În Grădina Botanică au înflorit irișii. Trandafirii mai au puțin și sparg și ei bobocii. Calendule, nu-mă-uita și cîrciumărese modeste mărginesc aleile. În zona numită „Grădina bunicii“ cineva plantează răsaduri de legume. O grămadă de păsări necunoscute cîntă cu hărnicie. În dimineața asta clară de mai, puful de la populos tremuloides mi-a umflat capul și ochii pentru prima oară în viața mea.

Dar n-are nimic, totul se poate ascunde sub o pereche de ochelari de soare, afară e frumos, pot să văd (dacă-mi ridic pleoapele cu degetul) rațe pe lacul mic și tulbure, ba chiar țestoase care se încălzesc la soare.

Grădina e plină de cei care au vrut să respire alt aer și să-și bucure un pic ochii. E plină mai ales de părinți și copii. Ne oprim să bem o cafea și să lenevim puțin în liniște pe mica terasă umbrită a unei cafenele. O singură masă e ocupată; două fete cu părul roz beau latte și discută intens ceva. Nu vi s-a întîmplat ca, de multe ori, să vă așezați undeva unde e aproape gol și imediat locul ăla să se umple de lume? Mie da, de multe ori; probabil că de aia mă mîndresc interior că aș fi un soi de talisman norocos al patronilor de cîrciumă sau de magazin. Aduc clienți prin cine știe ce vibrație misterioasă.

Am adus și de data asta. Locul s-a umplut aproape instantaneu de părinți și copii. Iar din acest punct am devenit iar spectator.

„Mihnea, unde ești, mă, Mihnea?!! Horia, nu sări de acolo, Horia! Horia, o să cazi. Nu-l împinge pe Mihnea! Nu băga mîinile acolo, că-ți cumpăr imediat și ție… Horia, nu! Mihnea, nu!“ O mamă excedată e peste tot prin cafeneaua aia. Aleargă de la tejghea, de unde aduce la masă prăjitură și suc, pînă la ieșirea din terasă, unde Mihnea nu știu ce a descoperit. Stă cu un ochi (și cu gura) pe Horia, care vrea să sară de pe un soi de platformă înălțată de ciment. Între timp, Mih­nea reușește să-l împingă pe frate-său, ăla cade, se julește și urlă cu o gură pătată de jur-împrejur de ceea ce pare a fi înghețată cu ciocolată.

Mama e îmbrăcată într-un soi de uniformă pe care o văd și la alte mame din jur. Pantaloni trei-sferturi cu multe buzunare de-a dreapta și de-a stînga, părul strîns într-un conci din care au sărit șuvițe exasperate. Pe spate i-a crescut un rucsac mititel în care are chestii de primă necesitate. De acolo ies batiste de hîrtie, tricouri de schimb, sticle de apă. În mîini cară trotinete, puști cu laser, super-roboți pătrățoși și alte născocenii SF din plastic colorat. Toate personajele din Avengers îi atîrnă din buzunarele alea, din rucsac și de mîini. O super-femeie.

Mihnea și Horia nu pot sta locului. Se duc la masă, iau o gură de prăjitură și se întorc la alergat cu gura plină. Horia îmi tușește în cafea. O tuse din aia de grădiniță, pe care o bănuiesc a fi teribil de molipsitoare. De fapt, cred că toți copiii de pe mica terasă tușesc. Căci pe lîngă Mihnea și Horia a apărut, din altă familie, și Iancu. Ia uite, zic, s-a revărsat aici tot manualul de istorie de clasa a cincea, iar eu m-am nimerit în tranșeele unui război al „nu“-urilor.

Iancu are o cască imensă de biciclist pe cap. E roșie, strălucitoare, el e tare mititel și seamănă cu o ciupercă de desene animate. Are parte de același tratament: „Iancu, nu fă aia, nu fă ailaltă. Iancu, nu!“ Maică-sa seamănă picătură cu mama lui Mihnea și a lui Horia. Parcă are cearcănele mai adînci un pic. Sînt și tați prin jur și, clișeistic îndeajuns, par a fi mai relaxați. Unul a venit cu fiică sa, leit Pippi Șosețica. I-a cumpărat fetei o înghețată sub formă de ursuleț. Fetița e dezamăgită: „E prea mică!“ Taică-su zîmbește senin peste capetele tuturor.

Între timp, Horia sau Mihnea a reușit iar să cadă zdravăn. S-a lungit tot pe pietriș și urlă sfîșietor. Capul meu umflat pulsează incontrolabil. O să pocnească numaidecît și o să umplu terasa cu bucăți cleioase de creier.

Mama îi strînge urgent pe Mihnea, pe Horia și pe toți Avenger-ii împrăștiați pe jos. Din buzunarul pantalonului iese capul unui personaj cu solzi verzi. Se îndepărtează pe alee într-o învălmășeală de trotinete și roți ajutătoare. Aud din ce în ce mai slab: Mihnea, nu, Horia, nu, o tuse și un plîns înecat. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.