Pe tărîmul mafiei italiene

Publicat în Dilema Veche nr. 761 din 20-26 septembrie 2018
Pe tărîmul mafiei italiene jpeg

Este sfîrșit de august, iar în Lecce, un orășel din sudul Italiei, au loc pregătiri pentru festivalul închinat patronului cetății: Sf. Orontius – primul episcop al orașului. În Piazza Sant’Oronzo a fost ridicată o structură metalică, albă, plină cu beculețe, o reproducere la scară mică și parcă croșetată a unei catedrale.

Pe pavaj, un pictor desenează cu cretă portretul Sfîntului Orontius și diferite scene din viața episcopului. Pe străduțele lăturalnice s-au întins cîteva tarabe, mini-tîrguri, fără o temă anume. Găsești aici de la obiecte vechi, de anticariat, la ceramică, ceasuri, sau tarabe pline cu dulciuri ori fructe uscate. Tîrgurile nu par a avea neapărat un scop turistic. Nu există, de pildă, nici suveniruri Made in China, nici obiecte „tradiționale“. Se vînd, în mare, obiecte de uz casnic, care par mai degrabă destinate locuitorilor decît turiștilor.

Festivalul este deschis, în prima zi, cu o procesiune religioasă, solemnă, în care locuitorii poartă pe umeri statui ale Sfîntului Orontius, procesiune urmată de o slujbă ținută la Catedrala din Lecce.

Odată cu lăsarea întunericului, în piațetă sînt aprinse toate luminile, iar centrul capătă un aer de sărbătoare multicoloră, fără a avea însă nimic ostentativ. Într-un chioșc apar cîțiva muzicieni, toți îmbrăcați la patru ace. Se adună mulțimea, se așteaptă venirea dirijorului și primele acorduri. Nu se știe încă ce muzică este aleasă. Întreb o doamnă dacă vor fi canțonete și-mi vine în minte cîntecul care nu-mi dă pace de zile bune: „Bella Ciao!“ Doamna îmi zîmbește amuzată și-mi spune că nu, nu crede – și că, oricît de vesel ar suna, cîntecul la care fac referire este totuși unul trist, asociat cu mișcarea de rezistență a italienilor din cel de-al Doilea Război Mondial.

În timp ce așteptăm muzica, mă uit la oameni și mă las îmbătată de atmosfera din jur. Unii sînt îmbrăcați de seară, doamne în rochii lungi și elegante, domni în costume, alții, casual, în blugi și tricou. Pe deasupra mulțimii pestrițe zboară și cîteva baloane cu Mickey -Mouse. Deși străzile sînt pline de oameni, nu este nici hărmălaie și nici rost de îmbrînceală. Remarc normalitatea sărbătorii care pare să continue traiul de zi cu zi al orășelului din sudul Italiei. Și simt mușcătura invidiei cînd mă gîndesc la stridentele festivisme care au loc în București.

Concertul începe. O italiancă din fața mea, după ce a așteptat nerăbdătoare vreo 15 minute, pleacă, gesticulînd nițel iritată: „Hai mai sus, aici se cîntă doar clasic“, străzile sînt pline de muzică și trubaduri, așa că ai de unde alege. Puțin mai încolo dai chiar peste un grup de tineri care dansează breakdance – una dintre puținele scene care au contrastat cu imaginea de oraș tradițional și extrem de catolic.

Mă las dusă de mulțime, savurînd ceea ce, pentru localnici, pare a fi ceva obișnuit, dar pentru turiști, un motiv de a-și mări ochii cît cepele, în speranța că vor capta cît mai mult, iar imaginile se vor întipări pentru totdeauna în minte. Și chiar în suflet.

Pe un trotuar, la două tarabe scoase în fața prăvăliilor, doi croitori își așteaptă clienții: îți brodează, la lumina felinarelor, pe loc, numele. Pe batiste, șorțuri de bucătărie, prosoape sau bavețici – clientul alege. Peste tot, magazinele sînt deschise. Mici ateliere de ceramică sau de pictură. Doi artiști, bronzați, pe la 50 de ani, cu părul alb și cămăși desfăcute la piept, dezbat aprins ceva politic, cu cîte o țigară de foi și un pahar de vin în mînă, fiecare în fața propriei dughene. În spatele lor stau tablourile. Încă o dată remarc faptul că nici acestea n-au, de fapt, nimic turistic în ele. Nu găsești imaginile superbelor plaje sau ale ulițelor pietruite, ci mai degrabă artă modernă.

Prin mulțime trec, alături de cîțiva Sfinți Orontius, acoperiți de luminițe, vînzători ambulanți de turtă dulce, baloane sau vată de zahăr.

Pe frontispiciul unei frizerii scrie mare, ca un soi de avertisment dantesc: „Mai di lunedi“ – „Niciodată luni“, un soi de motto al acelui dolce far niente italian, care în sudul Italiei pare aproape palpabil.

22 2 jpg jpeg

Nu doar în Lecce, dar și în celelalte orașe din Puglia, simți, ca turist, lentoarea vieții. Parfumul vechi al clădirilor, care nu sînt nici dărăpănate, dar nici recondiționate, cu ziduri scorojite cît să prindă patina timpului, străduțele înguste, terasele cu cîteva mese pe trotuar, toate par că s-au opus, alături de locuitori, cu ostentație, modernizării și turismului sălbatic. Nu vezi supermarket-uri grandioase sau clădiri ultramoderne, în schimb ești întîmpinat pretutindeni de prăvălii mici, cu firme scrise de mînă, buticuri de croitorie la minut (care îți repară pe loc costume de baie), vezi balcoanele pline de flori sau de rufe, de la care vecinii sporovoiesc vesel sau chiar își fac cumpărăturile de la vînzătorii ambulanți, iar în minte ți se reface un întreg mozaic al imaginilor din vechile filme italiene. Aici timpul pare a se fi oprit în loc.

Deși nu pare că se dau în vînt după turiști, atitudinea italienilor față de străini este una extrem de prietenoasă. Zîmbesc și sînt dornici să te facă să te simți bine, însă nu într-un mod ostentativ. Prietenia italienilor are ceva nobiliar în ea, e ca și cum ți-o oferă, nu o cerșesc. La o terasă, chelnerul, auzind că sîntem din România, ne spune că prietena lui ne este compatrioată și participă la un show TV. Ne propune, așadar, un troc: să intrăm pe site-ul emisiunii, să-i dăm cîte un vot, iar la schimb, el ne va da un rînd de free-shots. După ce ne-am achitat de partea noastră de înțelegere, italianul, fericit, a lăsat sticla întreagă pe masă.

Prin ochii turistului, orășelele din sudul Italiei par mici bule de paradis, iar viața locuitorilor o continuă dolce vita. Inutil să menționez sentimentul care m-a încercat, stînd la o terasă și savurînd un cappuccino: cum ar fi să trăiești acolo pentru totdeauna? În Lecce, locul unde, aveam să aflu că, în urmă cu 35 de ani, într-o seară de Crăciun, a luat ființă una dintre cele mai noi organizații mafiote din Italia, Corona Sacra Unita.

Și mai aveam să aflu că, în spatele imaginii de tihnă și viață fără griji pe care ți-o faci ca turist, în sudul Italiei viața nu este deloc una idilică, fiind de fapt partea Italiei covîrșită de sărăcie extremă, denumită ironic și „Grecia Italiei“. Cum este posibil ca Paradisul din ochii turistului să fie de fapt un Iad economic pentru locuitorii săi?

Pe de o parte, vorbim despre mentalitatea oamenilor, extrem de religioși, extrem de tradiționaliști, extrem de ostili modernizării. Mulți, meseriași din tată în fiu, au mizat pe micile lor afaceri și prăvălii, în detrimentul corporațiilor și industrializării. În zilele noastre însă, copiii lor refuză să mai continue tradiția familiei, preferînd să plece, în nord sau în alte țări. Să facă bani și să aibă o viață diferită de cea a părinților.

Pe de altă parte – și poate cea mai importantă frînă în dezvoltarea economică a sudului – este prezența în zonă a celor mai puternice organizații mafiote. Cosa Nostra, în Sicilia, Camorra, în Napoli, ’Ndrangheta, în Calabria, și mai tînăra Corona Sacra Unita, în Puglia.

Paolo Pinotti, profesor de economie la Universitatea Bocconi din Milano, este de părere că activitățile grupurilor mafiote au contribuit, în timp, la sărăcirea sistematică a sudului. Creșterea criminalității, a corupției, constrîngerea micilor proprietari de afaceri să plătească bani pentru protecție, deturnarea de fonduri, toate au dus la un derapaj atît la nivel economic, cît și social.

„Grupurile de crimă organizată au consecințe profunde asupra economiei, căci pe lîngă costurile sociale și psihologice evidente, rata crescută a criminalității și activitățile ilicite distrug o parte din stocul de capital social și uman, a cărui alocare poate fi denaturată, prin infiltrările organizațiilor criminale în economia publică și în sfera politică. Din perspectivă dinamică, aceste fenomene duc la creșterea riscului și a incertitudinii mediului de afaceri, ceea ce, la rîndul său, poate împiedica procesul de dezvoltare și poate reduce pe termen lung rata de creștere a economiei.“

În plus, în studiul său The Economic Costs of Organized Crime, profesorul face referire la regiunile Puglia și Basilicata, zone care înregistraseră o creștere economică similară cu zonele din nord, înainte de anii ’70, cînd erau încă neatinse de afacerile grupurilor de crimă organizată, dar mai apoi, după ce organizațiile mafiote mari s-au extins în mare parte din sud, depășind Sicilia, Campania și Calabria, această creștere economică s-a deteriorat, ajungîndu-se la o scădere care pare acum de neoprit.

Căci în prezent, în spatele peisajelor, al mării verzi, al plajelor de vis, în spatele tihnei și dulcii vieți pe care o simți ca turist, Italia de sud ascunde de fapt multă sărăcie și mult șomaj. Cifrele estimează că 70% din șomerii din Italia provin din sud, unde, de asemenea, 8,5% din familii se află în stadiul de sărăcie extremă. Adică nu își pot permite bunuri și servicii de bază, care să le asigure un standard de viață acceptabil – conform datelor ISTAT (Istituto Nazionale di Statistica), din 2016.

Cu toate acestea, spiritul italian, vivacitatea și optimismul înving la plecare. Trecînd de la iluzia turistului la realitatea localnicilor, întreb un vînzător dintr-o tutungerie despre situația economică din Lecce și din sudul Italiei, în general. Primesc un zîmbet și o vorbă: „La noi se zice că dacă cei din nord au banii, noi, cei din sud, avem sufletul“.

Foto: S. Giurgeanu

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.