Opt zile prin Iran

Iuliana ALEXA
Publicat în Dilema Veche nr. 434 din 7-13 iunie 2012
Opt zile prin Iran jpeg

Oare călătoriile intră la capitolul experienţe de cunoaştere veritabile? Ce anume poţi cunoaşte sau înţelege dintr-o ţară în opt zile? Turismul e o iluzie colectivă de familiaritate sau cel mai mic numitor comun al experienţelor transnaţionale?

Am plecat la Teheran la invitaţia Ambasadei Iranului, ca „să scriu ce văd“. Şi oare suprastimularea aceasta vizuală cu lucruri noi şi minunate nu e o intoxicaţie perfidă, o vrajă ca un coup de foudre din care dispare discernămîntul şi rămîne… adicţia? Pentru că Iranul vine spre tine cu graţii aproape senzuale şi tot mai vrei…

Fiecare dintre noi are o persona de zi cu zi şi cîteva farmece regizate de seară. Aşa e şi ţara asta. La Teheran te impresionează diurn performanţa citadină, construcţiile record, autostrăzile impecabile, parcurile perfecte. Teheran e un oraş al eficienţei. Seara, totul are paiete, iluminatul stradal e intens, viu, din toate unghiurile, în culori diverse şi schimbătoare. Pentru că persanii sînt hipersociabili şi stau mult de vorbă afară, pe poduri, în parcuri, ba chiar în parcări cu ceva verdeaţă, pe iarbă oriunde, spaţiul exterior este personalizat, un fel de living sui-generis. În moscheile şiite se vine nu doar la rugăciune, ci şi la relaxare. Copiii aleargă fără prea multă pietate pe sub barba lui Khomeini la Jamaran (loc în nordul Teheranului unde a locuit imamul) sau la Behesht-e Zahra (moscheea-mormînt a ayatollahului şi a fiului acestuia, tot imam). Femeile stau de vorbă în dosul perdelei verzi care le separă de bărbaţi (separare simbolică, pentru că segregarea fizică nu e atît de strictă la şiiţi ca la alte secte islamice, dar e adevărat că nu e permisă atingerea dintre un bărbat şi o femeie dacă nu sînt înrudiţi).

Oricine trece prin Teheran ar trebui să vadă tezaurul Iranului, găzduit de banca Markazi Jomhouri. Este o experienţă rară, de obicei turiştii nu sînt pur şi simplu invitaţi să vadă bogăţiile lumeşti ale unui stat în alte ţări. Să spunem doar că valoarea însumată a tuturor perlelor, diamantelor, rubinelor sau a altor „deşertăciuni“ adunate încă din perioada dinastiei Savafide e suficientă să cumpere Statele Unite, un detaliu repetat obsesiv de ghidul nostru. Obsesie antiamericană acută? Ce mai contează? Urci înapoi la lumina soarelui din pîntecele întunecat al băncii Markazi bolnav de nevroza regelui Midas.

În Shiraz nu am gustat vinul care îl făcea atît de volubil pe Saadi. Soiurile de struguri de Shiraz se cultivă azi în Australia şi California. Iran e un stat islamic şi consumul de alcool se pedepseşte conform legii. Dar sînt alte lucruri de văzut şi de gustat. Pentru că ieşirea din ţară le pune probleme, iranienii fac turism intern masiv. Îi vezi în grădina Saadie, la mausoleul lui Hafez, la moscheea Atigh sau la cetatea Persepolis. Merg cu copiii de mînă şi se pozează intensiv. Probabil că acest gest ritual le dă iluzia că au făcut ceva notabil, important, că au amintiri. Că au experienţe diverse şi exotice. Sînt veseli, tonici şi zgomotoşi. La Persepolis fetiţele de şcoală generală fac un contrast minunat cu peisajul: pe fundalul prăfos al cetăţii antice vin elevele, îmbrăcate şi îmbrobodite colorat, să înveţe istorie. Persepolis era capitala Imperiului persan din Antichitate, stabilită pe vremea lui Darius I. A fost descoperită la începutul secolului al XX-lea şi dezgropată din nisipul deşertului timp de şapte ani, de către americani. E o structură maiestuoasă, pierdută în deşertul pietros, care mai păstrează porţile vegheate de cai mitici, înaripaţi. Nu trebuie să ai o mare sensibilitate pentru istorie ca să fii impresionat. Structura e enormă, cu sculpturi extraordinar de frumoase şi de detaliate. Pe mari suprafeţe, odinioară, aici erau păduri de cedri. În deşertul pietros în care te afli, asta îţi dă emoţii metafizice.

Vorbesc bine engleză copilele de şcoală şi sînt ahtiate să se pozeze cu oricine nu e persan. Cu doar trei milioane de turişti pe an, orice faţă palidă e de un exotism prea tentant ca să fie ignorată. Am întîlnit aici şi un profesor de engleză încîntat că are cu cine să vorbească despre relaţii amoroase. Pentru un popor cu femei învăluite în negru, iranienii sînt delicios de indiscreţi. Mă întreabă la ce vîrstă ne căsătorim noi, europenii, dacă divorţăm repede, dacă ne recăsătorim. Copiii te întreabă dacă eşti creştin şi dacă nu vrei să treci la islam. Nu există subiect incorect politic pentru persanii ăştia curioşi.

Pentru că feminitatea e tabuizată în Iran, băieţii o remarcă pe orice femeie de altă naţie cu o viteză dublă. Şi sînt la fel de dezinhibaţi în a se uita după femei. Poate pentru că în islam hijab-ul este o declaraţie politică antiseducţie şi nu se poate trăi fără aşa ceva. Dar seducţia îşi găseşte modurile subtile de expresie în Iran, ba chiar devine mai abilă. Femeile învaţă să privească altfel, au gene care par să se fi alungit genetic în decursul cîtorva generaţii, drept compensaţie la ascunderea altor părţi ale corpului. Zîmbesc larg cu dinţii lor albiţi impecabil sau gesticulează senzual cu degetele lungi şi manichiura perfectă. Cînd ţi se aduce un ceai, cazi în contemplaţie.

Mi-ar fi plăcut să ajung la Tabriz sau Yazd, ultima zonă unde cultul lui Zoroastru se mai practică. Dar am fost în Esfahan ca în Arcadia. Un oraş frumos şi verde, cu multe poduri vechi unde, evident, persanii merg să stea la taclale. Podul celor 33 de arcade are un aer enigmatic pe seară, luminat din nişe, de dedesubt. Vocea imamului acoperă pentru două ore claxoanele din Esfahan. Sînt fermecată. La moscheea Jameh sau la Chehel Sotoun mi-am dorit să fi studiat Artele, pentru că experienţa amatoare, subiectivă, de turist e frustrantă. Trebuie să ai anumite unelte ca să poţi „digera“ cerebral nişte stimuli. De-aia detest eu turismul abrutizant prin care se bifează cîte un loc, pe care îl uiţi în următoarea jumătate de oră. Tot aşa cum nu mănînci caviar contra cronometru şi la fiecare masă, locurile frumoase trebuie ingerate metodic.

Trebuie ca emoţia estetică să fie dublată de cea intelectuală, altfel ai senzaţia că pierzi enorm din ceea ce vezi. E atît de frumos orice perete, că rămîi cu gura căscată. Complexul Stendhal e o realitate, poţi să te sminteşti de ciudă că nu poţi integra total ceva atît de minunat… Pentru că aici diversitatea îţi vine de hac. Există atîta jubilaţie pentru detaliul dantelat, încît privirea cere îndurare. Iei o pauză şi-ţi cobori ochii către tînărul acela cu blugii strîmţi pe fund, care sparge seminţe. E odihnitor…

Iuliana Alexa este redactor-şef la revista Psychologies.

Foto: I. Alexa

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.