O expediţie (I) – Gărîna, fără festival, şi o bere locală

Publicat în Dilema Veche nr. 696 din 22-28 iunie 2017
O expediţie (I) – Gărîna, fără festival, şi o bere locală jpeg

Anul trecut, am lucrat împreună cu Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată) la prima cărticică de bandă desenată din seria „Dincolo de orizont“, un proiect WWF România, în care un băiețel de la oraș rătăcește pe colinele Transilvaniei și descoperă podișul Hîrtibaciului, o arie protejată „Natura 2000“. Printre altele, scopul acestui proiect este împrietenirea cu natura a acelor copii care văd animale sălbatice doar pe Animal Planet și își imaginează că o vacă e mov, o educație ecologică și, nu în ultimul rînd, o invitație la o călătorie reală prin rezervațiile naturale din România. Nu mi-a fost ușor să scriu scenariul benzii desenate pentru că eu însămi nu fusesem niciodată în locurile pe care trebuia să le descriu. Însă anul acesta, pentru a doua carte, cea despre Banatul Montan în care se continuă aventurile lui Luca „dincolo de orizont“, am pornit împreună cu Ciubi, Oana și Mara de la WWF într-o călătorie de documentare. Eu am numit-o, de fapt, o expediție, pentru că m-am simțit ca în copilărie, atunci cînd visam să-i urmez pe Cireșari în Peștera Neagră sau la Castelul fetei în alb. Acea expediție de care n-am avut parte aproape niciodată, fiindcă vacanțele noastre erau standard – un sejur la mare, la Neptun, și unul la munte, pe clasica Vale a Prahovei, iar taberele erau destul de statice și de plicticoase. În cele patru zile care mi s-au părut vreo șapte, am dormit în fiecare noapte într un alt loc, ne-am trezit în zori, am străbătut în lung și în lat județul Caraș-Severin cu o mașină de teren, pe drumuri imposibile, am coborît din munți la Dunăre, am fost pe urmele zimbrilor care și-au recăpătat libertatea în Munții Țarcului.

Drumul care urcă în serpentine din șoseaua națională spre Gărîna era complet pustiu, te așteptai ca oricînd să-ți iasă în cale din pădure vreo căprioară sau vreo vulpe. Am încercat să mi-l imaginez cum ar arăta în timpul festivalului la care n-am ajuns niciodată, plin de mașini și de rulotiști, însă n-am reușit. Senzația pe care ți-o dă este că deja ești departe de orice, deși Reșița e doar la 30 și ceva de kilometri. Pînă la Brebu Nou nu mai treci prin nici un alt sat. Totuși, la un moment dat, vedem un ins cu o alură de hipster care coboară senin pe un soi de trotinetă: oare unde s-o duce? E total zen – umbrele serii, trotineta, zîmbetul de pe chipul lui. O să-l înțelegem cînd vom ajunge la Brebu. E aproape întuneric, bîjbîim după pensiune, urmînd indicațiile Marei. Prima stradă la dreapta înainte de biserică. Biserica romano-catolică, dreaptă și albă, ca și cum ultimele raze de lumină ale zilei ar fi fost absorbite de ziduri, înconjurată de copaci înalți. Reușim să vedem ceva din sat – e din altă lume. Nici o notă stridentă, casele adunate unele într-altele pe micul platou montan, în rînduiala lor, satul pare de fapt o fortăreață. Găsim și pensiunea, gazda – Adi – ne iese în întîmpinare. Odată cu el și cîinele uriaș, alb, care dă din coadă, seamănă mai degrabă cu un urs polar. N-am întrebat ce rasă e, dar aflăm că e pui. Se întinde leneș pe terasă și începe să sforăie ca un moș care a băut prea mult rachiu.

A doua zi dimineață, la ora 7, soarele inundă terasa, totul în jur e luminos și limpede. Terasa se continuă cu o fîneață cu iarbă înaltă, dealurile sînt pe fundal. Verdele e proaspăt, crud, de început de iunie. Ne bem cafeaua, cu senzația că ne-am trezit în paradis, Adi și soția lui Adela se pregătesc să meargă la serviciu, la Reșița – ea cu mașina, el pe motocicletă. 72 de kilometri zilnic dus-întors. Nu apucăm să ne cunoaștem mai bine, promitem că vom reveni. Reușesc să schimb cîteva vorbe cu Adela. „Nu înțeleg de ce județul ăsta, Caraș, care are de toate și atîtea de oferit, e unul dintre cele mai sărace din țară“ – zice Adela. Lipsa investițiilor, proasta administrare de a lungul vremii? Potențial turistic insuficient exploatat? Cine merge în Caraș în afară de cunoscători și de oameni de-ai locului, din Banat, din Timișoara? Sau mai vin nemții care știu de unde au plecat bunicii lor.

Gărîna, în schimb, e cunoscută pentru festival. Însă tot de către cunoscători, în fond. Trecem cu mașina pe lîngă locul unde se organizează festivalul. Văd scena, băncile din lemn, din nou nici o notă stridentă, totul e încadrat în peisaj. Ne terminăm cafeaua pe care am luat-o „la pachet“ la Trei Ape, pe malul lacului. Liniște, păsări, din pădure am senzația că aud o frîntură de melodie, cîteva acorduri, însă e doar o părere.

În urmă cu un an, am băut pentru prima oară berea Sara, la Timișoara, și am avut o revelație. Mi s-a părut cea mai bună bere artizanală din România, la concurență poate doar cu Zăganu. Răcoroasă, spumoasă, aromată (în rețetă există și condimente „secrete“). Ei îi spun bere „de casă“ și am ajuns la locul unde se fabrică, la Văliug, unde există și o pensiune cu același nume, una dintre opțiunile de cazare în timpul festivalului. La pensiune e plin de copii, tocmai se organizează un concurs de tir. O cunoaștem pe Magdalena, îi spun că sînt prietenă cu Sara, adică cu berea, pe Facebook și că am căutat-o cu obstinație prin București. Am găsit doar în cîteva locuri cam de fițe, cu 15 lei (prețul de fabrică fiind în jur de 6 lei). Magdalena îmi spune că mai nou se găsește în vreo două hipermarket-uri. Dacă o vedeți, n-o ocoliți. Într-o lume în care tot ce bem și mîncăm sînt în primul rînd „produse“ care au nevoie de reclamă, de branding și rebranding ca să ne fie vîrîte pe gît, promovarea unei beri curate mi se pare un must. De unde și pînă unde Sara? „De la numele unui cățel!“ – rîde Magdalena. Sau de la numele unei posibile fetițe care s-a dovedit a fi băiețel. E prea devreme ca să bem o Sara, dar ne -luăm o ladă de bere care ne va însoți pe tot parcursul excursiei noastre. Va fi un leitmotiv, căci o oprire pe vreun tăpșan, pe cine știe ce coclauri, va fi completată de cîte o bere minunată. Plec de la Văliug, încă nelămurită – oare de ce județul Caraș o fi printre cele mai sărace din țară din moment ce există astfel de oameni care își văd, cu bune și oneste intenții, de treaba și de berea lor?

Trecem prin Reșița, este prima dată cînd ajung în acest oraș, însă n am timp decît de o primă impresie. Mi se pare un loc interesant – post-industrial și pitoresc, în același timp, captiv între dealuri. Zona de blocuri ceaușiste, cu fostul funicular care o străbate dintr-o parte în alta, are ceva straniu, de planetă străină care s-a oprit din evoluție atunci cînd și-a epuizat resursele. Însă ne întoarcem pe serpentinele drumului din pădure, ajungem în Oravița – un orășel defunct, ca multe altele, zăresc un indicator spre Ciudanovița –, o fostă exploatare de uraniu cu o poveste complicată. Părăsim drumul principal, vedem un alt indicator spre o cetate romană. Oprim ca să întrebăm un localnic dacă merită să mergem pînă acolo. „Nu se merită… ce să vedeți? Sînt numai niște pietre… Și drumul așa-i de prost…“ Revenim pe traseul inițial, spre Ochiul Bei și Cheile Nerei, un tărîm legendar, din poveștile unor prieteni – desigur, tot niște cunoscători. Județul Caraș-Severin este o destinație turistică uimitoare, însă aproape necunoscută. 

(continuarea în numărul viitor)

Foto: wikimedia commons

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.