Am învățat multe de la trufia ei. Ea știa că perfecțiunea există. Și m-a chinuit cu ea. Uite ce s-a întîmplat. Mi-am anulat cardul. Nu importă de ce. Prostia mea. Psihanaliza fie cu mine. Am anulat, deci. Și am anunțat telefonic. Și mi s-a tăiat cardul în două. Și gata, așteptam unul nou. Și au trecut zilele. Mărturisesc că nu-mi păsa. N-am avut chior pe card. Dar, ca idee, într-o zi m am dus. Gata cardul? Nu e gata! Ați primit SMS? Nu. Păi, așteptați. Sistemul e perfect! Și a trecut săptămîna. Nimic. Iar mă duc. Același scenariu cu sistemul și perfecțiunea. Fata nici nu se uită. Dom’le, nu mai veniți la bancă. Vine SMS. Dar nu vine, ce fac? Vine! Și vin și a treia oară perfect înțepat. Fata la fel. Perfecțiunea vine, vine sistemul în trei zile. Doamnă, spun, au trecut de 30 de ori trei zile. Cum vine? De ce sînteți așa perfectă? Nu merge sistemul. Cum, dom’le, mă jigniți? Fata o lua direct. Ea era sistemul. Ea! Ea! O jignisem pe ea. M-am înfuriat, îngrozit. Îi spun să verifice iar istoria. Îi invoc pe frații ei de birou. Ce credeți? Frații de birou confirmă. Eu fusesem de multișor acolo. Sistemul fusese înfrînt. Mă văzuseră oamenii. Ea o ținea cu sistemul. Abia după vreo lună, sistemul conspiră, mă cheamă. Îmi dă cardul. A treia zi de apoi, ANAF îmi pune poprire pe cont. Iar cu Perfecta. Îi duc hîrtia că am plătit vineri seară. Dom’le, așteptați pînă luni la prînz, sistemul nu mai funcționează, vă dați seama! Și sistemul perfect zice din nou prin SMS: contul e liber, puteți să-l folosiți. Trecuse un sfert de oră? Perfecțiunea există pe dracu’. E chestie mai mișto să te îndoiești că el e perfect. Dai omului sentiment, certitudini.