pentru copilul ei cit si dorinta ei de a va proteja de "ceilalti" care, nu de putine ori, te lovesc tocmai cind te arati mai vulnerabil .

A "tine coada pe sus" si a brava nu inseamna a nu fi sincer. Eu sint convinsa ca mama dvs. nu va putea da un asemenea sfat, de a nu fi sincera, sau de a proiecta in lume o imagine falsa. Cred mai curind ca "a tine coada pe sus" si "a brava" au fost folosite de catre mama dvs. in sensul de niste "scuturi", un invelis de forma si nu de fond, care ar trebui purtate mai mereu pentru a nu revela slabiciunile sau vulnerabilitatile fata de oricine, fara discernamint.

Cit despre afirmatia din subsol cum ca "sinceritatea nu este neaparat o dovada de inteligenta" as putea adauga ca nici minciuna sau deceptia nu sint. Eu cred cu tarie in sinceritate ca mod de a fi si ca ideal de atins. Nici o prietenie adevarata si nici o relatie umana autentica nu pot exista fara sinceritate. Sinceritatea nu este un "ingredient", ci este insasi substanta, "carnea" unei prietenii.

Sint insa perfect de acord cu faptul ca sinceritatea trebuie dozata "cu subtilitate" daca e posibil in relatiile cu "strainii" sau in altfel de relatii decit cele de prietenie adevarata, "la greu", cum, in mod fericit, o denumiti. Fiecare avem un cerc restrins de prieteni si, daca sintem sociabili din fire, si un cerc de "cunostinte" cu care doar conversam sau facem diverse activitati. Inteligenta si experienta sint cele care ajuta sa faci distinctia intre unii si altii si care "te invata" cind e cazul sa fii sincer si cind nu si cu cine. Si chiar si un om inteligent ca dvs. sau ca altii, s-au putut insela de multe ori (in cazul meu). Si chiar si asa, nu cred ca de vina a fost sinceritatea mea ci doar faptul ca am plasat-o unde nu trebuia.

Nu iti poti trai viata ca un animal in jungla, atent la orice primejdie si suspectind pe oricine ca iti va fringe gitul intr-un moment de neatentie. Eu nu pot si nu am a ma plinge prea mult de cei din jur. De obicei atrag si sint atrasa de oameni care-mi seamana macar prin faptul ca sint sinceri. Nu este cazul sa ma "feresc" de ei. A ma feri ar fi ca si cum le-as ascunde tocmai ce pretuiesc mai mult si tocmai ce este mai bun si de valoare in mine. Un om inteligent nu ar face niciodata asa ceva.

Cu prietenie,
Marinela Matei

Stimata doamna,

Va citesc intotdeauna cu mult interes si placere. Nu comentez pentru ca, aproape totdeauna, ca si acum, sint total de acord cu parerile dvs. sau va inteleg perfect viziunea pentru ca fie e si a mea, fie o respect pentru ca e cea buna chiar daca nu o fi si a mea.

Cu articolul de azi ati atins ceva sensibil si in mine si multe dintre intrebarile pe care vi le puneti, mi le pun si mi le-am pus si eu. Ca sa nu mai zic ca am o pritena adevarata (nu doar de conversatii si plimbari) care de 25 de ani aproape imi analizeaza cu nesat performantele in prietenie si conclude de fiecare data ca las mult de dorit. Ea ma iubeste mai departe si nu isi schimba felul generos si saritor de a fi. Ea pare a fi acest ideal la care aspir si eu, prietenul ideal, asa cum il definiti dumneavoastra in articolul curent.

Problema este ca eu, prin natura si deprinderi, sint foarte diferita de prietena mea si stim amindoua acest lucru. De 25 de ani incearca sa ma "schimbe"(nu in totalitate, ca asta ar fi usor, m-ar schimba cu altcineva) dar ar vrea sa adopt felul ei de a gindi. Ea este rigida in pareri si ii lipseste total simtul umorului. Stiu ca astea sint fleacuri pe linga calitatile pe care le dovedeste in prietenie, asa ca nu i le pun pe raboj. Dar asta si alte citeva "detalii" fac ca sa fim in mod dureros si profund incompatibile. De aici pornesc mii de contraziceri si dispute, de aici nu am vorbit zile sau saptamini, de aici nu o data imi vine sa o string de git ( si nu de drag, la nervi) si banuiesc ca asta este reciproc.

Ma intreb de multe ori oare de ce a trebuit sa gasesc acest "diamant" de prietenie aproape ideala insotita de atitea contradictii si dificultati. Si ma gindesc ca viata ofera uneori idealul brut, ca un diamant neslefuit. Si pentru ca nu o data am ignorat ceea ce este important si trainic la oamenii din jurul meu, dind atentie mai curind unor vorbe trecatoare sau unui invelis inselator, probabil ca aceasta prietena « la greu » a mea este cu mine si acum pentru ca viata imi mai ofera inca o sansa sa invat ca prietenia poate avea doar chipul si asemanarea noastra si fiecare este mai aproape sau mai departe de idealul sau. Iar cind esti norocos din fire, ca mine, sa gasesti nu doar o data diamante, ia timp, multe greseli, durere si mintea cea de pe urma uneori ca sa vezi padurea si sa nu te cramponezi de-un pom. Mai stiu ca nici un dar nu vine de pomana ; vine cu un rost si trebuie (ras)platit intotdeauna.

P.S.
Mi-ar fi placut sa fiti prietena mea.
M.M.