Noua stafie care bîntuie Europa

Publicat în Dilema Veche nr. 751 din 12-18 iulie 2018
Noua stafie care bîntuie Europa jpeg

În continuarea ultimului meu eseu, „Înapoi spre feudalism“, unul dintre cititori, domnul Gabriel Rădeanu, a postat un comentariu pentru care țin să i mulțumesc. Este o viziune alta asupra a ceea ce demonstram în legătură cu antieuropenismul agresiv, afișat de către actuala putere politică de la noi. Cititorul meu spune: „Poate aș fi fost nevoit să vă dau dreptate, dacă doar tîmpiții noștri ar manifesta genul acesta de respingere a importului instituțional de civilizație, însă marea majoritate a statelor din Europa de Est au exact aceeași poziție, chiar cu accente mai radicale“. Da, așa este! Spații tot mai largi ale continentului nostru devin tot mai îndepărtate de valorile pe care a fost construită UE. Este chiar o modă acum să nu mai crezi în Europa. Libertățile pe care este construită lumea noastră sînt luate în derîdere ca și cum ar fi niște mofturi ale unor șoareci de bibliotecă, oameni care nu au nici o legătură cu „realitatea complexă“ și care și-au luat un obicei fudul din a mai spune din cînd în cînd cîte o prostie. Chiar cu riscul de a mă repeta și chiar dacă știu că tăvălugul dezorganizării lumii în care trăim nu poate fi oprit, voi spune, în continuare, că sîntem într-un fel de buclă a timpului și că repetăm greșelile trecutului. Costurile acestei situații se vor vedea în timp.

Și totuși, de ce sînt atît de pornit împotriva euroscepticismului? Și, mai ales, de ce cred că viitorul nostru sigur și prosper este legat doar de existența unei construcții politice comune europene? Înainte de a explica pe larg poziția mea, aș dori să fac două trimiteri la istorie. Trecutul ar trebui să ne învețe cîte ceva, tocmai în încercarea de a nu-l repeta. Prima trimitere o voi face la o operă clasică a socialismului științific. Este vorba despre Manifestul partidului comunist, al lui Marx și Engels (în limba română, Editura Nemira, București, 2006). În chiar primele fraze ale lucrării, autorii aseamănă comunismul cu o stafie care bîntuie Europa și de existența căreia toată lumea știe și toată lumea se teme. În subtext, se înțelege ironia. Autorii doresc, de fapt, să transmită că oamenii timpului nu aveau de ce să se teamă. Nu ar fi fost ceva rău să fii comunist. Istoria a funcționat, însă, cu totul altfel. Comunismul, ca și fascismul, a marcat secolul XX și a dus la pierderea a zeci de milioane de vieți omenești. Dacă ar fi trăit să-și vadă ideile puse în practică, cei doi autori ar fi devenit la rîndul lor anticomuniști. Comunismul a fost un mare rău pe care „părinții“ săi nu l-au anticipat.

Cea de-a doua trimitere pe care aș vrea s-o fac se referă la un economist drag mie, despre care se vorbește foarte mult, revendicat în mod gratuit chiar și de către stînga politică și economică. Este vorba despre John Maynard Keynes. În lucrarea sa Urmările economice ale păcii (în limba română, chiar cu o prefață scrisă de către autor pentru cititorul român, Editura Viața Românească SA, București, 1920), el avertizează asupra condițiilor înrobitoare impuse Germaniei de către învingători, prin Tratatul de la Paris din anul 1920. Keynes a spus – și nu l-a auzit nimeni – că aceste condiții vor trezi în conștiința publicului german dorința de revanșă. Chiar dacă nu putem judeca contrafactual, adică nu putem ști dacă unele condiții mai blînde ar fi declanșat sau nu în Germania șirul de evenimente care au dus la al Doilea Război Mondial, vom sublinia că timpul i-a dat dreptate. Condițiile economice din această țară, de după Primul Război Mondial, au dus la degradarea situației politice și au adus la putere fascismul, cu consecințele cunoscute. Legătura dintre cele două fapte invocate este una clară: ar trebui să fim mai atenți la istorie și la ceea ce spun personalitățile din jurul nostru, atunci cînd vorbesc.

În dezbaterea despre Europa și europenism este important să ne definim în mod clar poziția de pe care discutăm. Sînt mulți oameni pe acest pămînt care nu văd binele așa cum îl vedem noi și nu văd răul așa cum îl vedem noi. Ei greșesc relativizînd orice, în mod delirant, chiar pînă și faptul că în fiecare clipă natura îi obligă să respire. Deși respirația este un elementar exercițiu în favoarea vieții, există oameni care vor spune că nu este așa. Acești oameni vor spune că respirația nu este respirație, gîndul nu este gînd, mîna nu este mînă, iar omul nu este om. Din acest motiv, dialogul nostru este din ce în ce mai rar și devine chiar imposibil. Nu ne gîndim la aceleași lucruri și nu avem același referențial de raportare. Cum să te înțelegi cu un om pentru care întunericul este lumină și lumina întuneric? Poți să încerci să-i faci bine acestui om? Evident că nu! Orice bine i-ai face, el va spune că i-ai făcut rău. Din acest motiv te va nega. El nu te vede și nici tu nu-l poți vedea pe el. Scriu aceste rînduri pentru că eu cred în pace și nu în război, cred în puterea vieții și nu în veșnicia morții. Eu cred că omul, ca parte a lui Dumnezeu, este dator, călăuzit fiind de către Iisus Mîntuitorul, să caute binele, adevărul și frumosul. Acesta este idealul omului occidental, inaugurat de către Grecia Antică și desăvîrșit prin învățătura creștină. Fără lumina acestor valori nu sîntem nimic sau sîntem simple ființe rătăcite în întunericul ignoranței și minciunii.

Care este imensa necesitate a unei Europe unite? Aici îl vom aduce alături de noi, în dezbatere, pe Winston Churchill, un om politic asupra anvergurii căruia nu vom mai insista. El este unul dintre cei care au traversat infernul și de aceea ar trebui ascultat cu atenție. Cîteva dintre ideile sale, cuprinse într-un celebru discurs (este vorba despre discursul ținut la Universitatea din Zürich, la 19 septembrie 1946), sînt următoarele: Europa a trăit în secolul XX o imensă tragedie; aceasta este zona cea mai civilizată a omenirii; popoarele Europei au o bază culturală comună, înrudite fiind de către moștenirea lor religioasă creștină; dacă aceste popoare s-ar înțelege, nu ar exista limite ale prosperității; remediul pentru distrugeri, războaie și sărăcie este construirea unui proiect politic comun pe care omul politic amintit îl numește Statele Unite ale Europei; la baza acestei construcții politice trebuie să stea parteneriatul dintre Franța și Germania.

În aceste cadre se poartă această discuție. Adică ar trebui să mai spunem că această alianță politică și economică este esențială pentru pacea și viața pe continent? Sigur, vor exista oameni care vor spune că nu este așa și că s-ar putea să existe stabilitate și după sfîrșitul Europei. Mă îndoiesc că va fi așa, și dacă am privi în istorie am vedea doar confirmări a ceea ce spun. Ideea că popoarele europene vor reuși și singure este una falsă și periculoasă. De cele mai multe ori, în spatele ei se află alte și alte interese. Există un plan, dincolo de existența Europei, în care oameni nebuni își imaginează că pot înlocui europenismul cu altceva. Iarăși istoria ne învață că Europa nu poate fi înlocuită cu nimic. Dacă Europa este puternică și unită, atunci este pace. Dacă Europa este slabă și în conflict, atunci este război. Și mai este ceva: atunci cînd discutăm despre acest curent eurosceptic (de fapt antieuropean), trebuie să constatăm că în ultima perioadă se extinde din ce în ce mai mult. Această extindere se produce chiar și în România. Nu vom insista asupra cauzelor pentru care se întîmplă asta. Instabilitatea de la noi nu ni se datorează în întregime, ci este cultivată cu atenție. Asta se vede de la distanță și noi, românii, o simțim foarte bine. Printre noi sînt mulți români care nu iubesc România europeană. Este adevărat că lumea occidentală, deci și Europa, trece printr-o criză a reașezării relațiilor sociale, numai că instabilitatea este accentuată de către războiul hibrid care se poartă împotriva sa. Poate că unii dintre noi au uitat, sau poate că unii nu au știut niciodată, dar UE nu este, în primul rînd, un proiect politic sau unul economic, ci este un proiect al păcii și securității împotriva războiului, al binelui împotriva răului, al altruismului împotriva egoismului.

Vom încheia apelînd la același discurs, unul dintre cele mai bune rostite de către un om politic de-a lungul întregii istorii: „Trebuie cu toții să întoarcem spatele ororilor trecutului și să ne îndreptăm privirile spre viitor. Nu putem continua să purtăm cu noi în anii care vor veni ura și dorința de răzbunare, născute din nedreptățile suferite în trecut. Dacă vrem să salvăm Europa dintr-o mizerie de nedescris, trebuie să facem loc credinței în familia europeană și să uităm toate nebuniile și crimele trecutului. Popoarele libere ale Europei vor putea să se ridice la nivelul acestei hotărîri? Dacă vor fi capabile, nedreptățile cauzate vor fi pretutindeni spălate de mizeriile îndurate. Agonia trebuie să se prelungească? Singura lecție a istoriei este că umanitatea este opacă la orice învățăminte? Să facem loc justiției și libertății. Popoarele nu au decît să vrea pentru ca speranțele lor să se realizeze.“

Neîncrederea într-un viitor comun bîntuie Europa. Dușmanii Europei comune o ascund în fel și chip, iar printre aceștia se află și actualii noștri guvernanți. Una spun și alta fac. Azi, România este instabilă economic și eurosceptică la nivel guvernamental. Pierdem echilibre economice și ne răstim inutil la instituțiile comune europene. Totul este poleit cu un naționalism agresiv și primitiv. Imaginea hoardelor chemate să manifesteze, îmbrăcate în cămăși albe, împotriva civilizării României vorbește clar despre intențiile de viitor. 

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Capitalismul – O dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European, 2016.

Foto: adevarul.ro

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.