Oraşul e viu, dar e şi vulnerabil

Publicat în Dilema Veche nr. 718 din 23-29 noiembrie 2017
Oraşul e viu, dar e şi vulnerabil jpeg

Mergeţi la o plimbare în centrul Bucureştiului. La sfîrşit de săptămînă, populaţia capitalei se concentrează adesea aici, unde veţi vedea forfotă în Centrul vechi, cupluri care se plimbă de mînă pe marile bulevarde, tineri care stau la terase, oameni ieşiţi la cumpărături, familii cu copii. Oraşul e viu, vă veţi gîndi. Dar dacă vă uitaţi în jur, cu mai multă atenţie, la faţadele clădirilor istorice – multe deja într-o stare avansată de degradare –, la vitrinele goale de pe Magheru, închise din cauza riscului seismic, vă veţi mai da seama şi că oraşul e vulnerabil.

Cu această idee în minte am plecat de la cea mai recentă ediţie a „Intersecţiilor de miercuri”. „Un oraş vulnerabil e un oraş pe cale să îşi piardă istoria”, spune Raluca Trifa, asistent universitar la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”, invitată la dezbatere. Cine mai cunoaşte, astăzi, poveştile caselor vechi, de dinainte de Război, ascunse pe străduţele din centru? Cine mai are grijă de ele? Copiii noştri probabil nu vor mai vedea acest peisaj, rămas din Bucureştiul de la sfîrşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Patrimoniul urban al capitalei este fie demolat încet-încet, uneori ilegal, fie mutilat – casele fiind ori supraetajate, ori îmbrăcate în polistiren şi pierzîndu-şi aspectul iniţial.

Autorităţile oraşului nu par a fi prea atente la aceste lucruri. În perioada de dinainte de 1989, nu am avut un regulament al zonelor istorice protejate. Din anul 2000, acest regulament există, însă e teribil de încîlcit – de pildă, unele dintre cele 98 de zone istorice se suprapun, cu reguli diferite –, şi Primăria nu are, de fapt, un inventar actualizat al tuturor clădirilor, pentru a urmări cu atenţie demolările, consolidările sau modificările de orice fel aduse fiecărui spaţiu în parte.

În acest context, cu ajutorul unor arhitecţi şi voluntari entuziaşti, ARCEN (Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate) şi-a luat misiunea de a realiza un catalog-inventar foarte detaliat şi riguros al zonelor protejate din Capitală, unde se află în jur de 14.500 de clădiri, multe dintre ele valoroase istoric. Început în primăvara acestui an, catalogul a colectat deocamdată date privind doar 6 dintre cele 98 de zone istorice, asociaţia propunîndu-şi să finalizeze totul pînă în 2020, cu ajutorul voluntarilor şi donatorilor ce vor să contribuie la acest proiect (www.catalogbucuresti.info).

Prin catalogul început de ARCEN, organizatorii vor ca, pe lîngă statisticile privind starea clădirilor, să realizeze şi hărţi de risc seismic al oraşului, dar şi să clarifice regulamentele de zonă protejată, stabilind şi un ghid de bune practici, alături de specialişti din domeniul patrimoniului. „Nu ne propunem să nu se mai demoleze nimic”, punctează Edmond Niculuşcă, preşedinte ARCEN. „Regulamentele de protejare vorbesc despre dezvoltarea oraşului. Toate intervenţiile ar trebui să aducă un plus de valoare zonei. E nevoie de construcţii noi, dar în acord cu respectarea peisajului cultural.” Acest lucru nu se întîmplă, însă, întotdeauna. Multe dintre clădirile importante ale capitalei nu au fost îngrijite corespunzător de-a lungul timpului – de pildă, e doar o chestiune de timp pînă cînd Hanul Solacolu, construit în 1859 şi înscris în Lista Monumentelor Istorice a Municipiului Bucureşti, se va prăbuşi. În zona Mîntuleasa, există case cărora li s-au adăugat mansarde de trei etaje, deşi, conform regulamentului actual, nu ai voie să supraetajezi. Iar proprietarii de bună-credinţă care vor să reabiliteze sau să aducă modificări clădirii lor nu ştiu foarte clar ce regulament să urmărească, acolo unde zonele se suprapun, aşa că preferă să nu mai facă nimic. Legea privind protecţia împotriva incendiilor, de pildă, nu respectă legea patrimoniului construit, şi aşa apar inesteticele cutii de gaze de pe faţadele clădirilor, cum e chiar cea a Universităţii Bucureşti, pe partea dinspre Teatrul Naţional.

Nu doar atît, dar nimeni nu a studiat, de pildă, impactul economic şi cultural al închiderii – în 2015, după momentul Colectiv, din pricina riscului seismic – a magazinelor de pe bulevardul Magheru, a cinematografelor Patria, Scala şi Studio, a Librăriei „Mihail Sadoveanu” şi a librăriei CLB de la Coloane. Teatrul Nottara încă funcţionează, în zonă a apărut o nouă Librărie Humanitas, însă multe dintre spaţiile rămase goale sînt mizere, pline de graffitti, iar cele încă deschise au suferit pierderi financiare. Cum privesc asta, oare, turiştii veniţi să ne viziteze capitala? Şi, în afară de asta, deşi au trecut deja doi ani, proprietarii clădirilor cu bulină din zonă încă nu au început consolidarea imobilelor.

În zona Halei Matache nu s-a mai investit nimic timp de zece ani, doar pentru că se tot auzea că va fi demolată. „S-a tăiat oraşul şi s-a distrus o parte din ţesutul istoric valoros, precum şi o comunitate bine închegată de oameni care locuiau acolo. A rezultat o zonă total destructurată, cu multe case în prag de colaps şi clădiri abandonate”, spune Raluca Trifa.

23559693 2031922913491147 1782176052342819657 n jpg jpeg

Certitudinea unui viitor seism

Vulnerabilitatea oraşului nu e dată doar de pierderea istoriei, a arhitecturii valoroase, ci şi de riscul de cutremur. „Avem certitudinea că trăim într-o zonă activă seismic”, spune Matei Sumbasacu, inginer constructor şi preşedinte al Re:Rise – Asociaţia pentru Reducerea Riscului Seismic. „Bucureştiul e un oraş care nu vrea să-şi accepte vulnerabilitatea, nu vrea să se confrunte cu problemele pe care le are şi să încerce să le găsească rezolvarea”, adaugă el. Există deja liste de clădiri vulnerabile – e drept, doar 3000 de clădiri din tot Bucureştiul au fost expertizate tehnic, adică extrem de puţine –, însă nimeni nu vrea să se uite la ele, să recunoască vulnerabilitatea. „Clădirile nu se vindecă”, mai spune Matei Sumbasacu, odată trecute prin unul sau mai multe cutremure mari, odată crăpate, ele se deteriorează în continuare. Multe apartamente din clădirile vechi din centru, cu risc seismic, sînt în prezent închiriate – fie tinerilor bucureşteni, fie, în necunoştinţă de cauză, chiar turiştilor care vin să viziteze Bucureştiul. Iar dacă ne gîndim doar la faptul că însuşi Centrul de Transfuzii Sanguine se află într-o clădire cu risc seismic I, ne dăm seama că, practic, ne forţăm norocul.

Consolidările imobilelor cu risc seismic sînt îngreunate chiar de lege, care, deşi acoperă costul lucrărilor, spune că toţi proprietarii trebuie să fie de acord, iar asta e foarte greu de realizat. În plus, oamenii trebuie să se mute din clădire pe perioada lucrărilor, care durează mai mulţi ani. În fiecare an au fost alocate sume considerabile pentru aceste blocuri, dar, din păcate, maxim 10% din fondurile publice au fost accesate. Şi, cu toate că în martie 2017 a fost propusă modificarea legii respective, în avantajul unui număr mai mare de consolidări, pînă acum nu s-a întîmplat nimic.

Riscurile nu privesc doar clădirile foarte vechi. Blocurile socialiste, din cartierele-dormitor ale capitalei, încep să iasă din garanţia lor de 50 de ani. Chiar şi imobilele noi – pentru care o generaţie întreagă va plăti rate pînă la bătrîneţe – au aceeaşi garanţie. Studiul Băncii Mondiale „Why Do People Die in Earthquakes”, realizat de Charles Kenny în 2009, notează că, în general, indivizii nu iau singuri măsuri de prevenţie sau de asigurare împotriva dezastrelor naturale. Chiar şi în SUA, campaniile de informare privind riscul de dezastre au avut un impact mic. Calitatea construcţiilor e cea mai eficientă măsură de prevenţie a victimelor unui cutremur. Însă, în mod obişnuit, un individ nu are experienţa necesară pentru a-şi da seama cît de bine consolidată e o clădire. Misiunea de protejare rămîne, aşadar, în mîinile constructorilor de imobile şi ale autorităţilor. Acelaşi studiu subliniază însă o legătură strînsă între numărul victimelor la un cutremur şi nivelul perceput al corupţiei dintr-o ţară. Aşadar, un cerc vicios, în care cetăţeanul are cel mai mult de pierdut: în ţările percepute drept anormal de corupte există cele mai multe victime în caz de cutremur.

„În construcţii este cel mai mare nivel de corupţie globală”, spune Matei Sumbasacu, bazîndu-se pe studiul menţionat mai devreme. „Sînt proiecte complexe şi greu de controlat. Asta deoarece repercusiunile neîndeplinirii sarcinilor nu se văd imediat – n-o să pice clădirea chiar acum, şi între timp noul proprietar semnează şi firma îşi ia banii.” Sigur, în ultimii ani, regulamentele de construcţie s-au mai înăsprit, dar riscul rămîne.

Nu insist pe detaliile unui scenariu post-cutremur. Mă gîndesc doar că n-ar trebui să ne luăm după mesajul „Nu te mai preocupa, totul va fi bine”, vizibil pe toţi pereţii capitalei – asta merge în ţările în care administraţia îşi face treaba eficient şi cu bună-credinţă, pentru ca noi să ne putem vedea liniştiţi de micile noastre drame cotidiene. Cum spune Edmond Niculuşcă, „sîntem ultimii martori ai acestui oraş”. Şi, oricît de pesimist sună, s-ar putea să aibă dreptate.

Foto: Alberto Groşescu

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.