Pisici de-o vară

Publicat în Dilema Veche nr. 754 din 2-8 august 2018
Pisici de o vară jpeg

Pisicile nu mi-au spus nimic pînă în urmă cu cîțiva ani. Nu le înțelegeam, nu găseam nici o cale de comunicare, le consideram niște ființe extraterestre. Independența lor mă demoraliza. Cum poți să ții în casă un animal care are o viață cu totul diferită de a ta, care își vede de drumurile ei total diferite de ale tale, cu care practic nu te intersectezi în cei 50 mp decît atunci cînd are ea chef, care „dispare“ atunci cînd ți-e lumea mai dragă? Cu cîinii e cu totul altceva, cîinii răspund, așteaptă, au o loialitate gratuită de care puțini oameni dau dovadă. Dacă mori, cîinii vin și te plîng la mormînt. Pisicile, nu. Cîinii întăresc ideea de prietenie. În schimb, pisicile… ei bine, pisicile te învață cumva că în viața asta te poți aștepta la orice.

Cînd am fost copil, n-am avut pisici. Și nici cîini, de fapt, am avut un cîine pentru o perioadă scurtă de timp. În schimb, am avut un hamster, pe Bambi, și cîțiva pești într-un borcan, dar ăștia chiar nu se pun. Și îmi amintesc și de un iepure, Pufi, pe care îl țineam pe un balcon mizerabil de pe Calea Moșilor. Se comporta exact ca o pisică, aproape că îți torcea în brațe, te lingea pe mîini cu o limbă aspră și mică. Cînd am plecat în vacanță cu părinții mei, la Neptun, l-am lăsat undeva la țară, în grijă unei colege de serviciu a mamei. La întoarcere, nu l-am mai găsit. Colega a spus că l-au mîncat șobolanii din curte. Multă vreme am crezut că l-au mîncat chiar ei, oamenii de la țară, în fond, se făcuse un iepure mare și dolofan. Niciodată n-am aflat adevărul. Mi se pare ciudat acum cît de tare poate să-l marcheze pe un copil prezența și, la un moment dat, dispariția unui animal. Cît de mult contează acel animal în destinul lui „mic“, indiferent dacă e pisică, iepure sau greiere. În momentul în care devenim adulți, legătura asta se pierde, ne asumăm decizii chiar atunci cînd eutanasiem un cîine foarte bătrîn și neputincios. Raportarea la animale e alta, mai responsabilă, dar mai puțin sinceră. Însă pe un copil acel animal „al lui“ îl poate marca pe viață.

Revenind la pisici, în viața de adult. La un moment dat, prietenul meu a adus în garsoniera noastră un motan „de parcare“, care l-a urmat lihnit de foame pînă în scara blocului. Acea pisică roșcată, vag curioasă, capabilă de orice. Era un motan bătrîn, hîrșit, i-am dat niște lapte, l-a lipăit fără grabă și ne-a privit: oare ce au de gînd ăștia cu mine? A rămas doar o noapte. A fost cît se poate de liniștit, nici măcar nu i-am simțit prezența în casă. N-a vrut neapărat să se pună bine cu noi, cred că știa că era doar o haltă cumsecade, un loc unde să-și tragă sufletul, în viața lui de motan, și că trebuia să se bucure de ea. M am trezit, dimineața, la ora 8, cu motanul ăsta pe un braț de canapea, uitîndu-se la mine fix și cu atît de multă expresivitate, încît n-am mai putut să adorm. Mai mult decît atît, în timp ce se holba la mine, trăgea vînturi, cred că de la lapte. Cum o fi să te trezești cu un motan șmecher și bășinos chiar sub nasul tău? Am decis a doua zi că nu era pisica noastră și l am dus înapoi în parcare. A plecat fără să întoarcă capul, fără să ne mulțumească. Atunci mi-am dat seama că viața asta de pisică s-ar putea să fie mult mai interesantă decît a noastră.

Apoi a fost Fiona. Spre deosebire de motanul bășinos, i-am dat chiar și un nume. Era clar o pisică pierdută de cineva, abandonată, care nu se putea adapta vieții de stradă. Era prea sinceră și prea prietenoasă. Și nu știa nimic. Nici măcar nu știa să se spele, vîrfurile urechilor îi erau veșnic murdare. Tot în scara blocului cerșea ea să intre. Era iarnă și frig. Timp de două săptămîni i-am dus boabe și apă, lîngă calorifer, s-a mîngîiat și alintat de picioarele noastre încălțate în bocanci plini de zloată, ca să ne arate cît era recunoscătoare. Pînă cînd surorile Viorica (de la 3 și de la 5), au decretat: Afară cu pisicile jegoase din scara noastră de bloc! Între timp, venise primăvara, ne-am zis că Fiona s-ar fi putut descurca foarte bine și afară. A adormit însă lîngă roată unei mașini, o pisică domestică și calină, fără nici un fel de instincte. Mă întreb oare ce visa draga de ea, prin ce lumi onirice pisicești colinda cînd n-a auzit zgomotul motorului care pornește și roata a transformat-o în preș. Am plîns atunci pentru că n-am luat-o la noi. Iulian mi-a zis: „Mai bine să nu ieși din bloc ca s-o vezi!“ N-am văzut-o, însă finalul tragic al Fionei mă urmărește și acum.

Și încă nu iubeam pisicile. Însă am început să le acord mai multă atenție atunci cînd în curtea părinților mei de la Cîmpina s-a aciuat o pisică bătrînă, cu păr lung și încîlcit și aproape fără nici un dinte în gură. Corcită cu persană, cu o figură diabolică de Mefisto, nici astăzi n-are un nume precis, răspunde la toate – Kitty, Muți, Miți, Mițulina. Pisică spălată în cadă de mine și de mama pentru că mirosea a grajd, probabil unul dintre locurile pe unde își făcuse veacul de cînd fusese abandonată. Ne-a scuipat după ce scăpat din mîinile noastre și s-a urcat pe acoperiș, de unde ne privea cu ranchiună. Veterinarul a spus că e trecută de zece ani și că nu va mai trăi mai mult de un an, avea un carcinom în gură. Trăiește de mai bine de opt ani. Am găzduit-o două ierni la București și atunci am învățat ceea ce înseamnă cu adevărat o pisică. Cum poate să te surprindă în fiecare dimineață cu zeci de miorlăituri pe diferite tonuri, fiecare pentru altceva, cum poate să-ți facă ziua mai bună. Cum poți să nu o înțelegi și totuși s o înțelegi atît de bine. Cum poate să dispară, tu s-o cauți și s-o găsești într-o cutie abandonată, pe raftul cel mai de sus, și nu-ți dai seama cum a putut să se urce pînă acolo, pe pervaz, ascunsă după jaluzele, urmărind vrăbiile de afară, pe burta ta, torcînd și scormonind fericită, atunci cînd te uiți la un film.

În vara asta, mahalaua în care stau s a umplut de pisici cu pui – îi dau un aer tihnit, dacă n-ar fi atît de multe mașini șmechere care demarează în trombă, merg cu o sută la oră pe străduțele din București, doar ca să demonstreze ei, șoferii, ce „motor“ puternic și-au luat (eventual furat) din Germania.

Zilele trecute, la colț, am întîlnit o mamă și șase pui. Unii mîncau de prin pungile de gunoi, alții se ascundeau sub o mașină, unul singur se cățăra pe un munte de pămînt lăsat acolo de cei de la ENEL, cu aerul unuia care se urcă pe Everest. „Uite, ăla e exploratorul!“ – mi-am zis. A doua zi, pe la prînz, bietul explorator era zob în mijlocul străzii, călcat de o mașină. Atunci m-am întrebat: oare de ce aceia care îndrăznesc și sînt curioși sînt, de multe ori, victime sigure? Oare de ce aceia care sînt prietenoși și calini precum Fiona sînt alungați, și cu toate astea nu-și pierd încrederea într-o lume mai bună și continuă să viseze lîngă o roată de mașină care îi extermină? Oare cît de naivi sîntem, de fapt, toți? Cît de adaptați?

Într-o curte din vecini e un cîine bătrîn, un șoricar. Stăpîna lui a plecat definitiv în Anglia și l-a pasat tatălui ei, cu o fundă roșie la gît, ca pe un cadou. În ultimii trei ani, cîinele a stat într-o curte de zece metri pătrați, a mîncat dintr-un bol, a băut apă, s-a uitat la vrăbii, a numărat frunzele care cad, au trecut anotimpurile și n-a scos nici pîs. N-a fost mîngîiat sau plimbat, însă a fost cel mai cuminte cîine pe care l-am întîlnit vreodată. Acum cîteva zile s-a întors stăpîna lui din Anglia într-o vizită, pentru cîteva zile. Cîinele a luat-o razna – suspină, urlă, schelălăie, nu putem dormi din cauza lui. Dar nici nu putem spune nimic, cățelul ăsta trăiește o reală tragedie, de abandon, de recunoaștere, de depersonalizare – cine e stăpînul lui? – și din nou de abandon. Nimeni nu-l bagă în seamă. E un cîine, în fond. Mi-e milă, totuși, de toate aceste animale, dependente, de fapt, de oamenii care sînt cum sînt. Se pare însă că pisicile, pînă la proba contrarie, și-au găsit calea – de multe ori, se pot descurca și singure.

Foto: C. Ştefan

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.